Nu deschideţi şampania, tezaurul e tot la Moscova!

Parlamentul European a solicitat Federației Ruse, printr-o rezoluţie adoptată joi, la Strasbourg, să returneze integral României tezaurul național, sechestrat de Moscova în perioada 1916-1917. "Parlamentul regretă că Rusia nu a restituit integral României tezaurul său național, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor și cutumelor internaționale", a precizat Parlamentul European, în declaraţia votată cu o largă majoritate.

În timpul Primului Război Mondial, România a trimis în Rusia 91,5 tone de aur, care făceau parte din rezerva Băncii Naționale, colecții de bijuterii și monede rare, precum și bunuri de importanță culturală și istorică, precum arhive de stat, documente, manuscrise istorice, picturi de patrimoniu, cărți rare și colecții ale mai multor instituții. După instalarea la putere a regimului comunist, Rusia a sechestrat tezaurul și a refuzat înapoierea acestuia, chiar dacă a acceptat în timpul discuţiilor bilaterale de după 1989 că aurul românesc a ajuns la Moscova. Trebuie precizat că au revenit totuşi în România, după cel de-Al Doilea Război Mondial, o parte din tezaurul "Cloșca cu puii de aur", câteva zeci de tablouri ale lui Grigorescu şi o serie de obiecte de patrimoniu, în special de natură religioasă.

Rezoluţia adoptată de europarlamentari este un semnal important, fără discuţie, care pune pe agenda internaţională o problemă viu dezbătută de societatea românească de la Revoluţie încoace. Practic, Uniunea Europeană şi-a confirmat astfel sprijinul pentru România în demersurile pe care ţara noastră le va face în această chestiune.

Până la recuperarea integrală a tezaurului e însă o cale foarte lungă. Teoretic, cea mai accesibilă variantă este acum cea de a impune returnarea tezaurului românesc printre condiţiile obligatorii pentru demararea discuţiilor ce vor urma după încheierea războiului din Ucraina, în cadrul cărora Moscova va solicita cu siguranţă băncilor occidentale deblocarea activelor ruseşti, estimate la circa 300 miliarde de euro. În comparaţie cu această sumă uriaşă, valoarea tezaurului României, de 5-7 miliarde de euro, este un mizilic.

Numai că, pentru a include problema tezaurului în negocierile de reluare a relaţiilor Europa - Rusia, România ar trebui să aibă un cuvânt mult mai greu de spus în forurile executive de la Bruxelles şi Strasbourg decât în momentul de faţă. Iar printr-o simplă rezoluţie, care este de fapt o declaraţie politică fără efecte juridice, nu se va întâmpla nimic, în condiţiile în care Parlamentul European adoptă sute de astfel de documente într-o singură legislatură (numai joi, 14 martie 2024, au fost votate zece rezoluţii!). Aşa că nu deschideţi deocamdată şampania, tezaurul e tot la Moscova!

Garcea, alegerile şi primarii

Au apărut primele sondaje după decizia de comasare a alegerilor europarlamentare cu scrutinul pentru locale şi hotărârea ca partidele din coaliţia de guvernare să candideze pe liste comune pentru Parlamentul European. Aşa cum era de aşteptat, intenţiile de vot de până acum au fost date peste cap, Garcea, Piperea & comp, reprezentanţii AUR, care ar fi dominat alegerile europene desfăşurate independent, fiind depăşiţi net de candidaţii PSD-PNL.

Din punctul de vedere al partidelor de la guvernare, comasarea alegerilor a reprezentat probabil singura soluţie de a contracara avântul luat în ultima vreme de grupările naţionaliste, în condiţiile în care politicienii aflaţi pe listele formaţiunilor tradiţionale se bucură de o notorietate mult mai mică în comparaţie cu "vedetele" AUR. Implicarea primarilor, prin intrarea lor în cursă în acelaşi timp, va duce probabil la răsturnarea rezultatelor la europarlamentare, aşa cum indică şi aceste prime sondaje, în condiţiile în care majoritatea celor aflaţi în fruntea localităţilor din România sunt înregimentaţi în cele două partide aflate la conducerea ţării, iar influenţa lor la nivel local va determina o creştere substanţială a prezenţei la vot, aflux ce va duce la un cu totul alt rezultat al alegerilor europene decât cel obţinut în cazul unui scrutin "independent", la care românii, tradiţional, nu prea se înghesuie să participe.

