România fără bani şi fără şcoală, în expansiune

Ne lovim din ce în ce mai des, în ultima vreme, de oameni tineri pentru care cititul este un obicei perimat din vremea bunicilor, care-s convinşi că Soarele se învârte în jurul Pământului sau pentru care calculele cu numere mari au rezultatul "infinit", ca în timpul Egiptului Antic. Trăim, practic, în două lumi paralele, care se intersectează din ce în ce mai rar, iar fractura socială este speculată la maximum de politicieni, care profită cu nonşalanţă de ignoranţa acestei categorii de populaţie.

Rezultatele testelor PISA din 2022, făcute publice marţi, demonstrează, o dată în plus, situaţia dezastrului. Concret, elevii români de 15 ani (aceasta este categoria de vârstă la care se fac testele) sunt cei mai slab pregătiţi din Uniunea Europeană, cu excepţia celor din Bulgaria, la toate cele trei probe ale examenului, matematică, ştiinţe şi lectură.

Deşi comparabile cu scorurile din 2018, rezultatele sunt în scădere clară faţă de 2015 şi 2012 (examenul se dă o dată la trei ani, ultimul fiind amânat cu un an, din cauza pandemiei), semn că în loc să înregistreze progrese, calitatea învăţământului românesc este în cădere liberă. La matematică şi ştiinţe, cel puţin, procentajul elevilor care au competenţe de bază s-a redus cu 7-8 puncte procentuale şi se situează acum la numai 44-49 la sută. Şi trebuie precizat că aceste competenţe de bază sunt chiar chestiuni elementare, de genul convertirii preţurilor în monede diferite sau comparării distanţei dintre două rute alternative. Altfel spus, jumătate din românii de 15 ani nu ştiu să calculeze câţi lei înseamnă 100 de euro, cu rata de schimb în faţă, şi nici dacă drumul spre Brăila pe Dig e mai scurt decât cel prin Movileni şi Baldovineşti, cu harta pe masă.

Ceva mai acceptabil stăm la lectură, unde 58 la sută dintre elevii români au reuşit să identifice ideea principală dintr-un text de lungime moderată, dovadă că înţeleg ceea ce citesc, astfel că rata de analfabetism funcţional n-a depăşit cu mult nivelul de-acum clasic de 40 la sută.

Per total, 33 la sută dintre elevii români nu au trecut nici măcar una din cele trei probe, situaţie care demonstrează că au făcut cel puţin opt ani de şcoală degeaba.

Mult mai grav este însă faptul că s-a majorat semnificativ decalajul dintre elevii avantajaţi din punct de vedere socio-economic şi cei fără posibilităţi, deşi în Europa nu s-au înregistrat modificări majore la acest capitol. Concret, doar 7 la sută dintre elevii dezavantajaţi material au reuşit să facă faţă testelor, ceea ce înseamnă că se pot integra în societate. Ceilalţi 93 la sută...

E încă o dovadă că vom avea în continuare două Românii, total rupte una de cealaltă. Şi, din păcate, cea fără bani şi fără şcoală se înmulţeşte pe zi ce trece...

