Anularea alegerilor prezidenţiale a amânat o problemă care nu îşi va găsi rezolvarea prea curând, cea a decuplării totale dintre aşteptările populaţiei şi agenda politicienilor. În timp ce oamenii de rând îşi doresc servicii de calitate, fie ele administrative sau de educaţie şi sănătate, locuri de muncă mai bine plătite, un nivel de trai decent şi, în primul rând, respect din partea celor aflaţi la putere, guvernele din ultimii ani au făcut totul doar pentru prosperitatea oamenilor politici şi a camarilei care îi înconjoară. Toate acestea au dus la o ruptură violentă între cele două categorii şi a generat o ură viscerală faţă de cei de la putere. Acest lucru s-a văzut cel mai bine în votul celor din diaspora, unde PSD, considerat principalul vinovat, n-a trecut de 3-4%.
Radicalizarea celor din străinătate este determinată şi de faptul că mulţi dintre ei au plecat din ţară tocmai din cauza politicilor partidelor aflate la guvernare, care au umflat permanent aparatul de stat cu sinecurişti şi au majorat din pix salariile bugetarilor, timp în care economia reală se zbătea la limita supravieţuirii, iar angajaţii aveau venituri în zona salariului minim, situaţie încă valabilă. Şi cum în "sistem" nu te poţi angaja decât cu pile şi şpăgi, singura opţiune a multora a rămas plecarea din ţară, iar condiţiile pentru o eventuală întoarcere nu par să se arate la orizont.
În acest context, de refuz visceral al politicienilor aflaţi la guvernare, orice candidat considerat ca nefăcând face parte din "sistem" a reprezentat o opţiune viabilă de vot. Iar dacă respectivul mai avea şi ceva carismă sau stăpânea arta manipulării, cum a fost cazul lui Călin Georgescu, succesul era garantat. Peste acest "teren fertil" s-a suprapus campania intensă de propagandă pe care Rusia o duce în multe ţări "prietene" din Europa, iar rezultatul s-a văzut în votul masiv acordat partidelor "suveraniste", a căror ideologie este una ancorată într-un trecut adesea întunecat şi nu reprezintă o opţiune viabilă în lumea modernă.
Cum anularea acestor alegeri nu a rezolvat problema de fond, ci doar a amânat-o, prin scoaterea din joc, probabil definitiv, a lui Călin Georgescu, peste 4-5 luni, la noua rundă a prezidenţialelor, situaţia se va repeta. Şi dacă în această perioadă relativ scurtă nu va fi timp să apară o nouă figură "mesianică" (Simion şi Şoşoacă sunt doar surogate care ţin "locul cald"), iar partidele din coaliţia de guvernare vor demonstra că "au înţeles" vocea poporului doar în discursurile de la televizor, peste patru ani mi-e teamă că tăvălugul mişcărilor "dark" nu va mai putea fi oprit nici cu mama Curţii Constituţionale, iar următorul Călin Georgescu va putea fi oricine are un cal alb pe-acasă.
marți, decembrie 10, 2024
miercuri, decembrie 04, 2024
Go West! Cu ţară cu tot sau pe cont propriu
"Go west/ Where the skies are blue/ Go west/ This is what we're gonna do" este un cântec făcut celebru de duetul britanic Pet Shop Boys la începutul anilor '90, care devenise un adevărat imn pentru tinerii est-europeni abia scăpaţi din lagărul comunist. Iar fostele ţări aflate zeci de ani în sfera de influenţă a sovieticilor şi-au ascultat tinerii şi au plecat spre Vest.
Mai cu sincope determinate de nostalgia "marelui urs", mai cu frîna de mână trasă de politicieni îndoctrinaţi la şcoala de cadre a Kremlinului, estul Europei a luat in corpore drumul Vestului. Şi nimeni nu s-a întors, deşi au trecut de atunci 35 de ani. S-a mai bătut pasul pe loc uneori, în general din cauze populist-politicianiste sau, dacă vreţi, naţionalist-suveraniste, dar direcţia a rămas aceeaşi, spre Vest.
Şi România a urmat acelaşi drum, chiar dacă politicienii pe care i-am ales n-au fost întotdeauna cea mai fericită opţiune, ba chiar mulţi au fost printre cele mai proaste variante. Am intrat în NATO şi în Uniunea Europeană, am primit ajutoare de zeci de miliarde de euro, nivelul de trai este mult superior celui de acum 35 de ani, decalajul faţă de multe state s-a redus considerabil, ba chiar am depăşit Grecia, Croaţia sau Ungaria, în timp ce Polonia şi Portugalia ne simt răsuflarea în ceafă, suntem practic mai aproape de Vest decât am fost în toată istoria noastră.
