Au curs râuri de cerneală după ce preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe noul lider al USR, Dacian Cioloş, să formeze guvernul, după moţiunea de cenzură care a dus la demiterea lui Florin Cîţu. Fiecare tabără de pe scena politică românească are argumentele ei, mai mult sau mai puţin subiective, dar un lucru este cert. Postura de zugzwang în care a fost pus Cioloş de către Iohannis este în şah una de manual. Practic, orice ar face, Cioloş pierde!
Una dintre variantele de lucru, în care speră mai toţi simpatizanţii USR, este refacerea alianţei cu PNL şi UDMR, posibilitate destul de dificil de realizat, în condiţiile orgoliilor existente în cele două tabere principale, exacerbate de mult prea recenta moţiune de cenzură, votată de USR alături de PSD şi AUR. Dacă totuşi liberalii şi useriştii ar accepta refacerea alianţei, probabil că USR va trebui să le cedeze liberalilor mai toate ministerele importante şi să se ocupe de reformele "structurale" pe care le-a promis electoratului doar pe la sport şi cultură. Situaţia ar fi de natură să-i dezamăgească pe alegătorii din afara activului de partid, lucru ce se va reflecta cu siguranţă la următoarele alegeri.
A doua variantă ar fi ca Dacian Cioloş să se prezinte în Parlament cu un guvern monocolor şi să devină premier, cu voturile PSD şi AUR, partide care declară sus şi tare că îşi doresc alegeri anticipate, dar nu chiar acum, ci mai la primăvară, când ţara s-ar mai elibera de problemele cauzate de COVID-19 şi de preţurile în creştere accelerată ale energiei. Această guvernare, aflată la mâna adversarilor declaraţi, ar fi dezastruoasă pentru credibilitatea USR. Dincolo de faptul că nu ar putea face niciuna dintre reformele promise în campania electorală, ar şi deconta o iarnă care se anunţă foarte grea pentru România, atât pandemic, cât şi economic.
A treia variantă, poate cea mai bună pentru USR, ar fi ca Cioloş să nu fie învestit de către Parlament sau să-și depună mandatul înainte de vot, caz în care liderul USR ar pierde mai mult ca imagine personală, ca orice politician care nu a reuşit să-şi găsească aliaţi, ceea ce doar l-ar mai şifona un pic în perspectiva prezidenţialelor din 2024. Partidul ar rămâne însă cu imaginea de reformist intactă, iar responsabilitatea gestionării crizei guvernamentale s-ar transfera în totalitate către Klaus Iohannis, care va fi nevoit să-şi demonstreze abilităţile de preşedinte-jucător, pe care tot încearcă să le etaleze de la o vreme.
vineri, octombrie 15, 2021
duminică, octombrie 03, 2021
Fost-ai, lele, cât ai fost (şef de partid)!
Abia ieşit din puşcărie, Liviu Dragnea a anunţat că va sprijini un nou partid, creat special pentru a-i susține revenirea în politică. Nu e însă vreo mare surpriză. Fostul lider al PSD, exclus din partid de o prevedere statutară "rătăcită", n-avea cum să stea pe tuşa politicii autohtone, după ce a văzut cât de bine e să fii "la butoane". De altfel, extrem de puţini politicieni români care au ajuns în postura de a conduce câte ceva au scăpat neîmbătaţi de putere.
Dragnea nu e însă primul fost care vrea să revină în politică. Numai în ultimul deceniu, au încercat, la rândul lor, Călin Popescu Tăriceanu, Mircea Geoană, Victor Ponta, generalul Oprea, iar lista poate continua şi cu alţi câţiva politruci.
Ceea nu realizează şi nu sunt dispuşi toţi aceştia să accepte este că niciunul dintre ei nu este vreun mesia, aşa cum se consideră, ci au ajuns în vârful politicii româneşti pentru că au fost vremelnic şefi ai unor partide importante. Nu prin valoarea lor intrinsecă au ajuns în postura de a împărţi bucatele în ţară, ci contextul politic şi lipsa unor lideri adevăraţi i-au propulsat la conducere.
Această beţie a puterii este însă în termeni medicali chiar o boală, "sindromul Hybris", iar printre cele mai importante "manifestări" ale sale sunt: autoglorificarea, cultul personalităţii, pierderea contactului cu realitatea, acţiuni impulsive şi neglijente, ignorarea sfaturilor şi criticilor, discurs de deţinător al adevărului absolut, incompetenţă cauzată de excesul de încredere în sine, confundarea dorinţelor sale cu ale celor pe care-i conduce, convingerea că nu poate da socoteală decât în faţa lui Dumnezeu etc. Şi trebuie menţionat faptul că nu e nevoie decât de trei astfel de "calităţi" pentru a-i determina pe medici să pună diagnosticul de sindrom Hybris.