Corb la corb nu scoate pensia din buzunar

Curtea Constituţională a României a decis, marţi, că pensiile foştilor şi actualilor parlamentari reprezintă un drept legal, aşa că acestea rămân în vigoare, după ce legislativul le eliminase în luna iunie. Drept urmare, cei 843 de parlamentari beneficiari îşi vor reprimi inclusiv indemnizaţiile din urmă, sistate după adoptarea legii.
Cele mai mari astfel de pensii sunt de circa 10.000 de lei lunar, incomparabil mai reduse decât cele ale "specialilor" din magistratură, care ajung la cuantumuri de 5-6 ori mai mari, existând şi foşti judecători care primesc aproape 100.000 de lei pe lună. Dar nu suma în sine este foarte relevantă, deşi pensii de 10-15-20.000 de euro pe lună nu se plătesc în nicio ţară civilizată, chiar dacă mai peste tot în Europa există diverse categorii de "speciali", recompensate peste nivelul de contribuţie plătit. De altfel, dintre personalităţile planetei despre care există informaţii, doar foştii preşedinţi ai SUA primesc pensii mai mari decât cele ale magistraţilor români.
Dar mai deranjant decât valoarea sumelor încasate de "speciali" este modul în care sunt tratate în România cele două categorii de pensionari, lucru evidenţiat, iată, o dată în plus de Curtea Constituţională chiar în prag de 1 Decembrie, care ar trebui să fie o zi a unirii. În timp ce "specialii" se bucură de toate drepturile din lume, ba din când în când se mai şi inventează unele pentru ei, iar Curtea Constituţională apără cu dinţii toate aceste privilegii, "normalii" sunt ignoraţi total de judecătorii supremi când le sunt afectate drepturile, iar guvernanţii profită de situaţie şi se bulucesc permanent asupra lor cu tot felul de restricţii şi popriri. Spre exemplu, noua lege a pensiilor, recent adoptată, face efectiv ravagii în rândul "normalilor". Stagiile de cotizare se măresc substanţial, prin eliminarea anilor "necontributivi" de facultate, armată şi şomaj, pensiile de la pilonul II urmează să fie impozitate, pensiile de stat ale celor ce contribuie la pilonul II vor fi reduse proporţional, vârsta de pensionare pentru femei va creşte la 65 de ani, vârsta şi stagiul se vor majora şi ele în timp, în funcţie de speranţa de viaţă.
Şi pentru toate acestea, nu se sesizează nici Avocatul Poporului şi nici Curtea Constituţională. Doar nu sunteţi atât de naivi încât să credeţi că-n România există instituţii care să apere drepturile "normalilor", mai ales la câţi "speciali" avem. Şi-o să mai avem încă mulţi, pentru că de la anul s-ar putea să intre în plată şi pensiile speciale pentru aleşii locali!

Protestele care ne vor aduce "bucurii" după alegeri

De câteva săptămâni, asaltul protestelor sindicale din instituţiile de stat a luat amploare. După salariaţii caselor de asigurări de sănătate şi ai celor de pensii, au ieşit în stradă angajaţii de la direcţiile de sănătate, cei de la arhivele Securităţii şi statisticienii, iar AJOFM-urile, inspectorii de muncă, ceferiştii şi sindicaliştii de la metrou şi-au anunţat intenţia de a se alătura protestatarilor.

Toată agitaţia vine, pe de o parte, din neaplicarea legii salarizării unitare, amânată sine die până după alegeri, situaţie care a creat discrepanţe salariale majore între categorii de personal cu acelaşi tip de atribuţii, sindicaliştii acuzând diferenţe şi de 2.000 de lei (fix cât câştigă un muncitor simplu în sectorul privat, pentru cine nu ştie). Amplificarea luptei sindicale este determinată şi de noua lege a pensiilor, care "ciupeşte" şi ea unele facilităţi referitoare la vârsta la care se poate face ieşirea din activitate, primii care şi-au exprimat nemulţumirile fiind ambulanţierii şi salvamontiştii.

Pe de altă parte, singura rezolvare găsită de guvernanţi în cazul celor care au iniţiat proteste a fost să accepte o parte din revendicările de natură salarială, aşa că tăvălugul protestelor se va extinde cu siguranţă din instituţie în instituţie. Şi nu se va încheia deloc rapid, pentru că toţi salariaţii de la stat sunt conştienţi că perioada preelectorală este cea mai propice obţinerii unor beneficii suplimentare, aşa că vor încerca să-şi maximizeze câştigurile în lunile care urmează, până spre primăvară, în condiţiile în care nu se pot face majorări de salarii cu şase luni înainte de alegeri şi din ce în ce mai mulţi specialişti anunţă o austeritate destul de lungă din 2025 încolo.

Mai mult, bugetarii par să fi înţeles repede că declaraţiile şi deciziile guvernamentale sunt pur populiste şi nu au efecte concrete. N-a fost dat afară nimeni, aşa cum ameninţa ordonanţa austerităţii, ba chiar se fac angajări, niciun demnitar n-a rămas fără funcţie, ba chiar se inventează noi posturi de şefi, pensiile speciale sunt aproape intacte, în ciuda promisiunilor de ani şi ani, salariile cresc după fiecare carton pe care scrie "Protest" scos în stradă de un funcţionar, deşi nivelul la care au ajuns a sufocat deja economia privată.