Însă, ca orice drum, şi cel spre Occident are răspântii, iar România se va afla duminică în faţa unei alegeri cruciale, să-şi continue drumul spre Vest sau să facă stânga-mprejur, cu cap compas Moscova, sedusă de unul dintre competitorii finalei prezidenţiale, ale cărui declaraţii iresponsabile au început deja să aibă efecte economice. Bursa de la Bucureşti este pe minus de o săptămână şi jumătate, companiile au pierdut miliarde de lei din capitalizare, dobânzile la care se finanţează Trezoreria statului sunt în creştere, ca şi cele la care se împrumută populaţia, iar Banca Naţională rezistă cu greu tendinţei de devalorizare a leului. Inflaţia mare, deficitul scăpat de sub control, balanţa comercială negativă sau încetinirea creşterii economice sunt tot atâtea motive pentru care orice derapaj, fie şi numai declarativ, pune în pericol economia ţării. Iar ultima stupizenie a ineptului individ care se crede mesianic, cea despre naţionalizarea companiilor deţinute de străini în România, ar face praf ţara, în cazul în care duminică seara rezultatul îi va fi favorabil.
Asta trebuie să alegem de fapt duminică, să continuăm să mergem spre Vest cu ţară cu tot sau să plecăm spre Vest fiecare pe cont propriu. Pentru că spre Vest au plecat românii când a început goana după aur în America, spre Vest au trecut Dunărea înot românii sătui de socialismul multilateral dezvoltat, spre Vest au plecat românii după căderea comunismului la muncă, la studii şi în vacanţe. Spre Est n-a plecat nimeni niciodată, de la Nicolae Milescu Spătaru încoace! Şi noi astăzi încă mai avem dubii care este direcţia bună? Go West, România!
Mai cu sincope determinate de nostalgia "marelui urs", mai cu frîna de mână trasă de politicieni îndoctrinaţi la şcoala de cadre a Kremlinului, estul Europei a luat in corpore drumul Vestului. Şi nimeni nu s-a întors, deşi au trecut de atunci 35 de ani. S-a mai bătut pasul pe loc uneori, în general din cauze populist-politicianiste sau, dacă vreţi, naţionalist-suveraniste, dar direcţia a rămas aceeaşi, spre Vest.
Şi România a urmat acelaşi drum, chiar dacă politicienii pe care i-am ales n-au fost întotdeauna cea mai fericită opţiune, ba chiar mulţi au fost printre cele mai proaste variante. Am intrat în NATO şi în Uniunea Europeană, am primit ajutoare de zeci de miliarde de euro, nivelul de trai este mult superior celui de acum 35 de ani, decalajul faţă de multe state s-a redus considerabil, ba chiar am depăşit Grecia, Croaţia sau Ungaria, în timp ce Polonia şi Portugalia ne simt răsuflarea în ceafă, suntem practic mai aproape de Vest decât am fost în toată istoria noastră.
Însă, ca orice drum, şi cel spre Occident are răspântii, iar România se va afla duminică în faţa unei alegeri cruciale, să-şi continue drumul spre Vest sau să facă stânga-mprejur, cu cap compas Moscova, sedusă de unul dintre competitorii finalei prezidenţiale, ale cărui declaraţii iresponsabile au început deja să aibă efecte economice. Bursa de la Bucureşti este pe minus de o săptămână şi jumătate, companiile au pierdut miliarde de lei din capitalizare, dobânzile la care se finanţează Trezoreria statului sunt în creştere, ca şi cele la care se împrumută populaţia, iar Banca Naţională rezistă cu greu tendinţei de devalorizare a leului. Inflaţia mare, deficitul scăpat de sub control, balanţa comercială negativă sau încetinirea creşterii economice sunt tot atâtea motive pentru care orice derapaj, fie şi numai declarativ, pune în pericol economia ţării. Iar ultima stupizenie a ineptului individ care se crede mesianic, cea despre naţionalizarea companiilor deţinute de străini în România, ar face praf ţara, în cazul în care duminică seara rezultatul îi va fi favorabil.
Asta trebuie să alegem de fapt duminică, să continuăm să mergem spre Vest cu ţară cu tot sau să plecăm spre Vest fiecare pe cont propriu. Pentru că spre Vest au plecat românii când a început goana după aur în America, spre Vest au trecut Dunărea înot românii sătui de socialismul multilateral dezvoltat, spre Vest au plecat românii după căderea comunismului la muncă, la studii şi în vacanţe. Spre Est n-a plecat nimeni niciodată, de la Nicolae Milescu Spătaru încoace! Şi noi astăzi încă mai avem dubii care este direcţia bună? Go West, România!
marți, noiembrie 26, 2024
Răzbunarea cărţilor necitite
"Vorba dulce mult aduce" spune un proverb românesc, iar rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale l-a confirmat din plin. Cu un discurs gol de conţinut, dar extrem de frumos ambalat, unul dintre candidaţi i-a câştigat pe români cu o retorică naţionalistă total depăşită de vremuri, care trimite mai degrabă la creştinismul naţionalist al legionarului Zelea Codreanu şi la doctrina "independenţei" atât faţă de ruşi, cât şi faţă de americani, promovată de Nicolae Ceauşescu.