Revenind la oile noastre, Dragnea are partid şi se laudă că a înregimentat deja zeci de mii de membri. Va mai face valuri câteva luni, iar apoi va dispărea aşa cum a apărut, pentru că, pe de o parte, primele alegeri în România sunt peste trei ani, iar pe de alta, fostul lider social-democrat mai are câteva dosare în lucru şi nu se ştie dacă nu se va întoarce după gratii.
Dar nu disperaţi, la anul scapă şi Adrian Năstase de restricţiile de a face politică. Şi-o să ne mai pricopsim cu un partid, pentru că, aşa cum spuneam, niciun fost nu poate accepta faptul că e fost.
Dragnea nu e însă primul fost care vrea să revină în politică. Numai în ultimul deceniu, au încercat, la rândul lor, Călin Popescu Tăriceanu, Mircea Geoană, Victor Ponta, generalul Oprea, iar lista poate continua şi cu alţi câţiva politruci.
Ceea nu realizează şi nu sunt dispuşi toţi aceştia să accepte este că niciunul dintre ei nu este vreun mesia, aşa cum se consideră, ci au ajuns în vârful politicii româneşti pentru că au fost vremelnic şefi ai unor partide importante. Nu prin valoarea lor intrinsecă au ajuns în postura de a împărţi bucatele în ţară, ci contextul politic şi lipsa unor lideri adevăraţi i-au propulsat la conducere.
Această beţie a puterii este însă în termeni medicali chiar o boală, "sindromul Hybris", iar printre cele mai importante "manifestări" ale sale sunt: autoglorificarea, cultul personalităţii, pierderea contactului cu realitatea, acţiuni impulsive şi neglijente, ignorarea sfaturilor şi criticilor, discurs de deţinător al adevărului absolut, incompetenţă cauzată de excesul de încredere în sine, confundarea dorinţelor sale cu ale celor pe care-i conduce, convingerea că nu poate da socoteală decât în faţa lui Dumnezeu etc. Şi trebuie menţionat faptul că nu e nevoie decât de trei astfel de "calităţi" pentru a-i determina pe medici să pună diagnosticul de sindrom Hybris.
Revenind la oile noastre, Dragnea are partid şi se laudă că a înregimentat deja zeci de mii de membri. Va mai face valuri câteva luni, iar apoi va dispărea aşa cum a apărut, pentru că, pe de o parte, primele alegeri în România sunt peste trei ani, iar pe de alta, fostul lider social-democrat mai are câteva dosare în lucru şi nu se ştie dacă nu se va întoarce după gratii.
Dar nu disperaţi, la anul scapă şi Adrian Năstase de restricţiile de a face politică. Şi-o să ne mai pricopsim cu un partid, pentru că, aşa cum spuneam, niciun fost nu poate accepta faptul că e fost.
miercuri, septembrie 22, 2021
Puneți osul la treabă, gargaragiilor!
"Da, Cîțu e antipatic, arogant, antipolitician, dar nu poate fi comparat profesional cu doamna profesoară de traforaj sau domnul tractorist de CAP, premierul și vicepremierul ultimului guvern", scriam în februarie 2020. Mai apoi, la instalarea lui ca prim-ministru, am spus din nou că omul n-are carismă şi nu ştie să vorbească pe placul poporului (a şi dat ulterior cu bâta-n baltă, la faza cu preţul pâinii). Dincolo de toate astea, însă, are o meserie pe care o cunoaşte foarte bine, ceea ce îl face mai mult tehnocrat decât politician. Şi, mai mult, are iniţiative şi încearcă să facă lucruri (inacţiunea e moartea pasiunii nu numai în politică), fix ceea ce are nevoie România, în perspectiva intrării în ţară a zecilor de miliarde europene şi în condiţiile în care la noi toată lumea preferă să vorbească. De fapt, le place atât de mult politicienilor noştri de toate culorile să bată câmpii şi să se audă vorbind, încât ai impresia că gargara s-a născut la poalele Carpaţilor, iar gargaragiii sunt parte din fiinţa noastră ancestrală.