Cu un astfel de "stat" care tot întinde coarda, problemele vor apărea doar din partea organismelor financiare internaţionale, care cu siguranţă nu vor mai tolera mult dezmăţul bugetar din România. Iar o "simplă" retrogradare de rating va aduce după ea dobânzi mai mari la împrumuturile externe, deficit bugetar în creştere, restricţii la acordarea de fonduri europene, depreciere a monedei naţionale, taxe mai multe şi mai mari şi alte "mici" probleme de acelaşi fel, de care după alegeri se va "bucura" întreaga populaţie, nu doar bugetarii.

Pensionarea la 65 de ani ar putea deveni un vis

Noua lege a pensiilor conţine mai multe prevederi "ascunse" prin formulări suficient de neclare încât pe cei mai mulţi îi vor lua prin surprindere atunci când vor considera că pot să iasă la pensie.

Un concept nou-introdus este cel de stagiu contributiv, care va determina de acum înainte ieşirea la pensie a celor cu mai puţini ani lucraţi. Practic, faţă de varianta actuală, facultatea, armata şi şomajul nu se mai iau în calcul pentru a atinge stagiul minim de 15 ani pentru care se acordă pensie, chiar dacă toate vor "puncta" ulterior la cuantum. Astfel, un bărbat care a cotizat 13 ani şi opt luni nu va mai putea beneficia de aportul anilor de armată pentru a ieşi la pensie chiar dacă a împlinit 65 de ani şi va trebui să mai rămână în câmpul muncii încă un an şi patru luni.
Pentru cei care vor ieşi la pensie peste 10-15 ani nu va fi o mare problemă, pentru că vor avea timp să-şi completeze stagiul minim, însă pentru cei care împlinesc 65 de ani în 2024 sau 2025 va fi o lovitură serioasă. La fel se va întâmpla în cazul celor care mizau pe anii de facultate sau pe diverse perioade de şomaj pentru a atinge cei 15 ani. Există şi varianta "cumpărării" vechimii "din spate", dar costul nu este deloc mic.

Mulţi vor susţine că respectivii au avut o viaţă întreagă la dispoziţie să strângă 15 ani de cotizare, însă sunt o mulţime de cazuri care nu pot fi judecate atât de simplist. Sunt oameni care au lucrat fără acte în perioada de "haiducie antreprenorială" a anilor '90 sau cărora firmele pur şi simplu nu le-au virat cotizaţiile (situaţia a fost reglementată abia prin 2010), sunt români care au lucrat ani buni la negru prin ferme sau pe şantiere de construcţii din străinătate, ca să nu mai amintim de celebrele "badante", în cazul cărora doar o mică parte au (avut) contracte de muncă.

La capătul celălalt al stagiului de cotizare, cel de 35 de ani, a apărut problema creşterii vârstei de pensionare conform unui algoritm pe care nimeni nu-l poate explica în detaliu în momentul de faţă. Practic, dacă speranţa de viaţă a românilor va creşte, se va majora automat şi vârsta de ieşire la pensie. Cum speranţa de viaţă este un indicator în continuă creştere în România, în mod natural, datorită condiţiilor mai bune de trai, ne-am putea trezi că nu vom mai ieşi la pensie la 65 de ani, ci la 67, 68 sau 70 de ani. Cum se va calcula concret acest nou prag nu ştie nimeni deocamdată, cert este că prevederea este cuprinsă în noua lege şi va fi aplicabilă chiar de la anul. Aşa că dacă vă apropiaţi de 65 de ani şi visaţi la o viață liniştită de pensionar, luaţi-vă totuşi o marjă de siguranţă, pentru că s-ar putea să fiţi nevoiţi să mai munciţi o vreme!
Cât exact nu ştie nimeni, dar aşa se fac toate legile în România, cât mai interpretabile şi cu cât mai multe "portiţe"!

Un pas înainte şi doi înapoi/ Că aşa stă treaba în guvern la noi!

Ce mai freamăt, ce mai zbucium... după ce abia a fost asumată de guvern "legea austerităţii", care prevede plafonarea plăţilor în numerar şi impune o serie de limite care ar fi trebuit să intre în vigoare pe 11 noiembrie. În faţa valului de proteste populare, de la mici întreprinzători la oameni simpli, premierul Ciolacu a dat înapoi şi a anunţat că legea va fi modificată pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale şi a aruncat pisica-n curtea Ministerului Finanţelor, care a elaborat textul incriminat.