Neutralitatea clamată în fiecare discurs al său, în condiţiile existenţei la graniţă a maşinăriei de război ruşeşti, este în lumea modernă o utopie pe care până şi elveţienii sunt pe cale să o reconsidere, deşi sunt extrem de protejaţi prin aşezarea geografică. Iar ideile despre ieşirea din Uniunea Europeană şi NATO, pe care personajul le neagă oficial în discursurile publice, sunt prezente voalat aproape la fiecare frază pe care o rosteşte.
Atmosfera de efervescenţă naţionalistă şi de luptător pentru adevăr, care le-a sucit minţile românilor, pigmentată cu toate teoriile conspiraţiei la modă, de la îmbolnăvirea copiilor prin vaccinare, păcatul cezarianei care "rupe firul divin", nanocipurile din sucurile îmbuteliate, negarea aselenizării, întâlnirile personale cu extratereştri şi multe, multe altele, este declamată cu ton, dicție, frazare și voce atent studiate, probabil chiar "lucrate" profesionist, mulţi găsind asemănări cu discursurile personajelor istorice din filmele produse în comunism.
Programul său economic "Apă, hrană, energie", la fel de iluzoriu, aduce mai degrabă cu populara zicere "Apă, paie şi bătaie", în loc să prezinte soluţii reale. Pentru România, decuplarea de piaţa mondială înseamnă dobânzi mai mari, uşi ale marilor cancelarii trântite în nas, investitori care încep să plece, şomaj, sărăcie, tăieri de pensii şi salarii etc. O primă dovadă a fost scăderea abruptă a bursei chiar a doua zi după anunţarea rezultatelor.
Câştigătorul primului tur al alegerilor te poate ameţi extrem de uşor cu impresia de competenţă multilateral dezvoltată, dacă nu ești bine ancorat în realitate sau nu ai cunoștințe minime despre ce se întâmplă în jurul tău. Este şi explicaţia succintă a succesului său, electoratul fiind sedus cu referințe la Dumnezeu, biblie, patrie, tradiție, pace sau iubire, fiecare dintre noi rezonând măcar cu una dintre aceste teme, astfel încât se simte implicat sau emoţionat. Putem să-i spunem manipulare lingvistică sau altcumva, cert este că pretendentul la şefia statului stăpâneşte extrem de bine tehnici de psihologia maselor. Iar rezultatul, la care a contribuit din plin impotenţa oratorică şi limba de lemn a contracandidaţilor, s-a văzut duminică la vot.
Într-o dispută de acum câţiva ani, reprezentanţii BNR i-au răspuns premierului Tudose, care-i acuza că se răzbună pentru măsurile economice luate de guvern, că de fapt "se răzbună cărţile de economie". De data asta, se pare că se răzbună toate cărţile necitite, pe care programul prezidenţial "România educată" le-a uitat pe terenul de golf sau pe pârtia de schi, în loc să le pună în mâinile românilor.
Neutralitatea clamată în fiecare discurs al său, în condiţiile existenţei la graniţă a maşinăriei de război ruşeşti, este în lumea modernă o utopie pe care până şi elveţienii sunt pe cale să o reconsidere, deşi sunt extrem de protejaţi prin aşezarea geografică. Iar ideile despre ieşirea din Uniunea Europeană şi NATO, pe care personajul le neagă oficial în discursurile publice, sunt prezente voalat aproape la fiecare frază pe care o rosteşte.
Atmosfera de efervescenţă naţionalistă şi de luptător pentru adevăr, care le-a sucit minţile românilor, pigmentată cu toate teoriile conspiraţiei la modă, de la îmbolnăvirea copiilor prin vaccinare, păcatul cezarianei care "rupe firul divin", nanocipurile din sucurile îmbuteliate, negarea aselenizării, întâlnirile personale cu extratereştri şi multe, multe altele, este declamată cu ton, dicție, frazare și voce atent studiate, probabil chiar "lucrate" profesionist, mulţi găsind asemănări cu discursurile personajelor istorice din filmele produse în comunism.
Programul său economic "Apă, hrană, energie", la fel de iluzoriu, aduce mai degrabă cu populara zicere "Apă, paie şi bătaie", în loc să prezinte soluţii reale. Pentru România, decuplarea de piaţa mondială înseamnă dobânzi mai mari, uşi ale marilor cancelarii trântite în nas, investitori care încep să plece, şomaj, sărăcie, tăieri de pensii şi salarii etc. O primă dovadă a fost scăderea abruptă a bursei chiar a doua zi după anunţarea rezultatelor.
