Trumpisme care pun degeaba lumea pe jar

Ultimele valuri făcute de Donald Trump au fost cele generate de declaraţia despre intenţia ca Statele Unite să preia Gaza, iar palestinienii de acolo să fie relocaţi în ţările arabe limitrofe precum Egipt și Iordania. Ideea a fost respinsă rapid atât de statele respective, cât și de liderii palestinieni, dar a determinat un val uriaş de discuţii în întreaga lume, în care au fost angrenate atât Israelul, aflat de partea SUA, cât şi statele europene care se împotrivesc sioniştilor, Spania, Irlanda sau Norvegia. Mai mult ca sigur, nu se va întâmpla nimic de acest fel în Gaza, iar palestinienii care nu vor să plece nu vor fi mutaţi nicăieri.

Nu este prima oară însă când zicerile preşedintelui american inflamează spiritele pe mapamond, deşi cele mai multe dintre aceste declaraţii rămân în final fără mare ecou pe "tabela de marcaj", cum ar spune comentatorii de fotbal. Trebuie să amintim doar de "celebra" oprire a războiului din Ucraina a doua zi după preluarea mandatului, rămasă, evident, la stadiul de declaraţie, pentru că este clar că, în acest moment, când nimeni nu deţine o superioritate militară zdrobitoare, nici Putin şi nici Zelenski nu sunt dispuşi să oprească luptele, deşi declarativ ambii se declară pentru încetarea focului.

O altă declaraţie a lui Trump care a bulversat lumea în ultimele săptămâni a fost cea a preluării Groenlandei, Canadei şi canalului Panama de către SUA, idee expansionistă la fel de irealizabilă, care a stârnit, însă, la rândul ei, o mulţime de reacţii.

Taxele vamale de 25% pentru mărfurile importate din Mexic şi Canada au reprezentat următorul pas al... gurii lui Trump, care pare o sursă inepuizabilă de idei ce pot fi catalogate drept "creţe". A doua zi după anunţul introducerii taxelor, acestea au fost amînate sine die, rămânând doar o ameninţare la adresa celor două guverne. Amânarea a fost determinată, de fapt, de realitatea că primii care ar avea de suferit ar fi chiar americanii, cărora li se vor scumpi mărfurile, nu puţine, provenite din cele două ţări şi abia ulterior s-ar putea reduce exporturile canadiano-mexicane şi ar fi astfel afectate cele două state.

Şi acestea nu sunt singurele idei lansate în spaţiul public de Donald Trump care înfiebântă lumea degeaba. De fapt, preşedintele SUA nu vrea decât să-şi construiască o poziţie de forţă la nivel mondial, care să-i permită ulterior să discute de la un alt nivel cu toţi cei pe care-i ameninţă. Iar dacă, după toate aceste declaraţii bulversante, vor apărea ceva achiziţii suplimentare de armament din partea ţărilor arabe, o bază militară importantă în Groenlanda, un control economic al Canalului Panama, o preluare a resurselor strategice din Ucraina sau o limitare a migraţiei de la graniţa cu Mexicul, se poate spune că Trump şi, implicit, SUA şi-au atins scopul. Şi asta doar dând din gură, fără să fie făcut niciun demers diplomatic real...

Visul frumos al unei nopţi de februarie

Bugetul pe anul 2025, adoptat sâmbătă de guvern, promite investiții-record, reducerea cheltuielilor statului, bani suficienți pentru salarii, pensii și ajutoare sociale, fără să anunţe modificări de taxe și impozite. Per total, se preconizează un produs intern brut de 1.913 miliarde de lei, deficit de 7%, inflaţie de 4,4% şi un curs leu-euro în continuare stabil. Sună prea bine ca să fie adevărat, iar analiştii economici importanţi au începurt deja să caute hibele acestei construcţii ce pare nerealizabilă.

Prima dintre ele pare a fi creşterea veniturilor, deziderat pentru care guvernul mizează pe îmbunătăţirea colectării de către ANAF. La acest lucru visează însă de vreo 30 de ani fiecare prim-minstru atunci când îşi construieşte bugetul şi, ghinion!, niciodată nu se întâmplă. România continuă să aibă, de foarte mult timp, cel mai mic nivel de colectare din întreaga Uniune Europeană. Consiliul Fiscal vede, în analiza pe care o face asupra bugetului, un nivel real al deficitului de 7,7%, tocmai din cauza colectării deficitare, la care se adaugă nivelul redus al impozitelor pe capital.

