Limita (in)competenţei

Orice om tinde să-şi atingă la un moment dat limita de competenţă, spune o zicală din mediul de afaceri. Cel mai probabil, fiecare dintre noi am întâlnit, de-a lungul vieţii, persoane care performau într-o anumită funcţie, în care au ajuns pe merit, prin promovări succesive, dar pentru care o ultimă promovare s-a constituit într-un eşec de proporţii al carierei. Practic, oricine poate ajunge la un moment dat într-o funcţie în care nu mai face faţă, deşi anterior, pe treapta imediat inferioară, era cel mai bun în meseria sa.

Am făcut această introducere în contextul numelor care se vehiculează pentru funcţia de premier al României, pentru că în situaţia de mai sus se pot încadra cel puţin doi dintre cei aflaţi în cărţi.

Primul pe listă este Nicolae Ciucă, singurul general român, din cei peste 1.500 pe care îi avem, care şi-a câştigat gradele pe câmpul de luptă, nu jucând tenis, vâslind în diverse tipuri de bărci sau distribuind izmene prin cazarmă. Bătălia de Nasiriyah (Irak) din 2004 este singura în care trupele române, conduse de locotenent-colonelul (pe atunci) Ciucă, au fost angrenate, după cel de-Al Doilea Război Mondial. Ei bine, această luptă l-a propulsat pe Ciucă spre gradul de general şi apoi spre funcţia de şef al Statului Major General al armatei, pe care a îndeplinit-o cu succes. În acest an, Nicolae Ciucă a devenit ministru al Apărării, misiune iarăşi dusă la capăt fără probleme. Acum, generalul în rezervă este premier interimar şi, de ce nu?, un posibil candidat la preşedinţia României în 2024.

Cel de-al doilea nume este Florin Cîţu, propunerea oficială de premier, după constituirea noului parlament ales. Absolvent şi doctor la universităţi din SUA, Cîţu a lucrat la bănci importante din lume, precum Banca Europeană pentru Investiţii, ING sau Banca Centrală a Noii Zeelande, înainte de a intra în politică. A preluat Ministerul Finanţelor în noiembrie 2019 şi se poate spune că a performat, reuşind să menţină România pe linia de plutire, în condiţiile în care toate economiile lumii au fost extrem de afectate de pandemia de coronavirus. În această toamnă, toate cele trei mari agenţii internaţionale de rating au confirmat reuşitele lui Cîţu şi au menţinut România în categoria ţărilor în care se poate investi.

Fără dubii, Ciucă şi Cîţu şi-au făcut treaba foarte bine în posturile pe care le-au ocupat până acum. Mi-e teamă însă că, în cazul unor noi promovări, care-i scoate pe fiecare dintre ei de pe traseul profesional urmat până acum, îşi vor atinge limitele (in)competenţei…

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie...