Câştigătorul primului tur al alegerilor te poate ameţi extrem de uşor cu impresia de competenţă multilateral dezvoltată, dacă nu ești bine ancorat în realitate sau nu ai cunoștințe minime despre ce se întâmplă în jurul tău. Este şi explicaţia succintă a succesului său, electoratul fiind sedus cu referințe la Dumnezeu, biblie, patrie, tradiție, pace sau iubire, fiecare dintre noi rezonând măcar cu una dintre aceste teme, astfel încât se simte implicat sau emoţionat. Putem să-i spunem manipulare lingvistică sau altcumva, cert este că pretendentul la şefia statului stăpâneşte extrem de bine tehnici de psihologia maselor. Iar rezultatul, la care a contribuit din plin impotenţa oratorică şi limba de lemn a contracandidaţilor, s-a văzut duminică la vot.
Într-o dispută de acum câţiva ani, reprezentanţii BNR i-au răspuns premierului Tudose, care-i acuza că se răzbună pentru măsurile economice luate de guvern, că de fapt "se răzbună cărţile de economie". De data asta, se pare că se răzbună toate cărţile necitite, pe care programul prezidenţial "România educată" le-a uitat pe terenul de golf sau pe pârtia de schi, în loc să le pună în mâinile românilor.
miercuri, noiembrie 20, 2024
Europa se pregăteşte, România se bălăcăreşte
După ce Ucrainei i s-a permis să folosească rachetele americane cu rază lungă de acţiune împotriva ţintelor militare de pe teritoriul Rusiei, situaţia conflictului armat dintre Moscova şi Kiev, care tocmai a "aniversat" 1.000 de zile, este pe cale să escaladeze la cote mai mult decât alarmante.
Rusia ameninţă zilnic cu folosirea armelor nucleare şi a demarat producţia de masă a unor adăposturi antiatomice mobile, cablurile de comunicaţii din Marea Baltică au început să crape subit unul după altul, iar ţările central şi est-europene care nu-l aplaudă pe Putin au anunţat diverse măsuri preventive de apărare. Suedia şi Norvegia au început să-şi instruiască cetăţenii despre cum să reziste în cazul unui război, Finlanda şi-a avertizat populaţia despre supravieţuirea fără electricitate la minus 20 de grade, Danemarca a actualizat datele despre stocurile de apă, hrană şi medicamente necesare pentru trei zile de subzistenţă, iar Polonia şi ţările baltice au început să-şi construiască fortificaţii la graniţele cu Belarus şi Rusia.
În tot acest timp, România se află într-o prelungită campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, în care principalii candidaţii se acuză reciproc de tot felul de matrapazlâcuri. Sătul până peste cap de bălăcărelile politice interminabile, poporul îşi vede de-alea lui, urmăreşte la televizor emisiuni de gătit, meciuri de fotbal sau seriale siropoase, se uită practic la orice în afară de "dezbaterile" sterile despre nimic pe care le propun candidaţii la şefia statului.
De altfel, onor prezidenţiabilii care nu ştiu cine face parte din CSAT sau din Consiliul de Securitate al ONU sunt la fel de habarnişti şi când vine vorba despre ce se întâmplă în jurul lor, de la cât costă un kilogram de carne până la ce trupe poate mobiliza România în cazul unui război. Ştiu ei câte ceva despre armamentul sofisticat pe care ne-am propus să-l cumpărăm şi despre faptul că alocăm 2,5% din PIB pentru apărare.
Nu ştiu, însă, cu siguranţă că alocarea respectivă este doar pe hârtie, pentru că în realitate în ultimii doi ani n-am trecut de 1,7%. Ignoră şi faptul că România are de fapt doar 20.000 de combatanţi, dintr-un total de 60.000 de militari activi, iar pe graniţa de est, de la Suceava la Galaţi, sunt numai 4.000 de soldaţi, care evident n-au cum să reziste zece zile până la sosirea în ajutor a trupelor terestre ale NATO.
Despre pregătirea reală a populaţiei, la fel, nici vorbă să fie cineva interesat, exerciţiile de mobilizare ale rezerviştilor, care au avut loc şi la Galaţi în primăvară, fiind mai mult o ieşire la iarbă verde, cu fasole şi cârnaţi în loc de mici şi bere.
Iar când îi auzi pe prezidenţiabili la televizor cât de docţi se consideră sau cât de mesianici se cred, normal că-ţi vine să schimbi canalul, mai ales că atâta "varză" doar la emisiunile cu bucătari îţi mai e dat să vezi. Şi acolo se călește, nu păcălește!
Rusia ameninţă zilnic cu folosirea armelor nucleare şi a demarat producţia de masă a unor adăposturi antiatomice mobile, cablurile de comunicaţii din Marea Baltică au început să crape subit unul după altul, iar ţările central şi est-europene care nu-l aplaudă pe Putin au anunţat diverse măsuri preventive de apărare. Suedia şi Norvegia au început să-şi instruiască cetăţenii despre cum să reziste în cazul unui război, Finlanda şi-a avertizat populaţia despre supravieţuirea fără electricitate la minus 20 de grade, Danemarca a actualizat datele despre stocurile de apă, hrană şi medicamente necesare pentru trei zile de subzistenţă, iar Polonia şi ţările baltice au început să-şi construiască fortificaţii la graniţele cu Belarus şi Rusia.