O altă problemă, de data aceasta la capitolul cheltuieli, pare a fi menţinerea dobânzilor actuale la împrumuturi, lucru greu de realizat, în condiţiile în care România a primit deja perspectivă economică negativă de la două din cele trei mari agenţii de rating. Iar câteva puncte procentuale în plus pot deveni adevărate pietre de moară pentru bugetul care şi-aşa pare întins la maxim.

Şi tot în privinţa cheltuielilor, este puţin probabil ca Guvernul să nu marşeze la niciuna dintre pretenţiile categoriilor sociale nemulţumite de prevederile "ordonanţei-trenuleţ", multe sindicate anunţând proteste şi pretenţii. Spre exemplu, una dintre organizaţii chiar a spus că ar fi de acord cu reducerea de posturi, în cazul în care se vor plăti câte 20 de salarii compensatorii. Şi ce salarii au unii dintre şefii vizaţi de restructurare!

La rândul său, Consiliul Economic și Social a dat aviz negativ proiectului de buget, tocmai din cauza veniturilor mult prea optimiste şi a cheltuielilor nerealist de reduse, la care se adaugă experienţa ratării în fiecare an a ţintelor asumate. Tradiţie, deja, în România!

Peste toate, o eventuală victorie în alegerile prezidenţiale a unui candidat căruia-i pute Europa ar putea izola ţara, cu toate consecinţele economice catastrofale care decurg din asta, iar bugetul guvernului Ciolacu ar rămâne doar un vis frumos al unei nopţi de februarie.

Legalizarea ilegală a prostituţiei

Concedierile anunţate la Senat de Ilie Bolojan au declanşat o dispută care demonstrează fără dubii cât de adânc este înrădăcinat "sistemul" Pile-Cunoştinţe-Relaţii în aproape toate instituţiile româneşti. În principiu, toată lumea aplaudă decizia, considerând că s-a ajuns prea departe cu politizarea şi sinecurile acordate oricărui membru de partid care "face frumos" pe lângă şeful direct.

Evident, discuţia nu este numai despre personalul de la Senat sau de la Camera Deputaţilor, pentru că în extrem de multe agenţii guvernamentale şi instituţii locale se taie frunză la câini pe bani mulţi. La Senat, spre exemplu, se pare că activitatea se desfăşoară, de fapt, doar în timpul programului de lucru al parlamentarilor, consilierii acestora activând doar trei zile pe săptămână, de luni până miercuri. Destul de convenabil pentru salarii de peste 6.000 de lei net, fără a mai pune la socoteală sporurile şi celelalte avantaje oferite de funcţiile respective. Funcţionarii parlamentari, cei care sunt cu adevărat profesionişti în Casa Poporului, au program normal, dar şi salarii duble.

În context, se pune problema din ce categorie vor proveni cei 20% care vor fi disponibilizaţi, cei mai mulţi considerând că de pile-cunoştinţe-relaţii nu se va atinge nimeni, iar plecările vor fi dintre cei care de fapt fac treaba demnitarilor, astfel că funcţionarea Parlamentului va fi afectată serios. La fel se va întâmpla, probabil, în majoritatea instituţiilor care vor decurge la disponibilizări, cei care plimbă hârtii de colo-colo urmând să fie în continuare menţinuţi în funcţii, meritocraţia fiind încă un vis frumos în România.

Cel mai recent exemplu despre activitatea sinecuriştilor care se fac că muncesc prin birourile de la stat este cel prin care au fost actualizate codurile CAEN. Mai concret, printre activităţile reglementate în România se află, de-acum, prostituţia şi proxenetismul ("furnizarea sau aranjarea de servicii sexuale", "organizarea de evenimente de prostituție", "operarea de stabilimente de prostituție"), alături de activități astrologice, servicii de escortă, activități de tatuare, activități ale lustruitorilor de pantofi sau activități de șoptire la cai (!!!).

Informaţia a fost confirmată de Registrul Comerţului, care a precizat însă că nu pot fi înregistrate efectiv activităţile care sunt ilegale în România, pentru că intră sub incidenţa altor acte normative. Se poate, dar nu se poate, nimic mai simplu!