Mai avem doar câteva zile până la alegerile parlamentare şi România pare mai dezbinată ca niciodată. Nu se mai ceartă doar stânga cu dreapta, ci au ajuns să se înjure ca la uşa cortului chiar partizanii aceloraşi curente politice. Dreapta acuză dreapta, stânga blamează stânga, iar ce iese pe gura politicienilor cu aceste ocazii e greu de reprodus pe hârtie. Ar roşi, sărmana!
Avem nenumărate strategii, pe educaţie, pe sănătate, pe infrastructură, dar cele mai multe au rămas prin sertare sau se aplică din doi în trei, doar ca să scoată ochii poporului votant, în campaniile electorale.
Pandemia a adus în prim-plan o mulţime de probleme, care altfel ar fi rămas rezolvate pe vorbe sau în discursuri politicianiste. Copiii români n-au cum să participe la şcoala online nici după luni bune de promisiuni că totul e sub control, spitalele n-au nici acum aparatura strict necesară, deşi mai marii comunităţilor ne spun în fiecare zi cum se zbat ei pentru binele oamenilor, drumurile sunt departe şi faţă de promisiunile din campaniile de acum 10-15 ani.
La alegerile de duminică, mai toate sondajele anticipează o prezenţă la vot de sub 40 la sută, din care cel puţin jumătate sunt alegători care încă n-au aflat că votul este opţional şi ajung la urne convinşi că altfel încalcă legea.
Şi, totuşi, scăderea asta a participării la vot de la o rundă de alegeri la alta nu pare să-i facă pe politicienii români să înţeleagă că greşesc. Că nu pentru ei, familiile lor şi cercul lor de prieteni se desfăşoară alegeri într-o ţară civilizată, nu pentru a se îmbogăţi cei câţiva care ajung la putere trebuie să voteze românii, ci pentru a le fi mai bine tuturor.
Numărul celor care mai cred în politicieni se împuţinează în România de la an la an, dar celor cocoţaţi în vârful ierahiei nu le (mai) pasă, ei îşi fac în continuare afacerile murdare şi jocurile de culise, cu riscul de a ajunge la un moment dat să se voteze doar ei între ei.
Să fie clar, democraţie fără politică nu se poate, ştim asta de 2.000 de ani, dar deturnarea alegerilor în folosul câtorva sus-puşi nu se cheamă nici politică, nici democraţie. De-aia cred că vom avea şansa de a renaşte doar când politicienii vor lăsa deoparte minciunile şi dezinformările şi vor impune pe agenda publică teme care chiar să-i intereseze pe români şi care să-i determine să iasă din case pentru a-i alege pe cei mai buni dintre ei. Dar nu pe cei mai buni de gură!
"La trecutu-ţi mare, mare viitor!", spunea Poetul, acum un veac şi jumătate, aşa că, în zi aniversară, "ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie" este să ajungi cât mai repede la momentul în care 80 la sută din populaţia cu drept de vot se va prezenta cu drag la urne. Şi va avea ce să aleagă!

Atac la impostura care ucide ţara

Circulă de câteva zile pe internet o petiţie semnată de mai multe personalităţi importante ale României, printre care Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu sau Vladimir Tismăneanu, dar şi de mulţi alţi intelectuali, din diverse categorii profesionale (profesori, medici, scriitori, actori, judecători), fiecare foarte cunoscut în domeniul său de activitate. Pe toţi aceştia îi mână în luptă un deziderat nobil, acela de a elimina din structurile administrative ale statului sumedenia de impostori care au ajuns să sufoce orice urmă de meritocraţie. Ţinta semnatarilor petiţiei o reprezintă "mistificatorii care și-au inventat biografii mincinoase pentru a primi funcții și demnități, oamenii lipsiți de competențe reale, care și-au falsificat actele de studii pentru a simula abilități pe care nu le-au avut niciodată, care fac trafic de influență și corup societatea în care trăim". Se cer, printre altele, publicarea diplomelor acordate la nivel naţional din 1990 încoace, CV-uri publice pentru toţi angajaţii statului şi eliminarea sporului de doctorat, care a generat o inflaţie de titluri academice goale de conţinut.

Scrisoarea este adresată viitorilor senatori şi deputaţi, care vor forma Parlamentul României după alegerile din 6 decembrie, cărora li se solicită să promoveze legi care să elimine din instituţiile de stat "impostura care ne ucide ţara". De aici încolo apar problemele, pentru că listele partidelor sunt deja făcute, iar pe ele se regăsesc, în poziţii eligibile, o mulţime de politicieni care se încadrează perfect în tiparul descris de semnatarii petiţiei. Poate în viitorul Parlament vor ajunge mai puţini impostori decât în actuala legislatură, dar numărul lor va fi cu siguranţă unul foarte important. Acest lucru se poate contabiliza uşor, parcurgând listele propuse de principalele formaţiuni politice, de pe care nu lipsesc o mulţime de nume deja "celebre" pentru incompetenţă şi/sau corupţie.