În tot acest timp, România se află într-o prelungită campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, în care principalii candidaţii se acuză reciproc de tot felul de matrapazlâcuri. Sătul până peste cap de bălăcărelile politice interminabile, poporul îşi vede de-alea lui, urmăreşte la televizor emisiuni de gătit, meciuri de fotbal sau seriale siropoase, se uită practic la orice în afară de "dezbaterile" sterile despre nimic pe care le propun candidaţii la şefia statului.
De altfel, onor prezidenţiabilii care nu ştiu cine face parte din CSAT sau din Consiliul de Securitate al ONU sunt la fel de habarnişti şi când vine vorba despre ce se întâmplă în jurul lor, de la cât costă un kilogram de carne până la ce trupe poate mobiliza România în cazul unui război. Ştiu ei câte ceva despre armamentul sofisticat pe care ne-am propus să-l cumpărăm şi despre faptul că alocăm 2,5% din PIB pentru apărare.
Nu ştiu, însă, cu siguranţă că alocarea respectivă este doar pe hârtie, pentru că în realitate în ultimii doi ani n-am trecut de 1,7%. Ignoră şi faptul că România are de fapt doar 20.000 de combatanţi, dintr-un total de 60.000 de militari activi, iar pe graniţa de est, de la Suceava la Galaţi, sunt numai 4.000 de soldaţi, care evident n-au cum să reziste zece zile până la sosirea în ajutor a trupelor terestre ale NATO.
Despre pregătirea reală a populaţiei, la fel, nici vorbă să fie cineva interesat, exerciţiile de mobilizare ale rezerviştilor, care au avut loc şi la Galaţi în primăvară, fiind mai mult o ieşire la iarbă verde, cu fasole şi cârnaţi în loc de mici şi bere.
Iar când îi auzi pe prezidenţiabili la televizor cât de docţi se consideră sau cât de mesianici se cred, normal că-ţi vine să schimbi canalul, mai ales că atâta "varză" doar la emisiunile cu bucătari îţi mai e dat să vezi. Şi acolo se călește, nu păcălește!
marți, noiembrie 12, 2024
Dacă nema putirinţă, geaba chichirez play-off
După ce Oţelul a reuşit anul trecut un campionat de invidiat, din postura de nou-promovată, fiind la un pas de calificarea în cupele europene, suporterilor gălăţeni li s-a cam urcat fotbalul la cap şi au început să viseze din cale-afară de frumos. Nu ne împiedică nimeni să visăm, e drept, numai că pentru a-ţi îndeplini visele e nevoie de obicei şi de bani, iar în fotbalul modern banii sunt esenţiali. Numai când te uiţi la bugetele marilor cluburi europene şi la salariile vedetelor acestora te ia ameţeala.
Începutul sezonului actual ar fi trebuit să ridice primele semne de întrebare, după ce Oţelul nu a reuşit să-l păstreze pe Bodişteanu şi nici să-l legitimeze pe golgeterul Drăghiceanu, pe care îl "arvunise" deja, tocmai din cauza salariilor mici pe care le poate oferi.
Prima parte a campionatului a făcut însă uitat acest lucru, precum şi faptul că transferurile s-au făcut târziu şi au afectat pregătirea de vară, după ce evoluţiile fotbaliştilor gălăţeni au fost peste aşteptări, iar Oţelul s-a aflat pe podium multă vreme, fiind singura echipă neînvinsă în primele 12 runde.
Însă ceea ce, obiectiv vorbind, era de aşteptat să se întâmple, s-a întâmplat, odată cu înfrângerea în faţa liderului. Oţelul a pierdut cadenţa şi n-a mai putut ţine pasul cu plutonul fruntaş, au apărut rezultatele negative şi contestatarii au scos rapid capul de la cutie. Au apărut acuzaţii că Dorinel e anacronic, că s-au făcut blaturi şi multe altele. Numai dacă încercăm să argumentăm varianta blaturilor, puteam vedea uşor că ne dă peste mână însăşi definiţia termenului: blat înseamnă să pierzi un meci pe care în mod normal puteai să-l câştigi, ceea ce nu e cazul la Oţelul în momentul de faţă!
Explicaţia declinului este mult mai simplă decât pare. Jucătorii Oţelului sunt, cu notabila excepţie Cisotti, de o valoare mult mai mică decât cei ai contracandidatelor la play-off, fapt confirmat, în afară de evoluţiile din teren, şi de portalurile de evaluare, gen transfermarkt. De altfel, simplul fapt că aproape toţi au ajuns la Galaţi liberi de contract, nefiind doriţi de echipe de top şi cu salarii mai mari, este o altă confirmare.
