Stingem focul cu benzină şi inflaţia cu bani!

De când inflaţia a luat-o la galop peste tot în lume, în urma problemelor economice structurale din timpul pandemiei peste care a turnat gaz invadarea Ucrainei de către Rusia, fiecare ţară a încercat să limiteze efectele nefaste ale creşterii accelerate a preţurilor şi să ţină în frâu cât mai strâns posibil efectele colaterale, precum scăderea nivelului de trai al păturii sărace a societăţii.

Guvernul României a luat taurul de coarne din prima, dar aproape toate măsurile pe care le-a anunţat sfidează nu numai economia, ci şi bunul-simţ.

S-a început cu plafonări şi compensări la gaze şi energie electrică şi, cum-necum, românii au ieşit din iarnă destul de ok. Factura pe care o va plăti statul pentru acest lucru n-a fost făcută publică, dar cu siguranţă va costa multe investiţii sistate în educaţie, sănătate sau infrastructură.

Au urmat ajutoarele pentru cei cu venituri mici, în special pensionari, dar asta înseamnă bani (tot din redistribuiri!) aruncaţi în piaţă, măsură al cărei efect a fost tocmai continuarea presiunii inflaţioniste. Dovadă că acum inflaţia bate la porţile lui 15% şi nu se va opri aici.

După ce le-a mai închis gura şoferilor cu 50 de bani, acum se discută despre plafonarea preţului la combustibili, idee asemănătoare celebrului mercurial al vremurilor comuniste, care n-a făcut altceva decât să stabilească preţuri mici pentru produse... inexistente, determinând inclusiv apariţia celebrelor cozi, sindrom de care unii n-au scăpat nici după 30 de ani. Iar piaţa comunitară din care facem astăzi parte va accentua dispariţia produselor din galantare, pentru că marii distribuitori de carburanţi, de exemplu, sunt firme multinaţionale pe care nu le poate obliga nimeni să vândă în România la preţuri stabilite arbitrar de guvern.

Ultima tâmpenie e cea aruncată pe piaţă de Ministerul de Finanţe, care vrea să amâne plata ratelor pentru românii afectaţi de inflaţie. E extrem de "logic" să presupui că un om care nu-şi poate plăti ratele astăzi ar putea să o facă peste nouă luni, când dobânda va fi de cel puţin două ori mai mare!

La galerie se mai aruncă din când în când praf în ochii alegătorilor, cu promisiuni de supraimpozitare a veniturilor bugetare foarte mari şi a pensiilor speciale (a 100-a oară!), chestiuni populiste, cu mare priză la public, dar vădit neconstituţionale.

În rest, dacă n-a reuşit nimeni să stingă focul cu benzină, poate reuşeşte Guvernul României să stopeze inflaţia aruncând în ea cu bani. Că atunci cu mâna mea îi propun pe Ciucă şi Ciolacu la Nobelul pentru Economie, parol!

A nimerit orbul Galaţi-Brăila

De câteva luni, politicienii din arcul puterii se întrec în a arunca pe piaţă promisiuni care mai de care mai atractive pentru locuitorii din zona Galaţi - Brăila. De la podul peste Dunăre, drumul expres Galaţi - Brăila şi şoseaua ocolitoare a Galaţiului, la care deja se lucrează, până la mult-visatul aeroport sau utopicul drum expres Galaţi - Călăraşi, totul pare să fie la superlativ la Dunărea de Jos. Săptămâna asta cică s-ar putea să vedem scos la licitaţie studiul de fezabilitate al aeroportului, care pare că s-a transformat peste noapte în aeroport cargo, pasagerii fiind trecuţi în plan secund.

Dar nu asta e cel mai important, ci faptul că respectivii politicieni clamează, tot de aceleaşi câteva luni, excelenta colaborare dintre Galaţi şi Brăila, colaborare pe care societatea civilă şi locuitorii celor două oraşe le-o cer de cel puţin 20 de ani. S-au făcut zeci de întâlniri, au avut loc nenumărate şedinţe, s-au organizat proteste publice, s-au elaborat scrisori deschise, totul în speranţa că politicienii locului îşi vor da seama în cele din urmă că dezvoltarea acestei zone nu se poate realiza decât împreună.

Unde-aţi fost, domnilor, atâta amar de ani de când gălăţenii şi brăilenii vă spun că vor să lucreze împreună? La nivel naţional au mai fost rotaţii la guvernare, dar la Galaţi şi Brăila nu s-a schimbat nimic din punct de vedere politic, ne conduc aceleaşi partide şi aceiaşi oameni, parcă dintotdeauna, aşa că mi se pare foarte stranie această "descoperire" a necesităţii colaborării. "A fost <șoc și groază> pentru unii, când au văzut că Brăila și Galațiul își susțin reciproc proiectele", a declarat, spre exemplu, europarlamentarul brăilean Mihai Tudose, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său gălăţean Dan Nica.