Nimeni nu spune însă nimic despre faptul că nişte funcţionari angajaţi pe pile-cunoştinţe-relaţii au copiat pur şi simplu nişte coduri CAEN din alte ţări şi le-au oficializat în România, fără să aibă habar despre legislaţia naţională. De fapt, oamenii ăia au făcut şi ei ceva treabă, ca să nu mai spună lumea că vin la muncă degeaba. Iar dacă vor fi vreodată disponibilizări pe-acolo, ei sigur vor rămâne pe posturi, că doar au activitate...

Dacă nu-i poţi convinge, zăpăceşte-i!

"Dacă nu-i poţi convinge, zăpăceşte-i!", spune un proverb existent în multe ţări, iar noua politică a coaliţiei aflate la putere în România se pare că exact asta şi-a propus să facă, după ce a pierdut încrederea populaţiei.

De exemplu, premierul susţine că se caută soluţii pentru creşterea pensiilor mici în a doua parte anului, după ce a anulat creşterea substanţială de la 1 ianuarie, în timp ce ministrul Finanţelor spune că nici nu se pune problema de vreo mărire şi că bugetul va fi construit pe baza "îngheţării" asumate de liderii celor trei partide. Şi-aşa pensionarii normali se îndreaptă împotriva celor "speciali", cărora nu li s-a tăiat nimic, dar şi împotriva celor "îmbogăţiţi" în septembrie.

O nouă încercare de reorganizare teritorială prin comasarea unor localităţi, anunţată tot de prim-ministru, a turnat gaz pe foc şi în disputele regionale stupide, gen Galaţi - Brăila sau Timişoara - Arad, judeţe ai căror locuitori nu vor accepta în ruptul capului să fie conduşi de "rivalii" din vecini. Alt subiect vechi de discuţii, mai ales că tema este dezbătută fără rezultat încă de la aderarea ţării la Uniunea Europeană, iar unii parteneri din coaliţie nici nu vor să audă de ea.

Şi cota unică (vorba vine!), asupra căreia există divergenţe majore inclusiv între partidele de la guvernare, a revenit în actualitate, cu impozitarea progresivă suflându-i în ceafă şi cu un alt conflict redeschis, între cei cu salarii minime şi cei plătiţi ceva mai bine, situaţie frecvent întâlnită în România, unde bugetarii au cele mai mari salarii din Europa, raportate la medie.

În cazul realegerilor prezidenţiale, s-a stabilit un al doilea set de date de desfăşurare, dar nu-i foarte sigur că nu vor fi schimbate din nou, ca şi candidatul "comun", care nu pare să treacă niciun fel de sondaj electoral, cu atât mai puţin să se poziţioneze în favorit clar, aşa cum ar fi normal pentru un ales al partidelor ce au strâns împreună mai mult de jumătate din voturi acum doar o lună şi jumătate. Evident, o mulţime de alţi amatori, fiecare cu susţinători extrem de vocali, tropăie pe margine şi abia aşteaptă să apară vreo muscă ţeţe pe drumul spre Cotroceni.

Despre opoziţie, ce să mai vorbim! Ambii calificaţi în turul al doilea anulat al prezidenţialelor s-au cocoţat pe conflictul real al oamenilor cu statul şi strigă cu gura până la urechi împotriva liderilor politici aflaţi la guvernare, învrăjbind şi mai tare o populaţie în care deja copiii se ceartă cu părinţii, iar între rudele aflate la doar un grad depărtare s-au creat prăpăstii ce par imposibil de depăşit.

Şi acestea nu-s singurele teme care inflamează o populaţie oricum dezbinată, aşa că "Încurcă-i, drace!" pare deviza asumată a acestor zile, care să le asigure celor sus-puşi o perioadă de linişte. Măcar până se votează bugetul, că după aia...

Singurul candidat care-l poate învinge pe Călin Georgescu

Autosuspendarea lui Crin Antonescu din postura de candidat comun al coaliţiei aflate la guvernare a deschis din nou cutia Pandorei alegerilor prezidenţiale, după ce, odată cu anunţarea unei date provizorii pentru scrutin (23 martie/ 6 aprilie), se părea că pre-campania a intrat în linie dreaptă.

Nicuşor Dan, Elena Lasconi, Daniel Funeriu şi Ilie Bolojan au ieşit rapid la rampă, cu declaraţii referitoare la decizia lui Antonescu, la schimbarea datei alegerilor, dar şi la măsurile politico-economice necesare în perioada următoare. Evident, toţi cei menţionaţi au interese deloc ascunse cu privire la desemnarea lor în funcţia de candidat "unic" al coaliţiei, iar strategul social-democrat Vasile Dîncu a menţionat explicit posibila înlocuire a lui Crin Antonescu.