Drept urmare, în momentul de faţă, cu o pregătire fizică mult sub cea care a impresionat în sezonul trecut, cu o disciplină tactică făcută praf de absenţa căpitanului Cisotti, cu entuziasmul sleit de problemele financiare şi cu o valoare a jucătorilor sub cea a echipelor cu pretenţii, jocul Oţelului a început să scârţâie serios, iar ultimele rezultate sunt consecinţa firească a tuturor acestor factori. Nici vorbă de vreo conspiraţie mondială, asta e "marfa" pe care o putem avea în condiţiile unui buget mediocru, printre cele mai mici din Superligă.
Începutul sezonului actual ar fi trebuit să ridice primele semne de întrebare, după ce Oţelul nu a reuşit să-l păstreze pe Bodişteanu şi nici să-l legitimeze pe golgeterul Drăghiceanu, pe care îl "arvunise" deja, tocmai din cauza salariilor mici pe care le poate oferi.
Prima parte a campionatului a făcut însă uitat acest lucru, precum şi faptul că transferurile s-au făcut târziu şi au afectat pregătirea de vară, după ce evoluţiile fotbaliştilor gălăţeni au fost peste aşteptări, iar Oţelul s-a aflat pe podium multă vreme, fiind singura echipă neînvinsă în primele 12 runde.
Însă ceea ce, obiectiv vorbind, era de aşteptat să se întâmple, s-a întâmplat, odată cu înfrângerea în faţa liderului. Oţelul a pierdut cadenţa şi n-a mai putut ţine pasul cu plutonul fruntaş, au apărut rezultatele negative şi contestatarii au scos rapid capul de la cutie. Au apărut acuzaţii că Dorinel e anacronic, că s-au făcut blaturi şi multe altele. Numai dacă încercăm să argumentăm varianta blaturilor, puteam vedea uşor că ne dă peste mână însăşi definiţia termenului: blat înseamnă să pierzi un meci pe care în mod normal puteai să-l câştigi, ceea ce nu e cazul la Oţelul în momentul de faţă!
Explicaţia declinului este mult mai simplă decât pare. Jucătorii Oţelului sunt, cu notabila excepţie Cisotti, de o valoare mult mai mică decât cei ai contracandidatelor la play-off, fapt confirmat, în afară de evoluţiile din teren, şi de portalurile de evaluare, gen transfermarkt. De altfel, simplul fapt că aproape toţi au ajuns la Galaţi liberi de contract, nefiind doriţi de echipe de top şi cu salarii mai mari, este o altă confirmare.
Drept urmare, în momentul de faţă, cu o pregătire fizică mult sub cea care a impresionat în sezonul trecut, cu o disciplină tactică făcută praf de absenţa căpitanului Cisotti, cu entuziasmul sleit de problemele financiare şi cu o valoare a jucătorilor sub cea a echipelor cu pretenţii, jocul Oţelului a început să scârţâie serios, iar ultimele rezultate sunt consecinţa firească a tuturor acestor factori. Nici vorbă de vreo conspiraţie mondială, asta e "marfa" pe care o putem avea în condiţiile unui buget mediocru, printre cele mai mici din Superligă.
Şi, cum perspective de redresare financiară nu prea există, ar cam trebui să ne luăm gândul de la visurile de play-off şi să vedem mai degrabă cum ne vom salva de la retrogradare. Pentru că, parafrazându-l pe Anton Pann, dacă nema putirinţă (financiară), geaba chichirez gâlceavă (cu echipele de play-off).
luni, noiembrie 04, 2024
Până să doborâm noi dronele, vin rachetele!
"Viteza" cu care se mişcă autorităţile române este deja proverbială, inclusiv când este vorba despre urgenţe de interes naţional. Ocupaţi permanent cu creşterea nivelului de trai (al lor, nu al poporului!), politicienii noştri tergiversează până la limita absurdului orice iniţiativă, indiferent de consecinţe, chiar dacă acestea se pot dovedi uneori catastrofale.
Reforma pensiilor speciale, spre exemplu, mereu promisă şi niciodată realizată, a devenit deja telenovelă în România, cu sezoane înşirate unul după altul în care nu se întâmplă nimic. Iar următorul episod este deja cuprins în strategia pe care guvernul a pregătit-o pentru perioada 2025-2031, semn că vor mai trece ani buni fără să se facă ceva concret.
O problemă mult mai acută o reprezintă însă "războiul dronelor". În momentul de faţă, România nu are o legislaţie care să-i permită să doboare dronele străine care survolează ilegal teritoriul ţării, deşi ruşii ne tot fac "cadou" astfel de aparate de zbor de vreo doi ani încoace. Iar unele dintre acestea au căzut în România, din fericire fără consecinţe tragice până acum. Dar nu este deloc exclus să se întâmple şi accidente cu victime.