Oricum, limitarea plăţilor cash la comercianţi nu schimbă cu nimic "sistemul" plăţilor informale care se fac în România cu maldărele de bani (30-40% din PIB!) care circulă nefiscalizat (să ne amintim de geamantanul lui Buzatu, ditamai şef de consiliu judeţean) şi nici nu contribuie la prinderea vreunui evazionist "serios".

Am fost martor, cu mulţi ani în urmă, la o tranzacţie prin care un apartament a fost cumpărat cu o sacoşă de rafie plină cu bani, parcă 150.000 de lei, dacă-mi mai aduc bine aminte. Iar acest fel de "afaceri", în care sunt implicaţi samsari, proxeneţi sau dealeri de droguri, nu vor fi deloc afectate de mult lăudata lege a coaliţiei PSD-PNL, pe care jumătatea galbenă a alianţei a început deja s-o sape temeinic la temelie, în speranţa unei poziţionări mai favorabile, înaintea alegerilor de la anul, decât cea de-a cincea roată la căruţă, pe care o ocupă momentan.

Tot la capitolul "am votat, dar o să schimbăm!" se înscrie impozitul pe cifra de afaceri a marilor companii, pe care tot liberalii îl contestă vehement, sub motivul că-s susţinători ai mediului de afaceri, prevedere doctrinară de care cam uitaseră şi pe care şi-au adus-o aminte exact când generalul Ciucă pare să se fi decis să candideze la prezidenţiale!

Şi cu băncile a fost ceva scandal, pentru că s-au grăbit să anunţe majorarea unor comisioane, dar le-a convins Ciolacu să crească... alte comisioane, nu pe cele anunţate, că doar n-o să iasă în pierdere ditamai instituţiile financiare doar că aşa şi-a făcut planul un contabil de prin guvern. Modelul este oricum patentat încă din vară, când s-a limitat adaosul la pâinea de 300 de grame, aşa că respectivul sortiment a fost scos de pe piaţă şi înlocuit cu cel de 400 de grame, unde adaosul nu era plafonat!

Că prevederile despre care am amintit au fost făcute pe genunchi, ca mai toate punctele din "legea austerităţii", nu mai încape nicio îndoială, gândirea "outside the box" fiind încă o mare necunoscută pentru mai toţi politicienii români. Dar să faci atâţia paşi înapoi, la nici două săptămâni de la asumarea răspunderii şi după luni de dezbateri şi negocieri, denotă un amatorism vecin mai degrabă cu prostia decât cu neglijenţa.

Categoria de români mai privilegiată decât pensionarii speciali

În timp ce se chinuie din răsputeri să dreagă busuiocul deficitului bugetar, împovărând cu noi şi noi taxe diverse domenii de activitate şi categorii sociale, măsuri care se vor răsfrânge în cele din urmă tot asupra omului de rând, o categorie de persoane, extrem de numeroasă, pare să-şi fi păstrat privilegiile. Nu, nu-i vorba despre pensionarii speciali, cu ale căror venituri nesimţite aproape că ne-am obişnuit, aşa cum ne-am obişnuit şi cu promisiunile deşarte ale atâtor guverne de a rezolva problema.

Este vorba despre cei opt milioane de şoferi din România, cam jumătate din populaţia adultă a ţării. Codul rutier stipulează că valoarea punctului de amendă este 10 la sută din salariul minim brut pe economie. Ultima actualizare a fost pusă în practică în 2017, atunci când salariul minim brut era 1.450 de lei şi, în consecinţă, valoarea punctului de amendă a fost stabilită la 145 de lei. De atunci, în cei aproape şapte ani care au trecut, salariul minim s-a majorat de şapte ori (1.900 de lei în 2018, 2.080 de lei în 2019, 2.230 de lei în 2020, 2.300 de lei în 2021, 2.550 de lei în 2022, 3.000 de lei în 2023) şi a ajuns astăzi la 3.300 de lei, existând toate şansele să crească din nou la începutul anului viitor. An după an, însă, valoarea punctului de amendă a fost "îngheţată" prin diverse acte normative emise în prag de an nou şi a rămas tot 145 de lei. O încercare timidă recentă a Ministerului de Interne de a creşte valoarea punctului de amendă cu 20 de lei (de fapt, o scădere la 5 la sută din salariul minim brut) s-a rătăcit prin cine ştie ce sertare guvernamentale.