Criza politică în care ne scăldăm de câteva luni pare să-l fi urcat pe Cîţu în vârful antipatiei românilor și s-ar putea să-l coste funcţia, deşi, dacă analizăm lucrurile la rece, în afară de gargara unor politruci, aflaţi ei înşişi în luptă pentru şefie în propriile partide, nu îi putem reproşa mare lucru. Da, a ratat ţintele în campania de vaccinare, însă cu "ajutorul" unui minister care a înjumătăţit paturile din secţiile ATI-COVID, în loc să caute soluţii de a face faţă valului 4. Da, rezultatele economice nu se văd deocamdată decât în statistici şi în confirmările marilor agenţii de rating (care sigur nu dau verdicte pe gargară), nu şi în buzunarul românului de rând, care ar prefera 100 de lei în plus acum. Da, a scăpat din mână liberalizarea preţurilor din energie, liberalizare cu un calendar stabilit acum mai bine de un deceniu, dar a încercat s-o dreagă în parte, imediat ce a constatat că ministrul de resort se uită ca curca-n lemne. A pus însă pe masă un PNRR acceptat de Europa (unde a şi primit singurul ajutor concret din partea partenerilor de coaliţie) şi un PNDL 3 foarte important pentru satele din România, de care pare să fie mulţumită toată lumea, cu excepţia gargaragiilor de profesie, care n-au pus două paie cruce-n viaţa lor. Aceştia se bat în continuare cu cărămida în piept cu reformele promise în campaniile electorale (foarte necesare, de altfel), dar pentru implementarea cărora n-au făcut niciun pas concret. Şi nici nu vor face, pentru că e mult mai uşor să dai din gură decât să faci. Şi, cum nici nu rişti să greşeşti ceva doar vorbind, e şi mult mai atractiv electoral. Cîţ, mă, de-aici, gargaragiilor, puneţi osul la treabă!
Criza politică în care ne scăldăm de câteva luni pare să-l fi urcat pe Cîţu în vârful antipatiei românilor și s-ar putea să-l coste funcţia, deşi, dacă analizăm lucrurile la rece, în afară de gargara unor politruci, aflaţi ei înşişi în luptă pentru şefie în propriile partide, nu îi putem reproşa mare lucru. Da, a ratat ţintele în campania de vaccinare, însă cu "ajutorul" unui minister care a înjumătăţit paturile din secţiile ATI-COVID, în loc să caute soluţii de a face faţă valului 4. Da, rezultatele economice nu se văd deocamdată decât în statistici şi în confirmările marilor agenţii de rating (care sigur nu dau verdicte pe gargară), nu şi în buzunarul românului de rând, care ar prefera 100 de lei în plus acum. Da, a scăpat din mână liberalizarea preţurilor din energie, liberalizare cu un calendar stabilit acum mai bine de un deceniu, dar a încercat s-o dreagă în parte, imediat ce a constatat că ministrul de resort se uită ca curca-n lemne. A pus însă pe masă un PNRR acceptat de Europa (unde a şi primit singurul ajutor concret din partea partenerilor de coaliţie) şi un PNDL 3 foarte important pentru satele din România, de care pare să fie mulţumită toată lumea, cu excepţia gargaragiilor de profesie, care n-au pus două paie cruce-n viaţa lor. Aceştia se bat în continuare cu cărămida în piept cu reformele promise în campaniile electorale (foarte necesare, de altfel), dar pentru implementarea cărora n-au făcut niciun pas concret. Şi nici nu vor face, pentru că e mult mai uşor să dai din gură decât să faci. Şi, cum nici nu rişti să greşeşti ceva doar vorbind, e şi mult mai atractiv electoral. Cîţ, mă, de-aici, gargaragiilor, puneţi osul la treabă!
vineri, septembrie 10, 2021
Califul Omar al bibliotecilor gălăţene
În septembrie 642, cea mai mare comoară a lumii antice, Biblioteca din Alexandria, cădea pradă flăcărilor, la ordinul califului Omar, care şi-a motivat decizia astfel: "Dacă scrierile acestea sunt cuprinse în Coran, sunt inutile, iar dacă nu sunt, trebuie distruse ca să nu se afle acest lucru". Au ars astfel sute de mii de cărţi, care păstrau întreaga înţelepciune a anticilor. Este de notorietate astăzi faptul că multe dintre cunoştinţele pe care omenirea le deţinea atunci au fost (re)descoperite abia sute de ani mai târziu, iar întunecatul Ev Mediu european a fost în bună măsură consecinţa nebuniei unui calif pentru care scrierea sau citirea unei cărţi reprezenta doar o pierdere de timp.