În momentul de faţă, un proiect de lege care stipulează posibilitatea de a doborî dronele ilegale a ajuns în consultare publică, după ce şeful Statului Major a făcut cunoscut, la începutul acestui an, faptul că armata nu poate ataca aparatele ruseşti ajunse accidental în spaţiul aerian al ţării. Până la intrarea în parlament a proiectului, prevăzută pentru ianuarie viitor, urmată de dezbateri, aprobare şi promulgare, sunt şanse ca noua noastră viitoare lege să devină caducă.
În schimb, pericolele la adresa securităţii naţionale se "mişcă" mult mai rapid. Un singur exemplu este elocvent. Compania germană Rheinmetall tocmai a finalizat o fabrică de blindate în Ucraina, care va produce primele maşini de luptă până la sfârşitul anului. În replică, ruşii au anunţat că noua fabrică este o ţintă pentru armata sa, aşa că este foarte posibil ca uzina germană să fie atacată cu rachete cu rază lungă de acţiune "Kinjal" ("Pumnal").
Problema este că noua fabrică este amplasată la doar 5-6 kilometri de graniţa României, aşa că nu este exclus ca în lunile următoare să avem parte nu numai de drone rătăcite, ci şi de rachete hipersonice. Iar dacă drone putem doborî, dar n-avem legislaţie, în cazul rachetelor de ultimă generaţie n-avem nici armamentul necesar. Şi cum rachetele ruseşti nu au deloc precizia cu care se laudă Kremlinul, nu-i văd deloc bine pe locuitorii din Satu Mare, în cazul, din fericire destul de puţin probabil, în care Putin va risca să atace fabrica germană.
Reforma pensiilor speciale, spre exemplu, mereu promisă şi niciodată realizată, a devenit deja telenovelă în România, cu sezoane înşirate unul după altul în care nu se întâmplă nimic. Iar următorul episod este deja cuprins în strategia pe care guvernul a pregătit-o pentru perioada 2025-2031, semn că vor mai trece ani buni fără să se facă ceva concret.
O problemă mult mai acută o reprezintă însă "războiul dronelor". În momentul de faţă, România nu are o legislaţie care să-i permită să doboare dronele străine care survolează ilegal teritoriul ţării, deşi ruşii ne tot fac "cadou" astfel de aparate de zbor de vreo doi ani încoace. Iar unele dintre acestea au căzut în România, din fericire fără consecinţe tragice până acum. Dar nu este deloc exclus să se întâmple şi accidente cu victime.
În momentul de faţă, un proiect de lege care stipulează posibilitatea de a doborî dronele ilegale a ajuns în consultare publică, după ce şeful Statului Major a făcut cunoscut, la începutul acestui an, faptul că armata nu poate ataca aparatele ruseşti ajunse accidental în spaţiul aerian al ţării. Până la intrarea în parlament a proiectului, prevăzută pentru ianuarie viitor, urmată de dezbateri, aprobare şi promulgare, sunt şanse ca noua noastră viitoare lege să devină caducă.
În schimb, pericolele la adresa securităţii naţionale se "mişcă" mult mai rapid. Un singur exemplu este elocvent. Compania germană Rheinmetall tocmai a finalizat o fabrică de blindate în Ucraina, care va produce primele maşini de luptă până la sfârşitul anului. În replică, ruşii au anunţat că noua fabrică este o ţintă pentru armata sa, aşa că este foarte posibil ca uzina germană să fie atacată cu rachete cu rază lungă de acţiune "Kinjal" ("Pumnal").
Problema este că noua fabrică este amplasată la doar 5-6 kilometri de graniţa României, aşa că nu este exclus ca în lunile următoare să avem parte nu numai de drone rătăcite, ci şi de rachete hipersonice. Iar dacă drone putem doborî, dar n-avem legislaţie, în cazul rachetelor de ultimă generaţie n-avem nici armamentul necesar. Şi cum rachetele ruseşti nu au deloc precizia cu care se laudă Kremlinul, nu-i văd deloc bine pe locuitorii din Satu Mare, în cazul, din fericire destul de puţin probabil, în care Putin va risca să atace fabrica germană.
duminică, octombrie 27, 2024
Una „verba”, alta „scripta”
Ministerul de Finanţe a publicat, vineri, planul fiscal pe care Guvernul îl va prezenta Comisiei Europene, care deja a acceptat de principiu strategia României de a-şi reduce deficitul bugetar în următorii şapte ani (faţă de patru ani, cât este perioada standard), pentru a ajunge în 2031 la mai puţin de 3% din PIB. Planul prevede o serie de reforme fiscal-bugetare normale pentru situaţia de deficit excesiv în care se află România încă din 2020, însă nu conţine şi măsurile concrete care vor fi luate pentru a ajunge la ţintele impuse de Tratatul de la Maastricht (deficit bugetar sub 3% din PIB şi grad de îndatorare mai mic de 60%). Oficialii de la Bruxelles par însă să fi închis ochii la acest aspect, atâta timp cât promisiunea guvernului român este că banii vor merge spre investiţii, cu precădere în infrastructură, sănătate şi învăţământ, europenii considerând că un astfel de deficit este unul "bun".
