Am pierdut un tren, îl pierdem şi pe al doilea?

În ultimele săptămâni, Galaţiul s-a transformat într-o veritabilă Mecca a politicienilor. La fiecare 2-3 zile, vizitează zona vreun membru al guvernului sau al coaliţiei aflate la conducerea ţării. Evident, niciunul nu scapă prilejul de a ne aminti investiţiile care se derulează la Dunărea de Jos, dar şi planurile mai mult sau mai puţin utopice pe care executivul le are pentru această zonă.
Ce-i drept, de câţiva ani încoace, lucrurile s-au mai mişcat, după trei decenii în care am fost ocoliţi atât de decidenţii guvernamentali, cât şi de oamenii de afaceri de calibru. Se lucrează la podul peste Dunăre, la drumul expres spre Brăila, la Centura mică a oraşului (atât cât permit orgoliile politicienilor locali, care parcă vor să demonstreze că nu numai Bucureştiul poate să pună beţe-n roate), Centura mare are deja constructor, portul a trecut de prima licitaţie, iar aeroportul este încă în aşteptarea unei finanţări deocamdată incerte. În plus, Parcul Industrial pare deblocat, după ani de procese, Zona Liberă mai are teren disponibil, ca şi platformele industriale ale fostelor întreprinderi socialiste falimentate de businessmenii autohtoni. Iar odată ce infrastructura va începe să ne conecteze cu lumea civilizată, vor apărea şi investitorii, sunt convins de asta, chiar dacă poate startul nu se va da chiar în toamna asta, ci abia peste 2-3 ani.
După aceea, însă... Deşi Galaţiul este prezentat în toate ghidurile investiţionale drept raiul pe pământ în privinţa forţei de muncă, ieftină şi foarte calificată, lucrurile nu cred că (mai) stau chiar aşa. Iar cel mai recent exemplu l-a constituit bursa locurilor de muncă de luna trecută, unde numărul ofertelor l-a depăşit net pe cel al amatorilor de a se angaja. Da, salariile sunt de regulă foarte mici la bursele astea, mediul de lucru nu este nici el deloc atractiv, dar dacă nici nu treci să vezi cum mai stă treaba pe piaţa muncii e greu de presupus că vrei să te angajezi.
Şi-aşa pot (re)începe problemele, pentru că un eventual prim investitor sosit în zonă care nu va găsi suficienţi oameni pe care să-i angajeze va transmite un semnal foarte prost altor oameni de afaceri, ale căror planuri de a investi la Dunărea de Jos se pot schimba rapid. De unde să ştie aceştia că Galaţiul chiar a avut forţă de muncă de bună calitate, dar cei mai mulţi au părăsit zona sătui de promisiunile neonorate ale politicienilor. Iar ca să întorci pe plaiurile natale pe cineva stabilit de ani buni într-o altă zonă/ţară e aproape imposibil, chit că dorul de casă îi apasă pe mulţi. Şi tare mi-e teamă că, după ce am pierdut un prim tren, al investiţiilor, care s-au îngrămădit în Transilvania, suntem pe cale să îl pierdem şi pe cel de-al doilea, din cauză că drumurile mult-aşteptate ajung în poarta noastră când nu mai e nimeni acasă.