La mai bine de o mie de ani distanţă, în septembrie 2021, un politician de pe meleagurile noastre, cu multe apucături de calif, a decis să desfiinţeze trei din cele cinci filiale din oraş ale Bibliotecii Judeţene. Două dintre acestea, cele de la Gară şi de la Parcul de Soft, erau oricum închise de facto, iar lor li s-a alăturat, prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 188 din 27 august 2021, filiala din Micro 20, înfiinţată de numai trei ani, prin decizia aceleiaşi instituţii. Motivaţia deciziei o reprezintă, chipurile, lipsa fondurilor necesare funcţionării, deşi, la câţi bani publici se risipesc pe lucrări supraevaluate şi inutile sau pe salarii ale pilelor şi atârnaţilor politici, 2-3 bibliotecari în plus şi ceva cheltuieli de întreţinere a unor sedii nu înseamnă mai nimic.
Poate că la Gară nu se ducea nimeni să împrumute cărţi, deşi drumul cu trenul până la Bucureşti, Braşov sau Constanţa durează ore bune şi cititul unei cărţi în timpul ăsta nu-i deloc o idee rea. În al doilea caz, clădirea Parcului de Soft a fost vândută recent Universităţii, iar existenţa unei biblioteci în sediul unei facultăţi este chiar o necesitate. În fine, în Micro 20, nu ştiu câţi copii frecventau biblioteca sau dacă a crescut cumva nivelul cultural al cartierului de la margine de Galaţi de când a fost înfiinţată filala cu pricina, dar, indiferent de aceste lucruri, desfiinţarea unei biblioteci nu poate fi decât o notă extrem de proastă.
Blasfemia asta este puţin probabil să mai poată fi îndreptată, aşa că nu ne rămâne decât să sperăm că, sub "înţeleapta" conducere a politicului, n-o să ajungem la finalul apocaliptic descris de Ray Bradbury în "Fahrenheit 451", când oamenii erau nevoiţi să înveţe pe dinafară câte o carte, pentru a nu lăsa să se piardă inestimabilele comori dintre coperţi.
La mai bine de o mie de ani distanţă, în septembrie 2021, un politician de pe meleagurile noastre, cu multe apucături de calif, a decis să desfiinţeze trei din cele cinci filiale din oraş ale Bibliotecii Judeţene. Două dintre acestea, cele de la Gară şi de la Parcul de Soft, erau oricum închise de facto, iar lor li s-a alăturat, prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 188 din 27 august 2021, filiala din Micro 20, înfiinţată de numai trei ani, prin decizia aceleiaşi instituţii. Motivaţia deciziei o reprezintă, chipurile, lipsa fondurilor necesare funcţionării, deşi, la câţi bani publici se risipesc pe lucrări supraevaluate şi inutile sau pe salarii ale pilelor şi atârnaţilor politici, 2-3 bibliotecari în plus şi ceva cheltuieli de întreţinere a unor sedii nu înseamnă mai nimic.
Poate că la Gară nu se ducea nimeni să împrumute cărţi, deşi drumul cu trenul până la Bucureşti, Braşov sau Constanţa durează ore bune şi cititul unei cărţi în timpul ăsta nu-i deloc o idee rea. În al doilea caz, clădirea Parcului de Soft a fost vândută recent Universităţii, iar existenţa unei biblioteci în sediul unei facultăţi este chiar o necesitate. În fine, în Micro 20, nu ştiu câţi copii frecventau biblioteca sau dacă a crescut cumva nivelul cultural al cartierului de la margine de Galaţi de când a fost înfiinţată filala cu pricina, dar, indiferent de aceste lucruri, desfiinţarea unei biblioteci nu poate fi decât o notă extrem de proastă.
Blasfemia asta este puţin probabil să mai poată fi îndreptată, aşa că nu ne rămâne decât să sperăm că, sub "înţeleapta" conducere a politicului, n-o să ajungem la finalul apocaliptic descris de Ray Bradbury în "Fahrenheit 451", când oamenii erau nevoiţi să înveţe pe dinafară câte o carte, pentru a nu lăsa să se piardă inestimabilele comori dintre coperţi.
sâmbătă, septembrie 04, 2021
Pâinea se va scumpi, luaţi mai mult circ!
Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR condus de Florin Cîţu e aproape de finalul reprezentaţiei sale pe scena politică. Se pregăteşte să preia puterea guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR condus de Florin Cîţu!