A doua decizie luată de coaliţia guvernamentală, cea de participare pe liste comune la europarlamentare, este una proastă din start, pentru că, întotdeauna, voturile adunate de două partide aflate în alianţă electorală vor fi mai puţine decât cele ce pot fi obţinute separat. Cu toate acestea, se pare că PSD şi PNL au hotărât să sacrifice 2-3 europarlamentari pentru a stopa ascensiunea AUR şi a vedea dacă o astfel de coaliţie poate fi viabilă şi în perspectiva alegerilor din toamnă, parlamentare şi, mai ales, prezidenţiale.

Miza majoră este un candidat comun pentru preşedinţie, variantă care le-ar da posibilitatea social-democraţilor să obţină o funcţie la care râvnesc de 20 de ani, de la Ion Iliescu încoace. Cel mai probabil, pentru a-i determina pe liberali să renunţe la un candidat propriu pentru şefia statului, Ciolacu va sacrifica inclusiv câteva zeci de senatori şi deputaţi, oferindu-le celor de la PNL o reprezentare mai bună decât cea din sondaje pe eventualele liste comune pentru Parlament. Deşi par cam multe compromisuri pentru un partid aflat detaşat în fruntea opţiunilor alegătorilor, dezideratul de a fi cinci (sau chiar zece ani) preşedinte al României probabil că merită...

Ce post vizează Iohannis prin candidatura la şefia NATO

Deşi "în secret" i se pregăteşte o vilă de retragere, pentru modernizarea căreia statul român a alocat circa 7 milioane de euro, Klaus Iohannis nu pare să aibă de gând să stea pe-acasă nici după încheierea celui de-al doilea (şi ultim) mandat prezidenţial. Chiar dacă, potrivit comunicărilor oficiale, şeful statului nu a avut nici măcar o zi de concediu de odihnă în aceşti zece ani, impresia generală lăsată este că preşedintele abia se întorcea din vacanţă pentru a pleca imediat în alt sejur.

La nivel diplomatic, această activitate "intensă" a dat, se pare, roade, pentru că Iohannis este foarte bine văzut în cercurile politice înalte ale Europei. În acest context, ultima "mutare", cea de a-şi anunţa candidatura pentru şefia NATO, nu a fost o surpriză pentru aproape nimeni şi a fost primită fără prea mari rezerve la Bruxelles.

Intrarea "în piaţă" a fost făcută anul acesta la dezbaterea Parlamentului European de la Bruxelles de la începutul lui februarie, unde Klaus Iohannis a fost prezentat elogios chiar de liderul popularilor europeni, Manfred Werner, cel mai puternic om politic de pe continent. Înscrierea în cursa pentru preşedinţia Alianţei Nord-Atlantice a reprezentat astfel o continuare firească. Deşi această funcţie pare antamată de olandezul Mark Rutte, în favoarea căruia s-au pronunţat deja toate cele trei puteri nucleare din NATO - SUA, Marea Britanie şi Franţa -, a căror influenţă va fi evident decisivă, intrarea lui Iohannis în cursă nu face decât să-i crească cota şefului statului român.

Care ar fi miza, în condiţiile în care şefia NATO pare de neatins? E simplu! Noul portofoliu de comisar european pentru Apărare, care va fi înfiinţat în viitorul cabinet comunitar, după alegerile din luna iunie, ca răspuns la pericolul în creştere reprezentat de Rusia pentru securitatea continentului. Cum pentru poziţia de lider al Alianţei este nevoie de consens, Iohannis are toate şansele să fie "recompensat" pentru o eventuală retragere strategică din cursă cu noua funcţie, pe care actuala (şi probabil viitoarea) preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis că o va înfiinţa în noul mandat şi o va încredinţa unei personalităţi din Europa de Est.

