3A pentru Galaţi

Galaţiul se duce la vale pe zi ce trece şi asta nu mai este un secret pentru nimeni.
Soluţia de a ieşi din marasmul în care ne zbatem de ani buni e simplă. Marea problemă este, însă, că nimeni dintre factorii de decizie locali nu pare dispus să lupte pentru ea. Am numit-o generic „3A pentru Galaţi”, pentru că, de fapt, implică trei mari deziderate: aeroport, autostradă şi (atragerea de) afaceri. Iar „rezolvarea” acestora poate reprezenta intrarea Galaţiului în lumea civilizată la care visăm de atâta vreme.
Cum discuţiile despre necesitatea celor „3A pentru Galaţi” vor rămâne doar la stadiul de discuţii fără implicarea autorităţilor, politicienii gălăţeni, din oraş şi de la Bucureşti, ar trebui să-şi dea mâna cu autorităţile locale din Galaţi şi Brăila pentru a încerca, împreună, să urnească din loc căruţa împotmolită de atâta amar de vreme în promisiuni electorale.
Aeroportul se poate construi, fără probleme, prin implicarea şi colaborarea autorităţilor din cele două judeţe.
Autostrada (sau drumul expres) spre Drajna are însă nevoie de aportul politicienilor de la Bucureşti, datorită costurilor mult mai mari pe care le presupune.
Iar atragerea oamenilor de afaceri în zonă este un deziderat la care îşi pot aduce contribuţia toate părţile nominalizate.
Analizând la rece, niciunul din aceste trei obiective majore nu este extraordinar de greu de atins. Trebuie doar să vrem! Ce ziceţi, domnilor politicieni, ne apucăm de treabă?

E posibil un "Untold" la Galaţi?

Toată lumea se uită fascinată la "Untold"-ul clujean şi se întreabă de ce noi nu putem avea aşa ceva.
Păi, e simplu. Pentru că n-avem un organizator care să-i convingă pe oamenii de afaceri locali de potenţialul de business al unei astfel de manifestări (şi mă gândesc, în primă fază, la hotelieri şi cârciumari).
Şi nici nu trebuie să reinventăm apa caldă. Hai să ne gândim numai la un festival cu nume mari pe baza "Danube Rock", care există de câţiva ani şi are potenţial. Acum doi ani, de exemplu, am întâlnit oameni veniţi din toată ţara doar ca să vadă Jethro Tull. Dacă am avea 2-3 trupe grele în fiecare zi de festival, "maşinăria" s-ar pune în mişcare de la sine. Iar stadioane fără fotbal care să găzduiască spectacolele avem destule.
Numai că dacă stăm şi ne uităm cu jind la alţii nu rezolvăm nimic. Se caută, deci, un organizator. Nu, nu trebuie să fie Primăria, nu aruncaţi motanul! Se bagă cineva?
(6 August 2017)

Centrale de cartier

Dragi tovarăşi şi preteni,
Cu toate insistențele depuse de organele de partid şi de stat, de consiliul local, de conducerile întreprinderilor municipale și de organele de ordine, iarna nu-i ca vara. Şi e frig!
În fața acestei situații deosebit de grave, este necesar să acționăm cu toate forțele, pentru a asigura dezvoltarea construcției socialist-pesediste în patria noastră, să acționăm cu întreaga răspundere față de prezentul și viitorul oraşului nostru, pentru a asigura căldura și bunăstarea tuturor locuitorilor!
Nu trebuie să existe nimic care să împiedice acțiunea noastră hotărâtă de a construi centrale de cartier în MICRO 43, pe Lună, pe Marte şi oriunde altundeva în Calea Lactee, pentru a servi partidul, socialismul, viitorul luminos al oraşului nostru, al patriei noastre!
(Urale si aplauze prelungite; se scandeaza îndelung "Puki-Puki-PSD!").

P.S. Pentru cine nu şi-a dat seama, acest text este un pamflet.