În aceste condiţii, speranţa că viitorul legislativ va reuşi să promoveze acte normative prin care să fie înlăturaţi din funcţii toţi cei care nu merită să-i reprezinte pe români mi se pare deşartă. Cum ar putea parlamentarii respectivi să legifereze ceva fix împotriva lor şi a celor de aceeaşi teapă? Cine se-asemănă se-adună (şi se apără reciproc), nu-i aşa?

Cum să ascunzi COVID-ul sub preş

 Cifrele COVID-19 raportate în weekend de autorităţile gălăţene sunt extrem de îngrijorătoare. Concret, am avut în ultimele trei zile ale săptămânii trecute, aproape 300 de noi cazuri de îmbolnăvire. Iar datele de duminică sunt de-a dreptul bulversante: 137 de confirmări, din numai 185 de teste, adică o rată de pozitivare de aproape 75 la sută.

Şi, totuşi, în ierarhia naţională stăm bine, ba chiar foarte bine, situându-ne undeva spre locul 30. Abia am atins o incidenţă de 1,50 la mie, în condiţiile în care o mulţime de judeţe au peste 3 la mie, iar Sălajul, spre exemplu, a trecut de 5 la mie. Oraşele sălăjene au rate între 8 şi 10 la mie, în timp ce municipiul Galaţi abia se învârte în jurul valorii de 2 la mie.
Explicaţia e foarte, foarte simplă. În timp ce judeţele care au cifre mari au ajuns să facă zilnic mii de teste, Galaţiul a rămas la sub 500 pe zi. Dacă în Bucureşti s-au raportat sâmbătă peste 12.000 de teste, iar în Cluj şi Timiş s-au făcut în jur de 3.000, Galaţiul s-a oprit la 386, iar duminică, aşa cum spuneam, a raportat doar 185.
Situaţia a fost remarcată şi de Prefectura Cluj, care a explicat că are multe cazuri, dar o rată de pozitivare de 14 la sută, în timp ce alte judeţe înregistrează mult mai puţine cazuri, însă rate de pozitivare foarte mari, fiind dat exemplu Maramureşul, cu de trei ori mai puţine infectări, dar rată de pozitivare de 47 la sută. Iar aceste judeţe care fac teste puţine sunt aproape toate în zona "verde", a celor "fără mască" şi cu restricţii minime.
În această categorie se află şi Galaţiul de o bună bucată de vreme, iar acel 75 la sută de duminică reprezintă probabil un record naţional. Se pare însă că autorităţile locale şi-au învăţat bine lecţia după valul din primăvară, când eram în topul naţional, pentru că făceam mai multe teste decât alţii, iar acum au ales calea uşoară, care nu mai generează atâtea bătăi de cap. Dacă până prin luna mai era o adevărată întrecere la Galaţi cine să cumpere aparate de testare, de vreo şase luni încoace nu s-a mai făcut nicio achiziţie şi am rămas cam la aceeaşi capacitate, care nici aia nu e folosită la maximum.
În rest, la Galaţi e bine, nouă ne place să ne considerăm cetăţeni responsabili, deşi nu respectăm aproape nicio regulă, iar autorităţile se cred competente dacă ascund COVID-ul sub preş...

Mandat să iasă, că electorat s-o mai găsi!