Nu-i nicio glumă în afirmaţia de mai sus. Tot circul din aceste zile reprezintă un simplu joc politicianist, care să mute atenţia poporului de la facturile deja majorate la gaze şi curent, ce vor fi urmate de scumpiri în lanţ la tot ceea ce consumă energie. Adică, aproape la orice produs sau serviciu. Deprecierea leului, care va duce la scumpirea a tot ce vine din export, e bonus. Drept urmare, dacă pâinea va fi mai scumpă, poate se va îndestula poporul cu mai mult circ.
S-o luăm de la un capăt. Cîţu vrea să treacă prin guvern PNDL3, un program de dezvoltare rurală în valoare de 50 miliarde de lei, pentru că are nevoie de voturile celor 1.200 de primari liberali, în disputa cu Ludovic Orban pentru şefia partidului. USR-PLUS ameninţă că nu va aviza un program prin care se sifonează o mulţime de bani. Motivaţia e cam ca-n povestea cu drobul de sare, dar oricum programul n-ar aduce capital electoral unui partid care nu are decât 50 de edili. Cîţu îl demite pe ministrul userist al Justiţiei, care nu şi-a pus parafa pe PNDL3. Acesta aduce în lumina reflectoarelor un alt subiect controversat, desemnarea şefilor de parchete, şi susţine că adevăratul motiv al demiterii sale este subordonarea Justiţiei. USR-PLUS anunţă moţiune de cenzură (pe care o va semna, contra naturii, împreună cu AUR), moţiune care, odată depusă, va duce la căderea guvernului, pentru că PSD o va vota în Parlament cu amândouă mâinile. Paşii procedurali durează însă ceva timp, perioadă în care Cîţu va trece prin guvern PNDL3, va câştiga şefia PNL şi e posibil să facă şi selecţia şefilor de parchete.
Mai departe, singura majoritate posibilă în actuala componenţă a legislativului este tot cea formată din PNL, USR-PLUS şi UDMR, chiar dacă sondajele indică scăderi masive în dreptul partidelor aflate la guvernare. Alternativa ar fi alegerile anticipate, opţiune improbabilă în România, unde politicienii nu sunt dispuşi să renunţe la scaunele lor scump plătite înainte de finalul mandatului. Acestea fiind datele, cu Florin Cîţu proaspăt ales preşedinte al PNL, preşedintele Iohannis nu va avea altă opţiune decât de a-l desemna pe acesta premier încă o dată (după nominalizarea unui "outsider”, pentru că aşa e legea, care va pica la vot). Şi nici nu cred că îşi doreşte altceva!
Şi-aşa ajungem la un nou guvern Cîţu, cu vreo 3-4 miniştri remaniaţi, prin zonele neesenţiale, eventual cu un portofoliu sau două în plus pentru rebelii din USR-PLUS. Trebuie amintit, în context, că şi USR-PLUS se află în campanie electorală internă, cu Barna şi Cioloş în luptă pentru şefia partidului, aşa că toate ieşirile publice vehemente din ultima vreme au şi rolul de a-i poziţiona cât mai favorabil în cursă pe cei doi lideri.
Revenind, USR-PLUS iese din criză curat şi uscat în faţa electoratului propriu, pentru că n-a acceptat "golăniile" fostului cabinet, ba chiar ar putea primi ceva funcţii în plus. De partea cealaltă, PNL este în mare scădere de popularitate, dar are trei ani în faţă pentru a recupera, în condiţiile în care mare parte din banii din PNDL se vor duce totuşi în dezvoltare, iar economia şi PIB-ul vor creşte, pentru că antreprenorii îşi vor face treaba şi fără "ajutorul" guvernului. Practic, la nivel politic, nu se va schimba mai nimic. Nici măcar reformele majore anunţate în campania electorală (eliminarea pensiilor speciale, alegerea primarilor în două tururi etc.), care sunt tot la stadiul de promisiune, nu vor face vreun pas înainte. Doar poporul va fi ţinut câteva luni cu sufletul la gură, în speranţa că poate va mai uita de foame…
Nu-i nicio glumă în afirmaţia de mai sus. Tot circul din aceste zile reprezintă un simplu joc politicianist, care să mute atenţia poporului de la facturile deja majorate la gaze şi curent, ce vor fi urmate de scumpiri în lanţ la tot ceea ce consumă energie. Adică, aproape la orice produs sau serviciu. Deprecierea leului, care va duce la scumpirea a tot ce vine din export, e bonus. Drept urmare, dacă pâinea va fi mai scumpă, poate se va îndestula poporul cu mai mult circ.
S-o luăm de la un capăt. Cîţu vrea să treacă prin guvern PNDL3, un program de dezvoltare rurală în valoare de 50 miliarde de lei, pentru că are nevoie de voturile celor 1.200 de primari liberali, în disputa cu Ludovic Orban pentru şefia partidului. USR-PLUS ameninţă că nu va aviza un program prin care se sifonează o mulţime de bani. Motivaţia e cam ca-n povestea cu drobul de sare, dar oricum programul n-ar aduce capital electoral unui partid care nu are decât 50 de edili. Cîţu îl demite pe ministrul userist al Justiţiei, care nu şi-a pus parafa pe PNDL3. Acesta aduce în lumina reflectoarelor un alt subiect controversat, desemnarea şefilor de parchete, şi susţine că adevăratul motiv al demiterii sale este subordonarea Justiţiei. USR-PLUS anunţă moţiune de cenzură (pe care o va semna, contra naturii, împreună cu AUR), moţiune care, odată depusă, va duce la căderea guvernului, pentru că PSD o va vota în Parlament cu amândouă mâinile. Paşii procedurali durează însă ceva timp, perioadă în care Cîţu va trece prin guvern PNDL3, va câştiga şefia PNL şi e posibil să facă şi selecţia şefilor de parchete.
Mai departe, singura majoritate posibilă în actuala componenţă a legislativului este tot cea formată din PNL, USR-PLUS şi UDMR, chiar dacă sondajele indică scăderi masive în dreptul partidelor aflate la guvernare. Alternativa ar fi alegerile anticipate, opţiune improbabilă în România, unde politicienii nu sunt dispuşi să renunţe la scaunele lor scump plătite înainte de finalul mandatului. Acestea fiind datele, cu Florin Cîţu proaspăt ales preşedinte al PNL, preşedintele Iohannis nu va avea altă opţiune decât de a-l desemna pe acesta premier încă o dată (după nominalizarea unui "outsider”, pentru că aşa e legea, care va pica la vot). Şi nici nu cred că îşi doreşte altceva!
Şi-aşa ajungem la un nou guvern Cîţu, cu vreo 3-4 miniştri remaniaţi, prin zonele neesenţiale, eventual cu un portofoliu sau două în plus pentru rebelii din USR-PLUS. Trebuie amintit, în context, că şi USR-PLUS se află în campanie electorală internă, cu Barna şi Cioloş în luptă pentru şefia partidului, aşa că toate ieşirile publice vehemente din ultima vreme au şi rolul de a-i poziţiona cât mai favorabil în cursă pe cei doi lideri.
Revenind, USR-PLUS iese din criză curat şi uscat în faţa electoratului propriu, pentru că n-a acceptat "golăniile" fostului cabinet, ba chiar ar putea primi ceva funcţii în plus. De partea cealaltă, PNL este în mare scădere de popularitate, dar are trei ani în faţă pentru a recupera, în condiţiile în care mare parte din banii din PNDL se vor duce totuşi în dezvoltare, iar economia şi PIB-ul vor creşte, pentru că antreprenorii îşi vor face treaba şi fără "ajutorul" guvernului. Practic, la nivel politic, nu se va schimba mai nimic. Nici măcar reformele majore anunţate în campania electorală (eliminarea pensiilor speciale, alegerea primarilor în două tururi etc.), care sunt tot la stadiul de promisiune, nu vor face vreun pas înainte. Doar poporul va fi ţinut câteva luni cu sufletul la gură, în speranţa că poate va mai uita de foame…
marți, august 24, 2021
Gândeşte de zece ori înainte de a promite o dată!
Conform estimărilor oficiale, numărul poliţiştilor români este cu 30 la sută mai mic decât necesarul de cadre, iar criza din sistem se accentuează pe zi ce trece. Numai anul trecut s-au pensionat circa 3.300 de poliţişti, iar anul acesta trendul continuă să crească. În primele şapte luni din 2021, au ieşit la pensie peste 2.000 de angajaţi ai Ministerului de Interne, aşa că rândurile celor ce trebuie să ne asigure liniştea vor fi din ce în ce mai subţiri. Iar asta se va vedea, în primul rând, în stradă, pentru că majoritatea celor care au ales pensia sunt din serviciile operative, care beneficiază de un "spor" de şase luni la fiecare an lucrat. Din spate, absolvenţii Academiei de Poliţie şi ai şcolilor de agenţi nu asigură personalul necesar nici măcar pentru a-i înlocui pe cei ieşiţi anual la pensie, la reducerea decalajului general neputându-ne nici măcar gândi în viitorul apropiat.
Cum meseria de poliţist este una destul de bine plătită, care este motivul acestor pensionări pe bandă rulantă? Răspunsul e simplu: sunt o consecinţă directă a declaraţiilor politice populiste. Cea mai mare parte a poliţiştilor care aleg retragerea din activitate o fac de teama de a nu le fi afectată pensia, după ce una dintre promisiunile electorale ale actualei coaliţii de guvernare a fost eliminarea pensiilor "nesimţite". Poliţiştii se află printre categoriile vizate în multe dintre variantele de lucru ale unei astfel de legi, iar temerea că vor ajunge să iasă la pensie cu mult mai puţini bani în buzunar decât colegii lor pensionaţi recent îi face pe mulţi să se retragă din sistem înainte de vreme, în speranţa că la pensiile aflate în plată nu se va mai umbla, iar "tăieri" se vor opera doar pentru cei ce vor ieşi la pensie după modificarea legii. Din acest punct de vedere, chiar nu poţi să-i condamni, pentru că una este să fii pensionar cu 7-8.000 de lei pe lună şi alta să primeşti doar jumătate din această sumă sau chiar mai puţin.
Şi, cu toate că o reaşezare a sistemului de pensii este categoric necesară, pentru că diferenţele de cuantumuri şi vârste de pensionare sunt în multe cazuri chiar "nesimţite", decidenţii politici ar trebui să analizeze mult mai responsabil particularităţile fiecărei categorii vizate, pentru că, iată, o promisiune electorală amânată ani la rând poate da peste cap un întreg sistem (şi Ministerul de Interne nu e singurul afectat, la fel se întâmplă şi în Justiţie), a cărui "reparaţie" ulterioară poate dura foarte mulţi ani. Aşa că proverbul "măsoară de zece ori înainte de a tăia o dată" ar trebui parafrazat, în politică, în "gândeşte de zece ori înainte de a promite o dată"!
Cum meseria de poliţist este una destul de bine plătită, care este motivul acestor pensionări pe bandă rulantă? Răspunsul e simplu: sunt o consecinţă directă a declaraţiilor politice populiste. Cea mai mare parte a poliţiştilor care aleg retragerea din activitate o fac de teama de a nu le fi afectată pensia, după ce una dintre promisiunile electorale ale actualei coaliţii de guvernare a fost eliminarea pensiilor "nesimţite". Poliţiştii se află printre categoriile vizate în multe dintre variantele de lucru ale unei astfel de legi, iar temerea că vor ajunge să iasă la pensie cu mult mai puţini bani în buzunar decât colegii lor pensionaţi recent îi face pe mulţi să se retragă din sistem înainte de vreme, în speranţa că la pensiile aflate în plată nu se va mai umbla, iar "tăieri" se vor opera doar pentru cei ce vor ieşi la pensie după modificarea legii. Din acest punct de vedere, chiar nu poţi să-i condamni, pentru că una este să fii pensionar cu 7-8.000 de lei pe lună şi alta să primeşti doar jumătate din această sumă sau chiar mai puţin.
Şi, cu toate că o reaşezare a sistemului de pensii este categoric necesară, pentru că diferenţele de cuantumuri şi vârste de pensionare sunt în multe cazuri chiar "nesimţite", decidenţii politici ar trebui să analizeze mult mai responsabil particularităţile fiecărei categorii vizate, pentru că, iată, o promisiune electorală amânată ani la rând poate da peste cap un întreg sistem (şi Ministerul de Interne nu e singurul afectat, la fel se întâmplă şi în Justiţie), a cărui "reparaţie" ulterioară poate dura foarte mulţi ani. Aşa că proverbul "măsoară de zece ori înainte de a tăia o dată" ar trebui parafrazat, în politică, în "gândeşte de zece ori înainte de a promite o dată"!
miercuri, august 11, 2021
Va sfârşi Cîţu sub ghilotina populară?
Răspunsul premierului Florin Cîţu la întrebarea unui reporter despre cât costă o franzelă, "Nu pot să spun, nu mănânc pâine", a stârnit o mulţime de discuţii în spaţiul public. Iar cea mai des invocată paralelă a fost cea cu fosta regină a Franţei, Maria Antoaneta, căreia i se atribuie (în mod fals, susţin istoricii) celebra zicere "Dacă n-au pâine, să mănânce cozonac!".