Dincolo de aceste dispute mai mult sau mai puţin politicianiste, realitatea economică sumbră care se anunţă îi face pe oricare dintre aceştia outsideri în disputa pentru fotoliul de la Cotroceni, indiferent cât sprijin vor avea din partea coaliţiei de guvernare. Măsurile din "ordonanţa-trenuleţ" afectează în cel mai înalt grad o mare parte a românilor, pensionari, bugetari, întreprinzători, studenţi, care se vor alătura corului masiv al nemulţumiţilor, făcut deja simţit în primul tur al alegerilor anulate.

De altfel, potrivit unui sondaj făcut public duminică, Călin Georgescu a urcat în intenţia de vot a românilor la peste 40%. Iar dacă autorităţile şi serviciile nu vor pune rapid pe masă dovezile care au stat la baza anulării alegerilor, cota lui Călin Georgescu va continua să crească şi o victorie a acestuia chiar din primul tur nu este deloc exclusă, în condiţiile în care contracandidaţi îi vor fi cei ce fac acum valuri pe scena politică şi care sunt percepuţi de public ca reprezentanţi ai celor ce au adus România la un pas de colaps.

Există, totuşi, un candidat care l-ar putea pune la colţ pe cel care, aşa cum afirma Celentano din "Las Fierbinţi", "spune mai multe tâmpenii decât inventez eu când scriu replicile din serial". La modul general, soluţia de a-l învinge pe Georgescu la vot este una singură, respectiv desemnarea unui contracandidat unic, care să nu fi făcut până acum politică, să fie perceput de public ca aparţinând zonei naţionalist-patriotice şi să nu debiteze aberaţii de dimineaţă până seara. Iar acesta nu poate fi decât preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, care în plus se bucură şi de respect din partea Bisericii, un atu major în această perioadă tulbure. Posibila sa candidatură a mai fost vehiculată în spaţiul public, atât în zona puterii (PSD), cât şi în cea a opoziţiei (AUR), însă, de fiecare dată, Ioan Aurel Pop a respins propunerile, susţinând că nu este interesat de funcţii politice şi că şefia Academiei reprezintă apogeul carierei sale. "M-au onorat ţara şi poporul mai mult decât speram vreodată", susţine Ioan Aurel Pop. Dar dacă ţara şi poporul sunt în pericol de moarte, ce faceţi, domnule Pop?

Cine plăteşte nota?

Acum câteva zile, agenţia Fitch a anunţat revizuirea la negativ a pespectivei ratingului României, în acelaşi timp cu menţinerea ratingului propriu-zis la BBB-, treapta cea mai nefavorabilă din zona acceptabilă pentru investitori. Trebuie spus că acest BBB- se află imediat deasupra ratingului "junk" (gunoi), iar perspectiva negativă (de scădere) duce România la un pas de deveni o ţară "interzisă" pentru afaceri. Potrivit Fitch, chiar dacă are un risc scăzut de insovabilitate, România are vulnerabilități financiare importante, printre care instabilitatea politică, deficitul bugetar foarte mare și creșterea în ritm susținut a datoriei externe.

O singură zi mai târziu, neînţelegerile coaliţiei proeuropene au confirmat instabilitatea politică de care amintea agenţia de rating. Toată lumea a început să se "retragă" pe rând de la guvernare, acuzând declaraţii pe care nişte oameni politici responsabili n-ar trebui să le facă nici în baia proprie, cu atât mai puţin în spaţiul public, mai ales în condiţiile ascensiunii extremismului peste tot în Europa şi necesităţii unirii eforturilor pentru stoparea lui.
În cele din urmă, pe dinafară a rămas doar USR, celelalte partide, PSD, PNL şi UDMR, reuşind să treacă peste vorbele "de duh" şi, foarte probabil, vor alcătui viitorul guvern. Unul de sacrificiu, cu o susţinere parlamentară minimă şi căruia 2-3 aleşi plecaţi în vacanţă mai devreme i-ar putea amâna numirea.

Mult mai important, dincolo de disputele politicianiste, noul guvern va avea misiunea de a stabiliza cumva dezmăţul bugetar din ultimii ani, care a dus deficitul la un nivel imprevizibil şi pentru cei mai pesimişti analişti. Faptul că în faţa României se află câţiva ani grei din punct de vedere economic este evident de multă vreme, însă dimensiunea reală a dezastrului a luat prin surprindere pe toată lumea, iar noul guvern va trebui să achite nota de plată.