 

Duhul Apelor

Capitolul I

A fost odată ca-n poveşti, că de n-ar fi nu s-ar povesti, o preafrumoasă rundă de alegeri la şcoala cea mare din sat. Şi se învârtoşară, mări, zeci de dascăli, îşi puseră CV-urile pe masă, îşi scoaseră discursurile la înaintare şi începură să se taie în vorbe unii pe alţii, de-au sărit bălţi de sânge pe toţi pereţii. Şi, spre după-amiază, când bătălia era mai în toi, îşi făcu apariţia Duhul Apelor, care, nici una, nici două, veni cu un firman de pace şi le spuse să nu se mai taie degeaba, că oricum nu-l vor putea birui pe micul său protejat Fănel. Acestea fiind zise, încetară dascălii vrajba şi-şi văzură fiecare mai departe de proiectele lor.

Capitolul II

Nu trecură decât 3-4 ani de la marea bătălie, că Fănel nu mai fu mulţumit doar cu echipa lui de fotbal de Liga a IV-a şi începu să tânjească spre prima divizie. Aşa că prinse momentul când era dezbinare mare prin politichie şi-l trimise pe Duhul Apelor să vază ce şi cum. Urmară neşte discuţii pe sub masă şi Fănel fu băgat pe uşa din faţă a politichiei locale în ăl mai învârtoşat dintre partidele ce se zborşeau de ochii lumii la stăpânii locului. Şi nu trecură decât câteva luni de tras sfori, că brusc se eliberă un loc în fruntea mesei, iar micul Fănel ajunse mare dregător şi-şi anunţă vrerea de a ajunge în fruntea bucatelor.
Şi povestea va continua, spre un final fericit, ca orice poveste care se respectă, dacă nu cumva Duhul Apelor se va îngrijora că micul Fănel se cam crede Făt-Frumos şi îl va lăsa baltă.

P.S. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare

CORUPŢIA UCIDE, chiar dacă avem 100 de lei în plus în buzunar!

Am văzut numeroase discuţii, în urma furtunii care a lovit recent vestul României, în care o mulţime de persoane susţineau că nu te poţi pune cu natura dezlănţuită. Nimic mai fals! Iar cel mai elocvent exemplu în acest sens este cutremurul care a avut loc în Haiti, în 2010.
Insula caraibiană Hispaniola este împărţită de două naţiuni, Haiti şi Republica Dominicană, care au aproximativ aceeaşi populaţie (circa 10 milioane de locuitori fiecare). De pe la jumătatea secolului al XX-lea, ambele ţări au fost conduse dictatorial, timp de zeci de ani. Însă în timp ce, în Republica Dominicană, Rafael Trujillo a ales să-şi sporească averea pe calea dezvoltării, cu investiţii în industrie şi infrastructură, haitianul Francois Duvallier şi, apoi, fiul său, Jean Claude, au urmărit câştigul imediat, fără să investească nimic. Au urmat zeci de ani de CORUPŢIE generalizată (cu numeroase schimbări de guverne şi modificări de Constituţie) în Haiti, respectiv, importante investiţii străine în Republica Dominicană.
Rezultatul este spectaculos.

Haiti este astăzi cea mai săracă ţară de pe continentul american (PIB PPP/locuitor, 1.800 de dolari), încă măcinată de CORUPŢIE, cu străzi, alimentare cu apă, canalizare şi locuinţe la limita de jos a dezvoltării, iar Republica Dominicană a devenit unul dintre statele de top din Caraibe (PIB PPP/locuitor, 17.000 de dolari).
Haiti are o singură plajă importantă, şi aceea privată şi închisă populaţiei, iar Republica Dominicană este o atracţie turistică mondială, prezentă în ofertele tuturor agenţiilor din lume.
Pădurile din Haiti au fost defrişate aproape în totalitate (ocupă acum doar 2% din suprafaţa ţării), în timp ce în Republica Dominicană sunt protejate de 40 de ani.
Speranţa de viaţă este de 78 de ani în Republica Dominicană şi de numai 63 de ani în Haiti.
Alfabetizarea populaţiei este în Haiti de 60%, iar în ţara vecină ajunge la 92%.
Iar comparaţiile pot continua, toate fiind net în defavoarea ţării măcinate de CORUPŢIE.
Ce s-a întâmplat la marele cutremur din 2010? În Haiti, aproape 300.000 de clădiri s-au prăbuşit, peste 300.000 de oameni au murit, alţi 300.000 au fost răniţi, un milion şi jumătate de persoane au rămas fără locuinţe, iar în ţară a izbucnit o epidemie de holeră, din cauza problemelor de aprovizionare cu apă; în Republica Dominicană, la doar câteva zeci de kilometri de epicentru, pagubele şi victimele au fost nesemnificative, astfel că nici nu sunt consemnate în statistici!
Aşa că, DA, pe termen lung, CORUPŢIA UCIDE, chiar dacă astăzi avem 100 de lei în plus în buzunar!

(septembrie 2017)

Galaţi - 20 de ani de dezastru economic

În ultimii 20 de ani, judeţul Galaţi a ajuns, de pe locul 10 în ţară ca pondere în Produsul Intern Brut (PIB), pe poziţia a 20-a. Mult mai grav, însă, este faptul că, în această perioadă, scăderea ponderii în PIB-ul naţional a contribuţiei Galaţiului a fost cea mai mare din ţară. Practic, datele statistice confirmă ceea ce se vede cu ochiul liber, respectiv dezastrul economic al judeţului Galaţi de după Revoluţie.
Concret, în 1998, conform site-ului analizeeconomice.ro, PIB-ul României era de 41,7 miliarde de dolari (SUA), din care 2,92%, respectiv 1,2 miliarde de dolari, era produs în Galaţi. Douăzeci de ani mai târziu, România înregistrează un PIB de 246 miliarde de dolari, la care judeţul Galaţi contribuie cu 4,2 miliarde de dolari, adică 1,72%. Rezultă o pierdere uriaşă, de 1,20 puncte procentuale, în condiţiile în care niciun alt judeţ din România nu a înregistrat o scădere mai mare de un punct procentual.
La nivel naţional, doar nouă judeţe sunt pe plus faţă de 1998, potul dezvoltării fiind adjudecat de Bucureşti, a cărui contribuţie în PIB a urcat de la 16 la 24,5%. Creşteri ale ponderii în PIB-ul naţional s-au mai înregistrat în judeţele: Ilfov (singura creştere mai mare de un punct procentual), Timiş, Cluj, Sibiu, Prahova, Alba, Constanţa şi Giurgiu. Sunt, în mare parte, judeţele a căror dezvoltare se vede şi cu ochiul liber, aşa cum spuneam, fără să fie nevoie să intrăm prea adânc în date statistice.

Creşterea nivelului de trai, mult mai slabă decât în alte judeţe

Acelaşi dezastru rezultă pentru Galaţi şi dacă ne uităm în clasamentul realizat pe baza unui alt indicator statistic important - PIB/locuitor, folosit în general ca etalon al nivelului de trai. În 1998, Galaţiul avea 1.898 de dolari/locuitor, ceea ce însemna 102,4% raportat la media naţională şi ne situa pe locul 12 în ţară. După 20 de ani, judeţul nostru a ajuns la 8.354 de dolari, echivalentul a numai 66,1% din media naţională, cu care ocupăm abia locul 33 în România. Nu suntem ultimii în clasament, e drept, dar diferenţa dintre cele două procente este, în cazul Galaţiului, a doua cea mai mare din ţară, doar Covasna având o cădere mai mare în perioada analizată.
Să punctăm şi aici creşterile: Bucureşti, Alba, Prahova, Sibiu, Timiş, Cluj şi Dolj. În frunte sunt cam aceleaşi judeţe, semn că impresia de dezvoltare şi bunăstare din zonele respective este întărită economic, o dată în plus.
Pe de altă parte, se vor găsi destui care să puncteze faptul că nivelul de trai în Galaţi a crescut destul de mult în aceşti 20 de ani, pentru că de la 1.898 la 8.354 de dolari/locuitor e o diferenţă semnificativă. Aşa e, dacă nu am avea termen de comparaţie! Dacă, însă, ne uităm la cei 15-16.000 de dolari/locuitor din Timiş, Constanţa şi Cluj (nu mai spunem de cei 33.000 ai Bucureştiului), judeţe plecate în 1998 de la valori cu doar câteva sute de dolari mai mari decât Galaţiul, imaginea prăbuşirii noastre economice este mai mult decât evidentă.
Şi ceea ce este mai dezamăgitor şi mai dificil de înţeles şi acceptat este faptul că actualele autorităţi locale se complac să menţină trendul de creştere naturală pe care s-au bazat şi cele de dinaintea lor, fără să-şi bată capul prea tare să scoată zona din mocirla în care se afundă pe zi ce trece. Practic, Galaţiul nu are în acest moment nicio investiţie publică majoră finalizată sau măcar în derulare, doar cei superoptimişti sperând încă într-un aeroport sau o autostradă, care să ne lege de lumea civilizată, de care ne depărtăm văzând cu ochii.