Pe de altă parte, guvernanţii se află în campanie electorală, aşa că promisiunile curg gârlă, care mai de care mai populiste. Multe dintre acestea se bat însă cap în cap cu documentul care va ajunge la Bruxelles.
Spre exemplu, guvernanţii promit, în declaraţiile publice, reducerea taxării muncii cu 5 puncte procentuale, în timp ce strategia prevede o creştere a impozitului pe salarii şi venit de la 2,8% la 4,0% din PIB, încă de anul viitor. Evident, acest lucru nu este posibil decât prin creşterea taxelor, iar cele mai vehiculate variante sunt majorarea impozitului pe salarii de la 10 la 16%, creşterea impozitului pe dividende de la 8 la 16% şi taxarea suplimentară a microîntreprinderilor, alături de eliminarea facilităţilor existente, precum cele acordate angajaţilor din construcţii.
De asemenea, în condiţiile în care trei sferturi dintre pensiile din România au crescut prin reforma aplicată în septembrie şi s-a promis indexarea lor anuală, guvernul susţine la Bruxelles că va scădea de la 12,7% la 10,7% cheltuielile cu asistenţa socială. Lucru la fel de imposibil, mai ales în condiţiile în care în aceşti şapte ani va ajunge la vârsta de pensionare uriaşa generaţie a "decreţeilor". Aşa că va fi nevoie de mult mai mulţi bani. S-a anunţat deja că vor creşte accizele la bere şi probabil că vor urma şi alte majorări, poate chiar a celei mai importante, taxa pe valoarea adăugată (TVA), în ciuda promisiunilor electorale că "taxele nu vor creşte".
Ar exista o "scăpare", în primă instanţă, prin creşterea ratei de îndatorare a ţării, care acum se situează la numai 52%, faţă de limita de 60% impusă la Maastricht. Dar şi acest lucru vine la pachet cu multe constrângeri, de la creşterea dobânzilor la majorarea sumelor ce trebuie rambursate anual.
Un lucru e cert, între ceea ce se promite populaţiei ("verba volant") şi ce se livrează la Bruxelles ("scripta manent") e o distanţă ca de la cer la pământ. Şi, întotdeauna, în defavoarea oamenilor de rând.
Pe de altă parte, guvernanţii se află în campanie electorală, aşa că promisiunile curg gârlă, care mai de care mai populiste. Multe dintre acestea se bat însă cap în cap cu documentul care va ajunge la Bruxelles.
Spre exemplu, guvernanţii promit, în declaraţiile publice, reducerea taxării muncii cu 5 puncte procentuale, în timp ce strategia prevede o creştere a impozitului pe salarii şi venit de la 2,8% la 4,0% din PIB, încă de anul viitor. Evident, acest lucru nu este posibil decât prin creşterea taxelor, iar cele mai vehiculate variante sunt majorarea impozitului pe salarii de la 10 la 16%, creşterea impozitului pe dividende de la 8 la 16% şi taxarea suplimentară a microîntreprinderilor, alături de eliminarea facilităţilor existente, precum cele acordate angajaţilor din construcţii.
De asemenea, în condiţiile în care trei sferturi dintre pensiile din România au crescut prin reforma aplicată în septembrie şi s-a promis indexarea lor anuală, guvernul susţine la Bruxelles că va scădea de la 12,7% la 10,7% cheltuielile cu asistenţa socială. Lucru la fel de imposibil, mai ales în condiţiile în care în aceşti şapte ani va ajunge la vârsta de pensionare uriaşa generaţie a "decreţeilor". Aşa că va fi nevoie de mult mai mulţi bani. S-a anunţat deja că vor creşte accizele la bere şi probabil că vor urma şi alte majorări, poate chiar a celei mai importante, taxa pe valoarea adăugată (TVA), în ciuda promisiunilor electorale că "taxele nu vor creşte".
Ar exista o "scăpare", în primă instanţă, prin creşterea ratei de îndatorare a ţării, care acum se situează la numai 52%, faţă de limita de 60% impusă la Maastricht. Dar şi acest lucru vine la pachet cu multe constrângeri, de la creşterea dobânzilor la majorarea sumelor ce trebuie rambursate anual.
Un lucru e cert, între ceea ce se promite populaţiei ("verba volant") şi ce se livrează la Bruxelles ("scripta manent") e o distanţă ca de la cer la pământ. Şi, întotdeauna, în defavoarea oamenilor de rând.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
1.jpg)
mic.jpg){kind=small}