Prima măsură de austeritate vehiculată este cea de amânare a creşterii pensiilor de la 1 ianuarie, decizie "urgentată" şi de respingerea de către Curtea Constituţională a impozitării progresive a pensiilor speciale, care mai face o gaură în bugetul şi-aşa cârpit cu chiu, cu vai. Nici vorbă de tăierea finanţării partidelor, de reducerea birocraţiei, de scăderea cheltuielilor statului, de eficientizarea colectării, de stoparea risipirii banilor publici pe borduri şi panseluţe, practic nu se va lua nicio măsură care să afecteze cumva clasa politică şi pe reprezentanţii săi de la vârf.

Ca de obicei, oamenii de rând sunt cei care vor plăti, deşi discursurile despre "am înţeles mesajul poporul" erau pe buzele tuturor politicienilor, imediat după alegeri. N-au înţeles nimic, se pare, iar cel mai grav este faptul că, de fapt, nici nu vor să înţeleagă, ci doar să tragă pe spuza lor cât se va mai putea, indiferent de consecinţe. Nota asta o va plăti poporul într-un final, dar pe următoarele s-ar putea ca românii să nu le mai poată duce. Sau să nu mai fie dispuşi...

Cine va fi următorul Călin Georgescu

Anularea alegerilor prezidenţiale a amânat o problemă care nu îşi va găsi rezolvarea prea curând, cea a decuplării totale dintre aşteptările populaţiei şi agenda politicienilor. În timp ce oamenii de rând îşi doresc servicii de calitate, fie ele administrative sau de educaţie şi sănătate, locuri de muncă mai bine plătite, un nivel de trai decent şi, în primul rând, respect din partea celor aflaţi la putere, guvernele din ultimii ani au făcut totul doar pentru prosperitatea oamenilor politici şi a camarilei care îi înconjoară. Toate acestea au dus la o ruptură violentă între cele două categorii şi a generat o ură viscerală faţă de cei de la putere. Acest lucru s-a văzut cel mai bine în votul celor din diaspora, unde PSD, considerat principalul vinovat, n-a trecut de 3-4%.

Radicalizarea celor din străinătate este determinată şi de faptul că mulţi dintre ei au plecat din ţară tocmai din cauza politicilor partidelor aflate la guvernare, care au umflat permanent aparatul de stat cu sinecurişti şi au majorat din pix salariile bugetarilor, timp în care economia reală se zbătea la limita supravieţuirii, iar angajaţii aveau venituri în zona salariului minim, situaţie încă valabilă. Şi cum în "sistem" nu te poţi angaja decât cu pile şi şpăgi, singura opţiune a multora a rămas plecarea din ţară, iar condiţiile pentru o eventuală întoarcere nu par să se arate la orizont.

În acest context, de refuz visceral al politicienilor aflaţi la guvernare, orice candidat considerat ca nefăcând face parte din "sistem" a reprezentat o opţiune viabilă de vot. Iar dacă respectivul mai avea şi ceva carismă sau stăpânea arta manipulării, cum a fost cazul lui Călin Georgescu, succesul era garantat. Peste acest "teren fertil" s-a suprapus campania intensă de propagandă pe care Rusia o duce în multe ţări "prietene" din Europa, iar rezultatul s-a văzut în votul masiv acordat partidelor "suveraniste", a căror ideologie este una ancorată într-un trecut adesea întunecat şi nu reprezintă o opţiune viabilă în lumea modernă.

Cum anularea acestor alegeri nu a rezolvat problema de fond, ci doar a amânat-o, prin scoaterea din joc, probabil definitiv, a lui Călin Georgescu, peste 4-5 luni, la noua rundă a prezidenţialelor, situaţia se va repeta. Şi dacă în această perioadă relativ scurtă nu va fi timp să apară o nouă figură "mesianică" (Simion şi Şoşoacă sunt doar surogate care ţin "locul cald"), iar partidele din coaliţia de guvernare vor demonstra că "au înţeles" vocea poporului doar în discursurile de la televizor, peste patru ani mi-e teamă că tăvălugul mişcărilor "dark" nu va mai putea fi oprit nici cu mama Curţii Constituţionale, iar următorul Călin Georgescu va putea fi oricine are un cal alb pe-acasă.