Nu, domnilor, a fost şoc şi groază să constatăm că v-au trebuit 20 de ani ca să vă daţi seama de o chestiune elementară, pe care oamenii simpli din această zonă au înţeles-o demult şi v-o cer an de an. A fost şoc şi groază să vedem cum orgoliile politicienilor locali au fost mai presus de aspiraţiile şi necesităţile oamenilor de la Dunărea de Jos mai bine de două decenii, probabil mai mult decât i-a luat orbului din poveste să nimerească Brăila.

Acum, dacă tot v-aţi dat seama, poate lăsaţi deoparte orgoliile şi nu mai inventaţi probleme inexistente, cum aţi făcut de fiecare dată până acum. Galaţiul şi Brăila merită cu siguranţă ceva mult mai de valoare decât le-aţi oferit în ultimii 20 de ani. Hai să fie-ntr-un ceas bun!

Am pierdut un tren, îl pierdem şi pe al doilea?

În ultimele săptămâni, Galaţiul s-a transformat într-o veritabilă Mecca a politicienilor. La fiecare 2-3 zile, vizitează zona vreun membru al guvernului sau al coaliţiei aflate la conducerea ţării. Evident, niciunul nu scapă prilejul de a ne aminti investiţiile care se derulează la Dunărea de Jos, dar şi planurile mai mult sau mai puţin utopice pe care executivul le are pentru această zonă.
Ce-i drept, de câţiva ani încoace, lucrurile s-au mai mişcat, după trei decenii în care am fost ocoliţi atât de decidenţii guvernamentali, cât şi de oamenii de afaceri de calibru. Se lucrează la podul peste Dunăre, la drumul expres spre Brăila, la Centura mică a oraşului (atât cât permit orgoliile politicienilor locali, care parcă vor să demonstreze că nu numai Bucureştiul poate să pună beţe-n roate), Centura mare are deja constructor, portul a trecut de prima licitaţie, iar aeroportul este încă în aşteptarea unei finanţări deocamdată incerte. În plus, Parcul Industrial pare deblocat, după ani de procese, Zona Liberă mai are teren disponibil, ca şi platformele industriale ale fostelor întreprinderi socialiste falimentate de businessmenii autohtoni. Iar odată ce infrastructura va începe să ne conecteze cu lumea civilizată, vor apărea şi investitorii, sunt convins de asta, chiar dacă poate startul nu se va da chiar în toamna asta, ci abia peste 2-3 ani.
După aceea, însă... Deşi Galaţiul este prezentat în toate ghidurile investiţionale drept raiul pe pământ în privinţa forţei de muncă, ieftină şi foarte calificată, lucrurile nu cred că (mai) stau chiar aşa. Iar cel mai recent exemplu l-a constituit bursa locurilor de muncă de luna trecută, unde numărul ofertelor l-a depăşit net pe cel al amatorilor de a se angaja. Da, salariile sunt de regulă foarte mici la bursele astea, mediul de lucru nu este nici el deloc atractiv, dar dacă nici nu treci să vezi cum mai stă treaba pe piaţa muncii e greu de presupus că vrei să te angajezi.
Şi-aşa pot (re)începe problemele, pentru că un eventual prim investitor sosit în zonă care nu va găsi suficienţi oameni pe care să-i angajeze va transmite un semnal foarte prost altor oameni de afaceri, ale căror planuri de a investi la Dunărea de Jos se pot schimba rapid. De unde să ştie aceştia că Galaţiul chiar a avut forţă de muncă de bună calitate, dar cei mai mulţi au părăsit zona sătui de promisiunile neonorate ale politicienilor. Iar ca să întorci pe plaiurile natale pe cineva stabilit de ani buni într-o altă zonă/ţară e aproape imposibil, chit că dorul de casă îi apasă pe mulţi. Şi tare mi-e teamă că, după ce am pierdut un prim tren, al investiţiilor, care s-au îngrămădit în Transilvania, suntem pe cale să îl pierdem şi pe cel de-al doilea, din cauză că drumurile mult-aşteptate ajung în poarta noastră când nu mai e nimeni acasă.

Desant ministerial cu mâna goală

Un adevărat desant ministerial se anunţă astăzi la Galaţi, la festivităţile prilejuite de Ziua Întreprinzătorului. La eveniment şi-au anunţat prezenţa ministrul Transporturilor, ministrul Proiectelor Europene, ministrul Agriculturii și ministrul Economiei. Pe lângă aceştia, vor mai fi prezenţi preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, şeful naţional al IMM-iştilor, primarul, preşedintele CJ, iar lista poate continua cu şefi de firme, reprezentanţi ai administrației publice, mediului academic și sistemului financiar-bancar.