Nici nu au depus jurământul toţi consilierii locali câştigători la alegerile din 27 septembrie, că avem deja în faţă noi liste, cele ale candidaţilor pentru scrutinul parlamentar din 6 decembrie. Unii politicieni îşi savurează victoria şi privesc cu optimism spre următorul plebiscit, alţii îşi ling rănile şi promit să se revanşeze, cert este că toată lumea a (re)intrat deja în campanie electorală.
PSD, de exemplu, prin vocea liderilor săi, a anunţat că vizează un scor de peste 50 la sută şi obţinerea a nouă mandate de parlamentar, din cele 13 care îi revin Galaţiului. Pentru acest lucru i-ar trebui un scor care să urce bine spre 60 la sută, dar entuziasmul e de înţeles, în condiţiile victoriei categorice reuşite luna trecută. De data aceasta, însă, nu vor mai fi pe liste primarul şi preşedintele CJ, iar fără aceştia e greu de presupus că social-democraţii locali vor trece de cele 40 de procente obţinute la alegerile pentru consilierii judeţeni.
Liberalii gălăţeni vizează şi ei un scor care să se apropie de media naţională a partidului, de 30-35 la sută, deşi disputele şi acuzaţiile se ţin lanţ, iar asta nu e tocmai un semnal de încredere pentru alegători.
Alianţa USR-PLUS se uită cu jind la cele 27 de procente obţinute în municipiu la europarlamentare şi speră să depăşească repede coşmarul din luna septembrie, vizând un scor de 15-20 la sută, aşa cum îi prevestesc sondajele.
Formaţiunile aflate la limita pragului de intrare în Parlament, PMP şi ProRomânia, se gândesc şi ele la un rezultat cât mai bun în local, pentru a avea şanse în malaxorul redistribuirii mandatelor de parlamentar.
Şi celelalte partide înscrise în cursă, şapte la număr, cărora li se adaugă doi candidaţi independenţi, se gândesc la o surpriză, chiar dacă sondajele nu le sunt deloc favorabile.
Una peste alta, cu ţinte declarate sau doar sugerate, partidele gălăţene şi-au făcut calcule cam pentru 150 la sută din voturile gălăţenilor. Cum acest lucru este imposibil, lupta se va duce pentru doar 2/3 dintre acestea, iar rezultatele vor fi puternic influenţate de prezenţa la urne, care a devenit mai importantă decât susţinerea în sine a partidului. Motivul  absenteismului este unul destul de limpede, persoanele şi programele neatractive aduse în faţa electoratului, însă decidenţii politici sunt din ce în ce mai puţin sensibili la dorinţele alegătorilor. Şi atâta timp cât absenteismul nu le afectează în niciun fel poziţiile şi carierele, de ce-ar fi? Doar nu se vor împiedica ei de învechita teorie că alegătorii sunt cei mai importanţi actori într-o democraţie. Mandat să iasă, că electorat s-o mai găsi!

Sfatul bătrânilor cu capul gol

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a instituit obligaţia de a purta mască de protecţie în toate "spaţiile publice, interioare şi exterioare", adică inclusiv pe stradă. Hotărârea, justificată la prima vedere de numărul mare de infectări din ultima perioadă, generează însă o mulţime de situaţii absurde. Pentru amuzament, noua decizie este stipulată în hotărârea care poartă numărul 666 şi se aplică de marţi, 13. Curat ghinion!

Revenind, poţi fi amendat, de exemplu, pe o stradă pe care nu trece nimeni şi unde, evident, nu ai de la cine să te infectezi. Să zicem că vreau să mă duc pe jos din Bariera Traian la Metro, unde nu întâlneşti pe nimeni pe tot parcursul drumului. De ce n-am voie să-mi aprind o ţigară? O să spuneţi că fumatul dăunează grav sănătăţii. Da, aşa e, dar nici cu prostia nu mi-e ruşine.

Se poate argumenta şi prin faptul că amenzile se vor da în spiritul legii, nu în litera ei, ceea ce, cel puţin la Galaţi, nu este cazul. Am avut, săptămâna trecută, o situaţie în care patronul unei săli de jocuri de noroc a fost amendat la doar câteva ore după ce în CJSU s-a luat decizia de închidere a acestor săli, timp insuficient ca oamenii să afle despre interdicţia cu pricina. Nici vorba de informare sau prevenţie, direct amendă!

O altă situaţie hilară o reprezintă terasele, care prin decizia CJSU rămân deschise. E foarte bine, teoretic, că nu ucidem un sector economic şi-aşa foarte afectat de pandemie. Dar tare mi-aş dori să-mi explice un membru al CJSU ce şi cui vor vinde aceste terase, dacă toţi clienţii trebuie să stea cu masca pe faţă. Că n-am văzut pe cineva care să poată bea o bere cu gura închisă! Da, ştiu, şi alcoolul dăunează...