Iar mai bine decât Klaus Iohannis nu este nimeni poziţionat, deşi s-au mai vehiculat nume foarte interesante din Polonia (ministrul de Externe Radoslaw Sikorski) şi Estonia (prim-ministrul Kaja Kallas). La urma urmelor, de ce n-ar avea şi România un post de mare importanţă în politica europeană, mai ales că în ultimele comisii n-am prea fost băgaţi în seamă la împărţirea funcţiilor de top?

Ce poate face un popor fericit

Imaginaţi-vă o ţară în care poliţia ridică oamenii de pe stradă şi îi bagă la închisoare fără explicaţii şi fără să le permită accesul la apărare. Şi că în ultimii doi ani cam 2% din populaţia adultă a ţării a ajuns după gratii, iar o bună parte dintre cei arestaţi sunt total nevinovaţi. Drepturile omului, libertăţile civile, democraţia sunt, evident, simple "glume" în această ţară, iar ceea ce se întâmplă acolo pare de coşmar pentru cineva obişnuit cu modelul european de viaţă.

Şi totuşi, cel care a "reuşit" să transforme această ţară într-o dictatură sinistră în numai câţiva ani este adulat de popor şi tocmai a (re)câştigat alegerile prezidenţiale cu 85% din voturi. Explicaţia e simplă. Omul a recurs la metode poliţieneşti pentru a elimina criminalitatea care sufoca ţara de multe decenii, iar populaţia îi este alături, în ciuda practicilor total nedemocratice pe care dictatorul le aplică. Cert este că locuitorii ţării se pot plimba acum în voie prin cartiere unde acum câţiva ani nu scăpai neînjunghiat sau erai măcar tâlhărit şi bătut bine. Mai mult, alte câteva ţări din zonă se uită cu interes la "metodele" preşedintelui din Salvador şi sunt gata să le aplice.

Am făcut această lungă introducere ca să demonstrez faptul că oamenii apreciază exact ceea ce le lipseşte mai mult. Salvadorienii suferă în continuare de foame, n-au locuri de muncă şi nici o infrastructură decentă, sunt privaţi de o mulţime de alte chestii, însă sunt fericiţi pentru că li s-a rezolvat problema care îi durea cel mai tare.

Dincoace de Ocean, la malul Dunării, câteva zeci de oameni sunt fericiţi că un loc de joacă pentru copii aflat în apropierea ferestrelor lor va fi desfiinţat, în timp ce un întreg oraş îi blamează că sunt insensibili şi nu se gândesc la copii. Chiar dacă situaţia diferă extrem de mult, locatarii din Siderurgiştilor Vest sunt practic în poziţia celor din Salvador, au obţinut ceea ce şi-au dorit mai mult, iar acest lucru eclipsează toate celelalte probleme pe care le au.

La modul concret, însă, nu copiii au reprezentat principala cauză a acţiunii în justiţie, ci găştile de cartier, formate în general de tineri şi adolescenţi, care terorizează multe zone din oraş până dincolo de miezul nopţii, nederanjate de nimeni. Poliţiştii le raportează an de an ca fiind aflate sub control, însă acest control se rezumă de obicei la o privire aruncată din maşina de patrulare, pe care oricum băieţii de după blocuri o observă din timp sau chiar îi cunosc traseul şi orarul. Poate că n-ar strica nişte acţiuni ceva mai "salvadoriene" prin respectivele zone, cu amenzi usturătoare şi chiar câte-o noapte la bulău pentru cei mai recalcitranţi. Mai ales că vin alegerile şi la noi, iar 85% ar putea să fie un procentaj tentant!

Mai merge aeroportul o tură?

Cu o mulţime de proiecte nefinalizate pe masă şi o altă mulţime de studii de fezabilitate fără şanse reale de finanţare în portofoliu, politicienii gălăţeni au intrat abrupt în campanie electorală, alarmaţi de faptul că alegerile locale s-ar putea desfăşura mult mai devreme decât era prevăzut, respectiv la începutul lunii iunie, odată cu europarlamentarele, nu tocmai în toamnă, cum se preconiza iniţial. Şi cum timpul presează, au (re)început în forţă promisiunile.