Trebuie precizat din start contextul în care prim-ministrul a fost provocat să răspundă la această întrebare, o prezentare a succesului guvernului pe care îl conduce, ale cărui măsuri au făcut ca 1 la sută dintre români să câştige salarii de peste 3.000 de euro. Cel mai probabil, această statistică este reală, însă trebuie ţinut cont că o clasă medie cu adevărat puternică, motorul unei economii de top, nu se creează decât atunci când această masă de angajaţi cu salarii foarte bune ajunge undeva la 10 la sută, ţintă care pentru România este în momentul de faţă de neatins.
Pe de altă parte, premierul pare să fi uitat şi faptul că, la fel ca în orice alt domeniu de activitate, de la sport la învăţământ, valoarea naţiunii este dată de medie, nu de vârfuri, iar România stă, la acest capitol, mai mult decât prost. Practic, aproape jumătate dintre români sunt plătiţi doar cu salariul minim sau cu sume foarte apropiate de acesta, respectiv cu mai puţin de 1.500 de lei pe lună. În aceste condiţii, să ignori jumătate din populaţie, pentru a te lăuda cu reuşitele a 1 la sută dintre angajaţi, este o adevărată blasfemie şi poate declanşa o furie populară care să nu mai poată fi oprită, oricât de performantă ar fi guvernarea.
E binecunoscut faptul că Florin Cîţu n-a fost niciodată un comunicator care să se bucure de popularitate, chiar dacă la învârtitul banilor în economie e clar că se pricepe mai bine decât toţi premierii sau miniştrii de Finanţe pe care i-a avut România în ultimii 30 de ani. Tocmai de aceea, când intri în gura lumii cu ziceri arogante de genul răspunsului la întrebarea despre pâine, este foarte posibil să-ţi grăbeşti sfârşitul carierei politice. Asemenea Mariei Antoaneta, care a sfârşit ghilotinată, în urma unui simulacru de proces, pe fondul nemulţumirilor populare de care în general nu era responsabilă, şi Cîţu şi-ar putea încheia cariera politică înainte de vreme, tocmai din cauza unor astfel de gafe de comunicare. E drept că, în cazul său, "sfârşitul" ar însemna cel mai probabil un post de conducere la un organism financiar internaţional gen BERD, unde chiar se mănâncă doar cozonac.
Trebuie precizat din start contextul în care prim-ministrul a fost provocat să răspundă la această întrebare, o prezentare a succesului guvernului pe care îl conduce, ale cărui măsuri au făcut ca 1 la sută dintre români să câştige salarii de peste 3.000 de euro. Cel mai probabil, această statistică este reală, însă trebuie ţinut cont că o clasă medie cu adevărat puternică, motorul unei economii de top, nu se creează decât atunci când această masă de angajaţi cu salarii foarte bune ajunge undeva la 10 la sută, ţintă care pentru România este în momentul de faţă de neatins.
Pe de altă parte, premierul pare să fi uitat şi faptul că, la fel ca în orice alt domeniu de activitate, de la sport la învăţământ, valoarea naţiunii este dată de medie, nu de vârfuri, iar România stă, la acest capitol, mai mult decât prost. Practic, aproape jumătate dintre români sunt plătiţi doar cu salariul minim sau cu sume foarte apropiate de acesta, respectiv cu mai puţin de 1.500 de lei pe lună. În aceste condiţii, să ignori jumătate din populaţie, pentru a te lăuda cu reuşitele a 1 la sută dintre angajaţi, este o adevărată blasfemie şi poate declanşa o furie populară care să nu mai poată fi oprită, oricât de performantă ar fi guvernarea.
E binecunoscut faptul că Florin Cîţu n-a fost niciodată un comunicator care să se bucure de popularitate, chiar dacă la învârtitul banilor în economie e clar că se pricepe mai bine decât toţi premierii sau miniştrii de Finanţe pe care i-a avut România în ultimii 30 de ani. Tocmai de aceea, când intri în gura lumii cu ziceri arogante de genul răspunsului la întrebarea despre pâine, este foarte posibil să-ţi grăbeşti sfârşitul carierei politice. Asemenea Mariei Antoaneta, care a sfârşit ghilotinată, în urma unui simulacru de proces, pe fondul nemulţumirilor populare de care în general nu era responsabilă, şi Cîţu şi-ar putea încheia cariera politică înainte de vreme, tocmai din cauza unor astfel de gafe de comunicare. E drept că, în cazul său, "sfârşitul" ar însemna cel mai probabil un post de conducere la un organism financiar internaţional gen BERD, unde chiar se mănâncă doar cozonac.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
1.jpg)
mic.jpg){kind=small}