Ultima măsură legislativă în domeniu datează din 9 decembrie 2022 şi menţine punctul de amendă la 145 de lei pentru tot anul 2023. Dacă va exista o nouă decizie similară în decembrie anul acesta rămâne de văzut, dar cel mai probabil ea va fi cuprinsă în vreo ordonanţă de urgenţă ce va fi adoptată pe şest cu puţin timp înainte de Revelion, pentru că, să nu uităm, urmează un an cu patru rânduri de alegeri, iar enervarea atâtor milioane de şoferi ar reduce serios din voturile unei coaliţii guvernamentale care doreşte să-şi prelungească perioada de "domnie" cu încă patru ani.

Dincolo de factorul strict electoral, ceea ce-i face pe guvernanţi să-i mângâie pe cap pe şoferii care încalcă legea rămâne un mister. Şi aici nu este deloc vorba numai de bani, ci mai ales de faptul că menţinerea amenzilor la un nivel scăzut îi încurajează pe cei aflaţi la volan să comită din ce în ce mai multe nereguli. Iar o bună parte dintre aceste ilegalităţi se "traduc" în pierderi de vieţi omeneşti în accidente rutiere, capitol la care România este de multă vreme pe primul loc în Uniunea Europeană. Şi în loc să încerce să stopeze fenomenul, guvernul îl încurajează. Curat murdar, coane Marcelică!

Austeritatea baronului Marcelhausen

Mai că-mi vine să-l cred pe premierul Marcel când îl văd la televizor vorbind despre austeritate şi despre cum se sacrifică politicienii pentru binele poporului! Cu morgă de om serios, prim-ministrul României spune minciuni cu atâta convingere, încât până şi baronul Munchhausen s-ar răsuci în mormânt dacă l-ar auzi.

Aşa-zisa ordonanţă a austerităţii a ajuns aproape de promulgare şi am tot scris cât de absurde din punct de vedere economic sunt măsurile pe care şi-au propus guvernanţii să le ia pentru a reduce deficitul bugetar. Mai toate prevederile par concepute de un contabil care lucrează doar pe foaia din faţa sa, încă uscată, în timp ce masa pe care se află hârtia este plină de apă, care va cuprinde şi foaia cât de curând, realitate pe care contabilul o ignoră însă total. La fel, guvernanţii ignoră faptul că economia este interdependentă şi toate măsurile populiste aplaudate acum se vor dovedi dezastruoase când vor fi transpuse în lumea reală. Taxa pe bănci se va răsfrânge tot în buzunarele oamenilor de rând, taxa pe profitul marilor comercianţi va atenta tot la portofelul celui mai sărman cumpărător ş.a.m.d.

Dincolo de asta, pe care o putem numi prostie cu ştaif, avem de-a face şi cu minciuni de-a dreptul sfruntate. Afirmaţiile despre eliminarea pensiilor speciale, de exemplu, sunt culmea nesimţirii, în condiţiile în care unele dintre acestea se apropie de 100.000 de lei, iar un milion de români trăiesc cu pensia socială de 1.125 de lei. S-a ajuns, iată, la un raport de aproape 1:100, în timp ce declaraţiile politice ne povestesc despre maximum 1:12 în România.

Restructurarea aparatului bugetar este o altă gogoriţă servită românilor dimineaţa, la prânz şi seara, în timp ce instituţiile se întrec în a-şi ajusta în plus organigramele, în top fiind şi Primăria Galaţi, cu o creştere de 20% a numărului de funcţionari. Nici salariile angajaţilor la stat nu vor mai creşte, zice-se, decât pe bază de performanţă, după ce au tot fost "plafonate" de-au ajuns la sume care au dat peste cap o piaţă a muncii încă instabilă şi au făcut ca orice încercare de recrutare a unei firme private să fie luată în râs.

Şi cheltuielile cu petrecerile de Crăciun şi Anul Nou se vor reduce, tot în declaraţii, bineînţeles, în realitate municipalităţile din toată ţara întrecându-se în licitaţii pentru concerte care mai de care mai extravagante.

În rest, totul e bine în România, premierul dă în continuare declaraţii sforăitoare pentru adormit vigilenţa poporului, şmecherii "se descurcă" învârtind la negru 40% din banii din piaţă, iar indicatorii macroeconomici scârţâie din toate încheieturile, dar vor rezista ei cumva până la alegeri. După aia, când vor începe să se spargă oalele, s-ar putea trezi şi poporul, dar mă tem că va fi cam târziu...