Faptul că nu prea avem noroc la proiecte majore este deja de notorietate. Sistemul de management al deşeurilor, ale cărui prime hârtii datează de prin 2012, nu este încă gata, la drumul de centură se tot lucrează, deşi au trecut doi ani de când trebuia finalizat, centura ocolitoare tocmai şi-a pierdut constructorul şi a devenit incertă pentru viitorul apropiat, în ciuda faptului că are finanţarea asigurată, la noul sediu al Muzeului de Artă Vizuală nu s-a mai mişcat nimic de ani buni, pentru fabrica de baterii nu s-au găsit încă bani în aproape un an de căutări, de hydrogen valley deja nu-şi mai aduce nimeni aminte...

Peste toate acestea, însă, "domneşte" aeroportul, pe mâna căruia s-a mai câştigat o rundă de alegeri, după ce o armată de politicieni s-au pozat, în 2019, în plin câmp, cu harta detaliată a "minunii" întinsă pe capota unei maşini.

După ce s-a comandat studiul de fezabilitate, în decembrie 2022, timp de mai bine de zece luni n-a mai scos nimeni o vorbă, iar ulterior au apărut câteva explicaţii timide despre faptul că proiectul nu este gata, deşi termenul-limită a fost depăşit. Odată cu pericolul de a-i prinde alegerile locale cu pantalonii în vine, oamenii politici au scos din nou pe tarabă aeroportul. În noile angajamente, foarte interesante sunt sumele necesare, care au crescut de vreo 5-6 ori faţă de previziunile iniţiale, ceea ce face mult mai dificilă obţinerea unei finanţări, precum şi legarea proiectului de un altul, cel al extinderii poligonului de la Smârdan. Această extindere, deşi nu s-a spus concret, este o lucrare de anvergură, iar dacă se va urma "scenariul" de la Kogălniceanu, unde proiectul, deja lansat, se întinde pe... 20 de ani, perspectivele de a se construi un aeroport în proximitatea Smârdanului ajung să ţină de viitorul foarte îndepărtat.

Dar, hei, important este că aeroportul se va construi, ce mai contează când! În definitiv, alegeri locale mai sunt şi în 2028, şi în 2032, ba chiar şi în 2036 și 2040, dacă până atunci nu dă peste noi vreo rachetă putinistă sau cutremurul ăla mare pe care-l tot anunţă Mărmureanu!

A început înscrierea în cursa "Arestaţi-l pe Rasdaq", ediţia 2024

De-a lungul vremii, peste tot în lume, o mulţime de vedete din toate domeniile de activitate au cochetat cu politica, având mai mult sau mai puţin succes. Unii dintre aceştia chiar au reuşit să devină oameni politici importanţi, exemple fiind destule, de la actorul Arnold Schwarzenegger, ajuns guvernator al statului american California, la campionul mondial de box Vitali Kliciko, ales primar al Kievului.

Evident, România nu putea face excepţie, aşa că la fiecare rundă de alegeri au fost prezenţi pe liste numeroşi artişti, sportivi, medici sau profesori cu rezultate notabile în profesiile lor. Însă puţini au ajuns să facă politică la vârf la modul serios, cei mai mulţi fiind simpli "trăgători" de liste pentru partidele alese, care au încercat astfel să-şi îmbunătăţească scorul electoral cu ajutorul notorietăţii respectivelor vedete. Au fost partide care au reuşit să câştige procente bune, au fost şi altele care s-au păcălit, precum PER, care în loc de cunoscuta solistă Sanda Ladoşi s-a trezit în vârful listei de candidaţi cu... Sanda Tache, numele real al interpretei.

Câteva vedete au ajuns, totuşi, să ne reprezinte, dar prestaţiile lor politice au fost cel mai adesea foarte modeste, iar uneori de-a dreptul ridicole. A rămas de notorietate "sentinţa" de prin anul 2000 a interpretei de muzică populară Irina Loghin, deputat PRM la vremea aceea, care, într-o dezbatere despre piaţa de capital, care o depăşea în mod evident, a sugerat "să fie arestat Rasdaq, dacă a furat".