Ca la toate cele 21 de ediţii desfăşurate până acum, temele de discuţie sunt incitante şi privesc oportunitățile de finanțare din fonduri europene sau proiectele de investiții de interes regional. Din păcate, aceste două decenii de dezbateri au rămas fără absolut niciun rezultat concret, cel puţin pentru zona noastră. La Galaţi n-a ajuns încă niciun investitor important, deşi ni se tot promite acest lucru an de an, infrastructura de legătură cu Europa este la pământ (chiar dacă în momentul de faţă se lucrează la minidrumul expres spre Brăila şi la podul peste Dunăre care ne va lega deocamdată doar de... Munţii Măcin), iar în privinţa modernizării portului abia s-a încheiat o primă licitaţie, după aproape zece ani de făcut şi refăcut hârtii.

Scriam acum 5-6 ani despre necesitatea unui proiect zonal pe care l-am numit atunci 3A (autostradă-afaceri-aeroport), care ar fi putut să ne pună pe hartă, dar din păcate nu s-a mişcat nimic. Suntem tot la stadiul de promisiuni, mai mult sau mai puţin electorale, atât în privinţa aeroportului, cât şi a atragerii de afaceri importante în zonă, în timp ce autostrada s-a topit într-o mare de drumuri expres, la fel de iluzorii ca şi acum 20-30 de ani.

O altă temă predilectă a acestui tip de dezbateri, înfrăţirea cu oraşe importante ale lumii, ne-a adus doar COVID din Wuhan şi câteva porturi distruse de războiul ruso-ucrainean, asta dincolo de vizitele protocolare făcute cu mare tam-tam de afacerişti gălăţeni prin ţările respective.

Pesimismul indus de atâtea şi atâtea promisiuni călcate în picioare mă face să cred că nici anul acesta nu va fi mai breaz în rezultate, în ciuda numelor importante care şi-au anunţat vizita la Galaţi şi a unor zvonuri despre relocarea unor afaceri la mal de Dunăre. Şi chiar dacă într-un final vor veni, mult-râvnitele afaceri s-ar putea să nu mai producă mari efecte, din cauza lipsei acute de forţă de muncă, pentru că mulţi gălăţeni s-au săturat să tot aştepte şi au plecat să-şi caute norocul prin alte zări, după ce au ajuns la concluzia că norocul ăsta trebuie să ţi-l faci cu mâna ta, dacă mâna celor pe care i-am ales să ne conducă în atâta amar de ani s-a dovedit a fi cam bleagă...

Cu pantalonii în vine, ca de fiecare dată

Dincolo de drama poporului ucrainean, războiul declanşat de Rusia ar fi putut reprezenta o şansă uriaşă pentru România, dar în special pentru Galaţi, din punct de vedere economic. Practic, miile de firme străine care au fost nevoite să-şi sisteze activitatea în zona de conflict din Ucraina, dar şi cele care şi-au închis prăvălia în Rusia, din cauza sancţiunilor lumii civilizate, s-ar fi putut reloca foarte rapid în Moldova românească, unde "umbrela" NATO le-ar fi ferit de problemele întâmpinate la doar câteva sute de kilometri spre est.
Din păcate, după 30 de ani de libertate şi democraţie, Galaţiul îşi întâmpină oaspeţii tot cu pâine şi sare, pentru că altceva n-am fost în stare să producem şi să le punem pe masă eventualilor vizitatori. Drumuri de viteză care să ne lege de Europa n-avem, mult doritul aeroport este încă la stadiul de promisiune electorală, calea ferată e aproape tot aia de pe timpul Regelui Carol I, modernizarea porturilor trenează la nivel de dosar cu şină, investitori importanţi nu am atras deloc...
Colac peste pupăză, legătura feroviară a porturilor gălăţene cu Ucraina, care ar fi putut deveni un atu major, s-a distrus din cauza "performantului" management de partid, aşa că în vara asta, în loc să devenim centrul exportului european de cereale, vom privi lung în zare după vagoanele ce-şi vor căuta un port mai îndepărtat, dar mai accesibil. Sigur, guvernanţii ne-au promis măsuri în regim de urgenţă, dar ştim foarte bine cât durează plimbatul unor hârtii de la o instituţie românească la alta, aşa că recolta ucraineană din vara asta o vom vedea probabil doar la televizor.
De altfel, simplul fapt că doar câteva sute de ucraineni din zecile de mii care au trecut graniţa au rămas la Galaţi spune foarte multe. Probabil că, văzând cum arată Calea Prutului, oamenii au considerat că n-au depăşit încă zona bombardată de ruşi, aşa că şi-au continuat drumul spre alte zări. Nu ştiu dacă pe la Galaţi a trecut avionul premierului în recentul său drum spre Kiev, dar cert este că bancul apărut imediat după respectiva vizită ni se potriveşte perfect ("Câte distrugeri, Doamne, ce tragedie trăiesc oamenii ăştia!", spune Ciucă, uitându-se pe geamul avionului. "Domnule premier, să ştiţi că n-am ieşit încă din România", vine replica pilotului).
Una peste alta, oportunitatea declanşată de războiul ruso-ucrainean va trece pe lângă noi, ca multe altele, pentru că şi asta ne-a prins, ca de fiecare dată, cu pantalonii în vine.

