miercuri, iulie 24, 2024

Pacea olimpică, un concept rămas fără adepţi

Vineri, 26 iulie, va avea loc ceremonia de deschidere a celei de-a 33-a ediţii a Jocurilor Olimpice de vară, competiţie care se va desfăşura pentru a treia oară la Paris. Şi-au anunţat participarea peste 10.500 de sportivi din circa 200 de state, care se vor întrece la 32 de sporturi. Disputele au început de fapt de miercuri, 24 iulie, pentru că unele discipline nu s-ar fi putut încadra în cele 17 zile ale Olimpiadei.

Olimpiada reprezenta de fapt, în viziunea anticilor, intervalul de patru ani dintre două ediţii ale Jocurilor Olimpice, însă astăzi cei doi termeni au devenit cumva sinonimi. În Antichitate, cu o lună înainte de începerea jocurilor, încetau toate conflictele politice şi militare între oraşe (instituindu-se aşa-numita "pace olimpică"), regulă care s-a respectat cu sfinţenie aproape 1.200 de ani (776 î.C - 393 d.C.), cât timp s-au desfăşurat fără întrerupere Jocurile Olimpice în Grecia Antică, adică de-a lungul a nu mai puţin de 293 de ediţii. Mai mult, ritualul Jurământului garanta pedepsirea celor care nu respectau "pacea olimpică", însă nu există dovezi că acest concept a fost încălcat vreodată.

Pe lângă perioada antică, cei 128 de ani de întreceri moderne (33 de ediţii) par o glumă, la nivelul istoriei. Şi totuşi, principala regulă a Jocurilor Olimpice, cea de a fi oprite războaiele de orice fel, nu se mai aplică în vremurile noastre. Dovadă că ne-am "modernizat", nu-i aşa? Ba chiar, în acest scurt interval, trei ediţii ale Olimpiadei (cele din 1916, 1940 şi 1944) au fost anulate din cauza războaielor. Multe altele au "beneficiat" de boicoturi (1956, 1976, 1980, 1984), unele masive, tot din cauza conflictelor armate de pe glob. În plus, au existat episoade de violenţă extremă şi chiar atentate sângeroase (1972, 1996), care au îndoliat un eveniment ce prin tradiţie este menit să celebreze pacea.

Iar Olimpiada din 2024 se desfăşoară tot într-o lume aflată în război. Invazia Ucrainei de către Rusia şi războiul dintre Israel şi palestinieni sunt cele mai mediatizate, dar conflicte mai mult sau mai puţin mocnite mai sunt destule pe glob (Siria, Yemen, Africa), aşa că dictonul roman "Când armele vorbesc, muzele tac" pare mult mai potrivit pentru aceste Jocuri decât "învechita" pace olimpică.

Şi totuşi, ediţie după ediţie, omenirea speră că flacăra olimpică ne va lumina calea spre o lume mai paşnică şi vom reuşi cândva să revenim la vechea tradiţie a armistiţiului olimpic. Organizaţia Naţiunilor Unite a impus chiar, în 1993, reintroducerea acestui concept pe perioada Jocurilor Olimpice moderne, însă iniţiativa a rămas fără ecou. Poate din 2028...

Niciun comentariu: