Marcele, fă-te că lucrezi!

Proiectul Ordonanţei prin care guvernul îşi propune reducerea cheltuielilor publice a fost modificat din nou, nici nu se mai ştie a câta oară, în ideea de a mai strânge nişte bani pentru acoperirea uriaşelor găuri ale unui buget conceput prost din start, peste care s-au suprapus cheltuielile fără număr pentru îndestularea clientelei de partid. Ultima modificare are în vedere descentralizarea mai rapidă a unor instituţii, care ar urma să treacă în administrare judeţeană încă de la începutul anului viitor, după ce termenul vehiculat iniţial era 1 ianuarie 2025. Pe listă figurează direcţiile de sănătate publică, direcţiile sanitar-veterinare, direcţiile pentru agricultură şi inspectoratele şcolare, toate urmând să-şi reducă şi personalul cu 15%.

Că nu se va obţine mare lucru nici prin această modificare este evident, întreaga ordonanţă a austerităţii fiind concepută parcă pe principiul "Mircea, fă-te că lucrezi!", "instituit" de cuplul Caramitru - Dinescu la Revoluţia televizată din 1989. Practic, se vor desfiinţa 200.000 de posturi vacante, prin care nu numai că nu se va face nicio economie, ba chiar s-ar putea crea disfuncţionalităţi în unele sectoare, care se vor trezi cu angajările blocate. Cele câteva sute de posturi de şefi care vor dispărea prin comasarea unor instituţii nu vor "produce" nici ele mare lucru, cum nici câteva zeci de demnitari lăsaţi la vatră (vorba vine, pentru că sigur li se vor găsi alte sinecuri!) nu vor redresa bugetul. Mai ales că există sectoare exceptate din start, iar altele vor fi introduse cu siguranţă pe listă în urma protestelor sindicale care deja au început să ameninţe (parcă văd că rămâne să se facă restructurare doar în Cultură!). O altă pseudomăsură este limitarea sporurilor, dar acest lucru se face la fiecare 2-3 ani şi de fiecare dată s-au găsit "portiţe" pentru a reveni la starea de dinainte.

De fapt, prin toate măsurile pe care le propune, ordonanţa nu se atinge de fapt de problemele majore ale economiei româneşti. Vom rămâne în continuare ţara cu cea mai slabă colectare fiscală din Uniunea Europeană (27%, în condiţiile unei medii continentale de 40%) pentru că nu se doreşte digitalizarea ANAF, ţara cu cea mai mare pondere în PIB a economiei subterane (30%) după Bulgaria, din cauza nivelului ridicat al taxelor pe muncă, calităţii proaste a serviciilor publice (în ciuda celui mai mare decalaj de salarii între bugetari şi angajaţii din economia reală) şi ineficienţei cheltuirii banilor publici. Numai "rezolvarea" economiei subterane, de exemplu, poate aduce la buget cel puţin 50 miliarde de euro, estimează specialiştii, în condiţiile în care deficitul anual (pe care guvernul vrea să-l reducă prin această ordonanţă a austerităţii) nu depăşeşte jumătate din această sumă.

Dar de ce să luăm taurul de coarne, în loc să vindem pielea ursului din pădure? Marcele, fă-te că lucrezi!

Un popor fără cultură este uşor de manipulat

Ordonanţa austerităţii 2023, care se coace de zor prin catacombele de la Palatul Victoria, ar putea (re)aduce instituţiile de cultură din toată ţara în dezastruoasa situaţie prin care au mai trecut acum vreo zece ani, după o altă ordonanţă la fel de stupidă elaborată de Guvernul Boc în 2010.

Pentru cine nu-şi mai aminteşte acel episod deloc de reţinut, să spunem că se ajunsese în situaţia în care teatrele, de exemplu, nu (prea) mai aveau angajaţi artişti, ci numai funcţionari publici, cea mai mare parte a actorilor, păpuşarilor, balerinilor, coriştilor sau instrumentiştilor fiind "pasaţi" unei fundaţii, în care se mai regăseau bibliotecari, muzeografi şi chiar sportivi. Respectiva fundaţie a fost "găselniţa" născocită de municipalitatea gălăţeană pentru a salva cât de cât personalul teatrelor, pentru că au existat localităţi unde instituţiile de cultură s-au desfiinţat pur şi simplu sau au fost (multi)decimate. Ca exemplu concret, să amintim că Teatrul Muzical rămăsese cu numai 37 de angajaţi, în majoritate "afoni", la fundaţie ajungând nu mai puţin de 200 de oameni, practic toţi cei cu veleităţi artistice. Şi "iarna" teatrelor gălăţene a durat destul de mult timp, abia prin 2017 reuşindu-se restaurarea completă a organigramelor artistice.

Din păcate, de data aceasta, primăriile nu vor mai avea probabil niciun cuvânt de spus în restructurarea ciolacă, iar un compromis de genul celui de atunci nu mai pare posibil. Aşa că n-ar fi deloc exclus ca în viitoarea operă pe care veţi dori să o ascultaţi să vedeţi pe scenă contabili, jurişti şi personal TESA lătrând unii la alţii pe o muzică mai mult decât gheboasă!

Dincolo de rictusul acestei glume amare, un lucru e cert, iar guvernanţii îl ştiu prea bine şi încearcă să-l speculeze neîncetat: un popor fără cultură este un popor uşor de manipulat. Acest adevăr fundamental a fost rostit acum mai bine de 250 de ani de marele filosof Immanuel Kant, însă este valabil de când lumea. Marii lideri ai ţărilor nebananiere au înţeles pe deplin acest lucru şi au lăsat cultura în pace, însă la noi tot felul de şefi şi şefuleţi aflaţi vremelnic la butoane şi-au băgat nasul şi pixul în domeniu, deşi n-aveau niciun fel de competenţe.

Influenţa culturii a rămas însă la fel de puternică şi aşa va fi multă vreme de-acum încolo, chiar dacă, din când în când, câte-un guvern mai tragicomic decât altul fură notele de pe portativ sau schimbă replicile pieselor. Lumea oricum le ştie pe dinafară, ca-n clasicul "Fahrenheit 451", iar uitarea se va aşterne doar peste numele celor ce semnează ordonanţe prin care speră să manipuleze nu un popor, ci însăşi natura umană.

Răzbunarea cărţilor de economie sau de ce s-au înjumătăţit preţurile în magazine

Cine-a trecut în ultimele zile prin supermarketuri a avut surpriza să vadă o mulţime de produse listate la preţuri reduse cu 50%. Primul gând care-ţi vine în minte este că acestea se află pe ultima sută de metri a perioadei de valabilitate, însă nu este deloc aşa. De altfel, produsele în prag de expirare au, de regulă, un sector rezervat în mai toate marile magazine.

Şi-atunci de ce se întâmplă acest fenomen, înainte chiar de faimoasa reducere a preţurilor la alimentele de bază, pe care premierul Ciolacu a anunţat-o pentru luna august? Reducere care, am mai spus-o, va fi un eşec, aşa cum au fost mai toate încercările politicienilor de a reglementa economia de piaţă.

Explicaţia înjumătăţirii preţurilor din aceste zile este, de fapt, mult mai simplă. Este, pur şi simplu, o răzbunare a cărţilor de economie, pe care patronii români n-au catadicsit să le citească nici după ce s-au lansat în afaceri.

Practic, profitând de pandemie, război şi criza energetică, afaceriştii români şi-au propus să dea lovitura şi au majorat preţurile, cel mai adesea nejustificat, până la valori care au trecut dincolo de puterea de cumpărare a populaţiei. Se impune şi precizarea că toate mărfurile ale căror preţuri s-au dublat în ultimii doi ani sunt produse în România sau, în cel mai rău caz, sunt procesate în ţară.

Exemplele sunt nenumărate şi le-au observat toţi cei care au trecut mai des de o dată la câteva luni prin supermarketuri. Mi-a rămas în minte o prăjitură pe care obişnuiam să o cumpăr, care s-a scumpit brusc de la 11 la 22 de lei, iar în scurt timp ne-a fost servită cu 16 lei, preţ trâmbiţat ca mare reducere. A rămas însă în rafturi, ca multe alte produse pe care patronii fără noţiuni minime de economie au încercat să le bage pe gât consumatorilor la preţuri de îmbogăţire rapidă. Banca Naţională a găsit chiar şi un nume fenomenului - greedflation (de la englezescul greed - lăcomie).

Şi-aşa s-a ajuns la "minunea" cu 50%, pentru că producţia merge şi marfa trebuie vândută. Poate-aşa se stabileşte şi preţul pe care consumatorii sunt dispuşi să-l plătească, pentru că şi ei fac parte din ecuaţia economiei de piaţă, realitate pe care oamenii de afaceri români n-au prea luat-o în considerare până acum. Aşa se face că avem iar lapte chiar sub 3 lei (de la 5,50 lei), brânză de 20-25 de lei (de la peste 40), caşcaval de 25-30 de lei (de la 40-45), ulei de 4-5 lei (după isteria care l-a dus la 10-12 lei), cam ca acum vreo doi ani.

Pentru că, deşi salariul mediu tot creşte în statistici, angajaţii de la baza piramidei nu prea s-au bucurat de majorări semnificative. Iar ei formează cea mai mare parte a cumpărătorilor, nu cei cărora li se adresează LVMH, care nici n-ar băga de seamă nici o triplare a preţului la produsele astea de 2 lei.

Şi cine nu se scoală de dimineaţă poate ajunge departe!

Cândva, demult, imediat după Revoluţie, Galaţiul tânjea după acces la internet. Rămăsesem în urmă, foarte în urmă, iar investiţiile în orice întârziau să apară. Cu excepţia unor mici reţele de cartier, legăturile oraşului la mediul online se rezumau la câteva internet-cafe-uri, scumpe şi destul de puţin performante. Când în sfârşit a ajuns şi la noi minunea, tehnologia primară pe care o folosea toată lumea civilizată era deja depăşită, aşa că am beneficiat direct de fibră optică, fără să mai trecem prin furcile caudine ale "sârmei", care există în destule mari oraşe europene şi astăzi, 30 de ani mai târziu. Drept urmare, Galaţiul a intrat direct în topurile mondiale ale vitezei la internet, având numai conexiuni performante, graţie tocmai întârzierii cu care am pătruns în lumea bună.

Situaţia de mai sus nu este foarte diferită de cea în faţa căreia ne aflăm astăzi în ceea ce priveşte investiţiile în economie. Galaţiul tânjeşte de ani buni după mari investitori şi locuri de muncă, iar oamenii au plecat masiv din oraş în ultimii ani, dezamăgiţi de eternele promisiuni electorale neonorate. Şi totuşi... cred că destul de curând va răsări soarele şi pe strada noastră.

Podul peste Dunăre se va inaugura astăzi, drumurile expres care trebuie să ne conecteze cu lumea sunt în construcţie pe mai multe sectoare, aeroportul aşteaptă deschiderea unei linii de finanţare anunţate pentru toamnă, a fost lansată public o primă investiţie majoră în Zona Liberă, vor urma şi altele, la fel de spectaculoase.

Cel mai important lucru, care leagă toate aceste investiţii de ceea ce s-a întâmplat la Galaţi cu internetul, este exact faptul că vom trece direct la tehnologia pentru... generaţia următoare, pentru că, din cauze mai mult sau mai puţin politice, investiţiile din prima generaţie le-am ratat, în favoarea oraşelor din vestul ţării. Drept urmare, discutăm acum despre fabrică de baterii pentru maşini electrice, fabrică de hidrogen, o mulţime de parcuri fotovoltaice şi eoliene, toate fiind industrii pe care Uniunea Europeană şi-a propus să le dezvolte masiv (şi să le finanţeze!) în anii ce vin, pentru a realiza tranziţia la o lume fără combustibili fosili şi cu emisii de carbon din ce în ce mai reduse. Iar întârziatul Galaţi ar putea deveni un pol al tuturor acestor industrii revoluţionare, exact pentru că şi-a ratat şansa în prima etapă şi a rămas cu potenţialul nevalorificat. Şi tare mi-ar plăcea să înceapă europenii să se uite la Galaţi ca la o Mecca a tehnologiei bătrânului continent...

Nostalgia mercurialului din sufletul socialiştilor

Noul premier al României marşează de o săptămână pe ideea reducerii preţului la alimentele de bază, printr-un acord încheiat cu supermarketurile. Comercianţii s-au arătat destul de maleabili în timpul discuţiilor, părând să accepte o astfel de înţelegere, în condiţiile în care alternativa ar fi un act normativ de plafonare a preţurilor, care le-ar îngrădi drastic mişcările.

Reprezentanţii marilor magazine sunt conştienţi că au în faţă oameni care nu (prea) cunosc preţurile şi care, în consecinţă, pot fi păcăliţi destul de uşor, aşa cum s-a întâmplat nu demult în cazul laptelui, a cărui ieftinire a fost trâmbiţată drept un mare succes, deşi a fost un eşec în toată regula. Practic, supermarketurile au redus cu 20% preţul laptelui din segmentul mediu-superior, însă au continuat să vândă la acelaşi preţ laptele de 5 lei, cel care reprezintă de fapt jumătate din piaţă. Cum l-a ajutat pe omul de rând scăderea preţului de la 10 la 8 lei, în condiţiile în care nu-şi permitea şi nu-şi permite să cumpere respectivele sortimente, numai politicienii puterii ar putea să ne spună. Cei plătiţi cu salariul mediu au continuat să ia lapte de 5 lei (cât e el de lapte e altă discuţie!), pentru că atât le permite bugetul, iar beneficiari au fost cei din clasa medie (formată în România exclusiv din bugetari), care nu aveau neapărat nevoie de această reducere.

Cel mai probabil, aşa se va întâmpla şi de această dată, cu preţuri scăzute la sortimente ale produselor de bază pe care cei care trăiesc de pe o zi pe alta nu şi le permit, iar guvernanţii vor înghiţi găluşca şi se vor lăuda în gura mare că au salvat clasa muncitoare de la inaniţie.

Dincolo de păcăleala supermarketurilor, se pare că politicienii noştri au încă în sânge nostalgia mercurialului şi n-au învăţat nimic nici din comunism, nici din recentele amestecuri în economia de piaţă ale liderilor din Ungaria şi Turcia, unde rezultatul plafonărilor de preţuri a fost cel menţionat în toate cărţile de economie: inflaţie uriaşă (85% în Turcia şi 42% la alimente în Ungaria) şi dispariţia de pe piaţă a unor produse. Şi Franţa ne este dată ca exemplu de premier, numai că acesta "uită" să precizeze că acolo scăderea unor preţuri a fost consecinţa descoperirii unui cartel între comercianţi şi producători, prin care preţurile crescuseră anterior la niveluri duble faţă de inflaţie.

Evident, soluţia nu este în niciun caz simulacrul ăsta de acord, ci sprijinirea reală a economiei şi a producătorilor autohtoni, care să-şi permită astfel să livreze marfă la preţuri suportabile şi de către angajaţii cel mai prost plătiţi. Dar nu cumva foamea permanentă de bani în care se află statul român e avantajată de inflaţie şi de încasări mai mari din TVA? Şi-atunci e clar mai bine pentru socialiştii autohtoni de la putere (fie ei democraţi, fie liberali!) să se prefacă îngrijoraţi de soarta celor sărmani şi să le arunce din când în când praf în ochi, în loc să rezolve cu adevărat problemele...

Cine face jocurile în politica românească

Sistemele politice din multe state ale lumii se bazează pe două partide mari, care fac cu schimbul la guvernare. În democraţia românească originală, cele două partide au descoperit că este mai profitabil să conducă în tandem, decât să o facă alternativ. Iar recenta "rotativă" a demonstrat că, deşi doctrinar sunt fundamental diferite, PSD şi PNL se pot înţelege foarte bine când e vorba de împărţit ciolanul.

Această alianţă contra naturii, inventată pentru a asigura ţării "stabilitate", după cum clamează preşedintele Iohannis, are de partea sa argumentul major că doar aşa se poate stopa curentul naţionalist-extremist, care pare din ce în ce mai puternic. Ultimele sondaje indică scoruri de peste 20% pentru AUR, ba chiar sunt voci care anunţă procentaje de 30-32%. Naţionalismul este în creştere în toată Europa, nu numai la noi, însă în România a luat avânt doar din vorbe, pentru că nu te loveşti de străini pe stradă la tot pasul, cum se întâmplă într-o bună parte a Europei Occidentale (deşi de la balconul ziarului se văd de multe ori mai mulţi pakistanezi decât români! - n.a.). Ori, în condiţiile pericolului de a ajunge la putere un partid care să scoată România din Uniunea Europeană, unei alianţe cât de cât democratice şi proeuropene îi vor fi trecute cu vederea toate "bubele". De altfel, din cauza pericolului naţionalist a fost sacrificată şi UDMR, prezenţa sa în guvern fiind de natură să inflameze şi mai tare spiritele celor care n-au observat că liderul maghiarilor, Kelemen Hunor, este politicianul care vorbeşte cea mai corectă limbă română dintre toţi reprezentanţii de frunte ai partidelor de la putere.

Una peste alta, alianţa PSD-PNL pare să se consolideze din ce în ce mai tare şi este foarte puţin probabil să poată fi învinsă în alegerile de anul viitor, mai ales că vor începe să fie livrate şi primele investiţii realizate cu bani europeni. Mai mult, prin noul premier, PSD şi-a asumat se pare şi rolul de a-i atrage pe naţionalişti, votanţi destul de nehotărâţi de felul lor. "Ameninţând" cu salarii medii de peste 1.000 de euro, Marcel Ciolacu le dă apă la moară celor nemulţumiţi de faptul că în România se trăieşte prost dacă nu eşti angajat la stat (unde salariul mediu este deja aproape de 1.000 de euro!). Iar acest tip de discurs populist nu face decât să-l propulseze pe buzoian ca favorit al alegerilor prezidenţiale, în condiţiile în care PNL nu i-l poate opune decât pe generalul Ciucă. Iar într-un tur doi împotriva reprezentantului AUR, Ciolacu se poate impune fără probleme. Caz în care cine credeţi că va fi premier al "rotativei"? Nimeni altul decât cel care a orchestrat de la Cotroceni întreaga stratagemă a guvernării duale, Klaus Iohannis.

Reset sistem în Educaţie!

Am scris de multe ori şi o voi face de fiecare dată când voi avea ocazia că, în opinia mea, educaţia este fundamentală pentru o ţară. Când vom reuşi să "reparăm" sistemul educaţional, vom rezolva toate celelalte probleme ale naţiunii. Şi sănătatea, şi economia, şi justiţia, şi bunul-simţ, absolut totul are la bază o educaţie performantă.
Greva profesorilor din aceste zile a readus în prim-plan problemele cu care se confruntă educaţia românească de mai bine de 30 de ani. Subfinanţată cronic dintotdeauna, educaţia a ajuns la limita de subzistenţă, iar dascălii au ieşit în stradă pentru a-şi striga nemulțumirile. E drept că, deşi şcoala românească e cangrenată de probleme grave, profesorii au ales să protesteze serios doar când propriile salarii au devenit o... problemă, celelalte nemulţumiri fiind tratate de-a lungul timpului doar cu memorii şi petiții.
Şi-aici intervine o problemă pe care o consider majoră, cea a SISTEMULUI profund viciat pe care este clădit în momentul de faţă învăţământul românesc. Şi, din păcate, situația nu este rezolvabilă prin acţiuni din exterior. Oricât de mulţi bani li s-ar da profesorilor acum, şi cea mai mare parte dintre dascăli îi merită fără îndoială, problemele de fond ale educaţiei nu se vor rezolva.
Şi avem exemple foarte elocvente, în celelalte sisteme la fel de viciate în care s-a încercat "repararea" prin acordarea de salarii mari. Prima pe listă, acum mai bine de zece ani, a fost justiţia, unde salariile şi pensiile au crescut atât de mult încât a fost nevoie de inventarea apelativului "nesimțite". În ciuda acestor creşteri, însă, sistemul judiciar merge înainte tot cu achitări, amânări până la prescripție sau modificări legislative favorabile cui trebuie.
S-a încercat aceeaşi metodă, în urmă cu câţiva ani, în sănătate, însă rezultatul este tot aproape zero: trenul de Bucureşti este în continuare cel mai recomandat medic, în spitale se moare de multe ori cu zile, iar empatia personalului sanitar faţă de bolnavi tinde spre minim, în ciuda veniturilor aproape occidentale la care s-a ajuns.
Similar, problemele cronice ale sistemului de învăţământ nu vor putea fi "reparate" nici cu salarii mai mari, nici cu intervenţii ale preşedintelui, guvernului sau parlamentului, ci doar prin implicarea profundă a profesorilor dedicaţi. Dascălii adevăraţi sunt cei ce trebuie să scape de tot ce înseamnă oportunism, pupincurism, autosuficienţă, laşitate, impostură, lucruri pe care le tolerează de ani buni în cancelarii, aşa "ca între colegi", şi care au adus învăţământul la nivelul alarmant de a livra mai mulţi analfabeţi decât ştiutori de carte.
Hei, dom' profesor, ce zici, eşti dispus să iei taurul de coarne şi să apeşi butonul de "reset sistem" sau vrei doar să-ţi încasezi majorarea de salariu promisă şi să te îndrepţi liniştit spre pensie?