Putin caută un pretext onorabil pentru ieşirea din scenă

Scufundarea crucişătorului "Moskva", mândria flotei ruseşti din Marea Neagră, pare să fie începutul sfârşitului campaniei lui Vladimir Putin în Ucraina. Au trecut deja două luni de la începutul războiului, iar progresele "marii" armate roşii sunt egale cu zero, ba chiar sunt pe minus, dacă ţinem cont de retragerea din jurul Kievului şi de eşecul de a cuceri portul-cheie Mariupol.
Cu toate acestea, "ţarul" nu poate da înapoi, pentru că o recunoaştere a înfrângerii, într-o campanie pe care a prezentat-o drept floare la ureche, i-ar aduce nu numai ieşirea pe uşa din dos a istoriei, ci şi, foarte posibil, eliminarea fizică. Aşa că, în ciuda problemelor economice ale ţării, lovită puternic de sancţiunile occidentale, Putin a cerut majorarea salariilor şi pensiilor, pentru a acoperi inflaţia de aproape 20%, dar şi pomparea de bani în economie. Ceea ce nu spune însă preşedintele rus a explicat şefa Băncii Centrale a ţării, care a precizat că sancţiunile au avut până acum doar efecte financiare, iar cele economice abia de-acum încolo urmează, deşi estimările arată deja o contracţie uriaşă, de 11-12%, cea mai mare de după căderea Uniunii Sovietice. Iar o astfel de economie aflată pe butuci nu mai poate susţine multă vreme un război în care şansele de reuşită sunt din ce în ce mai îndepărtate.
În condiţiile date, una dintre cele mai elegante ieşiri din scenă pentru Putin ar fi cea de a poza în... pacifist. Iar retorica oficială a Moscovei din ultimele zile chiar indică o posibilă astfel de intenţie. În materialele publice de propagandă, Rusia luptă cu întreaga infrastructură a NATO, Ucraina este sprijinită de zeci de mii de mercenari din ţări NATO, rachetele ruseşti distrug uriaşe transporturi de arme NATO şi depozite cu echipamente NATO abia livrate Ucrainei.
Inducând astfel ideea că de fapt se luptă cu NATO, o alianţă de 30 de state, cu o economie totală de 20 de ori mai mare decât a Rusiei şi cu un buget militar de 15 ori mai mare, Putin poate susţine, la un moment dat, că a decis să renunţe la conflict pentru a nu se ajunge la o înfruntare nucleară, în urma căreia întreaga planetă ar fi distrusă. Este puţin probabil să-l creadă cineva care ştie cum a evoluat conflictul din Ucraina, însă în Rusia, unde toate sursele de informare sunt cenzurate sau sub controlul statului, Putin are toate şansele să fie primit cu urale, mai ales că populaţia încă îl susţine într-o proporţie covârşitoare. Şi-uite aşa, doar din vorbe meşteşugite, un criminal ce tocmai a decorat unitatea care a masacrat oraşul Bucea ar putea defila pe 9 mai drept "salvator al planetei"...

Autobuze în weekend

Dacă o să scriu mai rar în următoarele două săptămâni, nu vă impacientaţi, o să pierd timpul prin staţiile de autobuz, pentru că Transurb a considerat de bonton să profite de vacanţa elevilor pentru a-şi reduce activitatea înainte de Paşte.
Cred că în perioada următoare s-ar putea ţine cont de datele de plecare la tratament balnear, de numărul naşterilor şi al concediilor de maternitate, de vacanţa de august a stranierilor, de programul aquaparkului sau de culesul porumbului şi al viei. Toate acestea au potenţial serios de a reduce numărul de călători din autobuze şi reprezintă motive la fel de puerile precum vacanța elevilor de a scoate mijloace de transport de pe trasee.
Cu puţină imaginaţie, Transurb poate să stea în weekend până în 2033! După aia, nu, că ies la pensie şi vreau să experimentez mersul cu autobuzul alldaylong