În plan local, nu mai departe de alegerile trecute, luptătorul Cătălin Moroşanu a fost cap de listă pentru PNL, însă n-a rezistat foarte mult în postura de consilier judeţean, deşi la Iaşi dusese la capăt două mandate. Şi antrenorul Dorinel Munteanu a încercat marea cu sarea pentru PMP, dar n-a avut succes nici la Galaţi, nici la Cluj. Ambii s-au declarat dezamăgiţi de experienţe şi au anunţat că renunţă la politică.

Anul acesta, primul temerar din Galaţi care şi-a anunţat intenţia de a participa la alegeri este boxerul profesionist Cristian Ciocan, care vrea să candideze pentru şefia primăriei din comuna natală, Pechea, din partea PNL. "Hammer" este primul înscris în cursa electorală, dar nu va fi cu siguranţă ultimul, pentru că în special partidele mici sau cele care nu au în teritoriu reprezentanţi cunoscuţi alegătorilor vor apela la oameni remarcaţi în alte domenii, pentru a câştiga un procent, două în plus.

Marea problemă este că, după eşecurile majorităţii vedetelor care s-au visat oameni politici, din ce în ce mai puţine persoane cu notorietate sunt dispuse să se amestece în troacă...

SF-urile de după SF-uri

În ianuarie 2023, se semna, la Brăila, contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate în vederea construirii drumului TransRegio Galaţi - Slobozia - Drajna - Chiciu, o şosea de 150 de kilometri care să lege graniţele României cu Ucraina/Moldova şi Bulgaria. Costuri de 17 milioane de lei (fără TVA), 15 firme semnatare, şapte luni pentru finalizare. Optimism şi entuziasm cât cuprinde din partea celor prezenţi la ceremonie, cam toţi oficialii importanţi din cele patru judeţe (Galaţi, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi) prin care ar trebui să treacă drumul. S-au împlinit, iată, 12 luni, nu şapte, iar studiul se lasă încă aşteptat. Mai mult, deşi termenul de predare a fost depăşit cu cinci luni, nicio comunicare publică a celor implicaţi nu a apărut pentru a clarifica situaţia.

Similar, în decembrie 2022, a avut loc la Galaţi, de data asta, semnarea contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate al aeroportului regional Galaţi - Brăila. Peste 30 milioane de lei (fără TVA) de plată, 17 firme implicate, nouă luni termen de realizare. Entuziasm şi optimism, la fel, la cele mai înalte cote, atât în Galaţi, cât şi în Brăila. Au trecut aproape 13 luni, nu nouă, iar rezultatul este acelaşi, nimic! Chestionat pe subiect, la trecerea celor nouă luni prevăzute în contract, preşedintele CJ Galaţi a declarat că încă se lucrează şi a dat un nou termen, sfârşitul anului 2023 - începutul anului 2024, în parte depăşit şi el fără vreun rezultat concret.

Ce se întâmplă, totuşi, cu aceste două proiecte majore pentru zona noastră, anunţate cu mare tam-tam şi aflate, practic, la stadiul de "am cumpărat dosarul cu şină în care să strângem documentaţia"? Dincolo de promisiunile politicianiste, cu care ne-am obişnuit deja şi care nu mai miră pe nimeni, mai există un lucru important care leagă cele două proiecte. Şi nu mă refer la lipsa finanţării, pentru că asta era evidentă din start pentru oricine voia să vadă dincolo de "urale şi aplauze prelungite...".

Este vorba despre faptul că a sucombat inclusiv "punguţa" în care politicienii implicaţi păstrau de doi bani speranţă, respectiv fondurile comunitare de mobilitate militară, suplimentate în contextul războiului din Ucraina. După eşecul contraofensivei ucrainene din toamnă, atât Europa, cât şi SUA par să se fi săturat să pompeze bani fără număr în conflict, în ciuda faptului că sprijinul la nivel politic pare suficient de solid în continuare. Iar una dintre victimele colaterale este chiar zona Galaţi - Brăila, care ar fi putut beneficia de finanţare pentru cele două proiecte, ale căror costuri nu sunt deloc mici, fiind estimate la sume cuprinse între 500 de milioane şi un miliard de euro, imposibil de acoperit din alte surse. Drept urmare, cele două proiecte vor rămâne la stadiul de SF (ştiinţifico-fantastic), chiar şi după ce SF-urile (studiile de fezabilitate) vor fi gata!