Mai ușor cu demagogia prin Covurului

Auzim aproape zilnic despre multitudinea de fonduri europene atrase de autoritățile gălățene, iar prima impresie e că edilii noștri fac proiecte pe bandă rulantă, pentru bunăstarea celor ce i-au ales. Consiliul Judeţului se laudă că depune proiect după proiect, că are în buget bani de investiţii şi dezvoltare cum n-a mai văzut Galaţiul niciodată, ba poate nici Parisul, cu Turnul lui Eiffel cu tot. Primarii de comune anunţă, la fiecare vizită pe care redactorii noştri o fac prin localităţile lor, că apa rece se bălăceşte pe ţeavă dintotdeauna, că drumurile dintre tarlale pot găzdui lejer curse de Formula 1 sau că, pfu, canalizarea nu le mai pute sătenilor în nas de zeci de ani. Şi în buricul târgului e veselie mare la capitolul fonduri europene, în condiţiile în care primarul spunea, nu demult, că are scrise toate proiectele posibile şi aşteaptă doar momentul prielnic să le depună şi să facă mâna greblă la banii contribuabilului bruxellez.
A, n-am văzut prin judeţ decât drumuri cârpite, la ţară se cară încă apă cu sacaua şi veceul din fundul curţii e la putere de la Ştefan cel Mare încoace, iar prin oraş se schimbă anual doar bordurile? E clar ca lumina zilei că asta e strict problema noastră, a ăstora care nu pricepem cum stă treaba cu proiectele depuse şi fondurile atrase, nu-i aşa?
Ei bine, o recentă statistică publicată de site-ul naţional analizeeconomice.ro demonstrează negru pe alb că, dincolo de declarații și comunicate de presă pompoase, realitatea din judeţul Galaţi este cu totul alta. Concret, am atras în ultimii doi ani (2016 şi 2017) mai puţin de 15 milioane de euro, la nivelul tuturor unităţilor administrative pe care le-am amintit mai sus. Drept urmare, suntem spre coada ierarhiei naționale, cu sume de 3-4 ori mai mici decât cele atrase de județele fruntașe și de zeci de ori sub cele anunțate de autorităţi. Pentru comparaţie, în acelaşi interval de timp, în Bihor au intrat 66 de milioane de euro, în Timiş - 38, în Iaşi - 33, iar în Dolj - 43. Noroc de Brăila, că scapă turma, cu numai 4 milioane de euro, dar nişte brăile nu se pun...
Şi, reţineţi, n-am spus nimic de autostrăzi, drumuri expres, aeroporturi, mari investitori, parcuri industriale, poduri, tuneluri şi alte fantasmagorii în care ne-am tot înmuiat ştampila de vot de-a lungul anilor. O fi democraţia de Covurlui aşa mai demagogică de felul ei, dar parcă de la o vreme se cam exagerează. Nu-i aşa, domnilor căpitani de (prin) judeţ?