În tot acest timp, despre aglomeraţia din autobuze nu suflă nimeni o vorbă. Sunt trasee pe care practic poţi să-i faci celui de lângă tine respiraţie gură la gură, atât de înghesuiţi sunt călătorii. Dar de vreo măsură care să încerce să prevină infectarea oamenilor care circulă cu mijloacele de transport public n-am auzit. Şi aici pericolul chiar este unul extrem de mare, nu ca într-o plimbare solitară spre Metro.

Cam la fel se prezintă situaţia şi în pieţe sau în zonele pietonale foarte aglomerate, unde au fost restricţii şi până acum, dar nu s-a făcut niciun fel control care să atenţioneze cu privire la transmiterea comunitară a virusului. Ca să nu mai spun că dezinfectant, pe care trebuie să-l asigure autorităţile, nu mai există de multă vreme, nici în pieţe, nici în autobuze...

Trebuie precizat că acest Comitet Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă este alcătuit din 40-50 de persoane, conducători ai celor mai importante instituţii din oraş, practic un fel de Sfat al bătrânilor din Galaţi. Dar după cât de absurde sunt unele dintre deciziile pe care le ia, pare un Sfat al bătrânilor cu capul gol...

Beţia puterii naşte monştri

Acum mai bine de 2.500 de ani, Pittacus din Mytilene, unul dintre cei şapte înţelepţi ai Greciei Antice, spunea că "Dacă vrei să cunoşti un om, dă-i putere!". Iar timpul trecut de atunci ne-a demonstrat că a avut dreptate 100 la sută. Indiferent de domeniul în care activează, oamenii ajunşi să conducă se schimbă invariabil, iar acest lucru este cel mai vizibil în politică.

Mult mai aproape de zilele noastre, fenomenul a fost studiat de nenumăraţi specialişti şi chiar a căpătat un nume: sindromul Hybris sau beţia puterii. Iar studii mai recente au identificat şi caracteristicile principale ale "bolii". Printre acestea se află: autoglorificarea (lui i se cuvin toate laudele celor din jur), cultul personalităţii (predispoziţia spre acţiuni care să-i aducă beneficii de imagine), pierderea contactului cu realitatea (prin izolarea într-un "turn de fildeş"), acţiuni impulsive şi neglijente, ignorarea sfaturilor şi criticilor, discurs de deţinător al adevărului absolut, incompetenţă cauzată de excesul de încredere în sine, confundarea dorinţelor sale cu ale celor pe care-i conduce, convingerea că nu poate da socoteală decât în faţa lui Dumnezeu, etc. Trebuie menţionat faptul că semnele a doar trei dintre aceste "calităţi" îi determină pe medici, fără să mai stea pe gânduri, să pună diagnosticul de sindrom Hybris. Evident, dacă ai mai mult de trei, atunci e clar mai mult decât un "sindrom".

Cum ne aflăm în plină campanie electorală, se poate observa, cu puţină atenţie, că o mulţime de oameni politici de la noi sunt foarte bine "plasaţi" în cursa spre diagnosticul de Hybris. Indiferent că sunt conducători de mari instituţii sau au doar mici sinecuri, foarte mulţi dintre cei înscrişi în cursa electorală sunt atinşi de beţia puterii. Concret, avem candidaţi care şi-au pus poza pe toate gardurile, avem candidaţi care sunt convinşi că sunt singurii care pot face un anumit lucru, avem candidaţi pentru care orice părere contrară este determinată de o plată a adversarilor politici, avem chiar şi candidaţi care consideră că ştiu mai bine decât alegătorii ceea ce îşi doresc aceştia. Iar exemplele pot continua, aproape orice emisiune sau postare electorală din această perioadă fiind suficient de lămuritoare în acest sens.

Şi, ceea ce mi se pare mult mai grav, o mulţime de candidaţi care doar îşi doresc să ajungă la putere manifestă din plin caracteristicile sindromului Hybris, chiar dacă nu conduc încă nimic şi probabil nici pe-acasă, în faţa soţiilor, n-au prea multe de spus!