Am pierdut un tren, îl pierdem şi pe al doilea?

În ultimele săptămâni, Galaţiul s-a transformat într-o veritabilă Mecca a politicienilor. La fiecare 2-3 zile, vizitează zona vreun membru al guvernului sau al coaliţiei aflate la conducerea ţării. Evident, niciunul nu scapă prilejul de a ne aminti investiţiile care se derulează la Dunărea de Jos, dar şi planurile mai mult sau mai puţin utopice pe care executivul le are pentru această zonă.
Ce-i drept, de câţiva ani încoace, lucrurile s-au mai mişcat, după trei decenii în care am fost ocoliţi atât de decidenţii guvernamentali, cât şi de oamenii de afaceri de calibru. Se lucrează la podul peste Dunăre, la drumul expres spre Brăila, la Centura mică a oraşului (atât cât permit orgoliile politicienilor locali, care parcă vor să demonstreze că nu numai Bucureştiul poate să pună beţe-n roate), Centura mare are deja constructor, portul a trecut de prima licitaţie, iar aeroportul este încă în aşteptarea unei finanţări deocamdată incerte. În plus, Parcul Industrial pare deblocat, după ani de procese, Zona Liberă mai are teren disponibil, ca şi platformele industriale ale fostelor întreprinderi socialiste falimentate de businessmenii autohtoni. Iar odată ce infrastructura va începe să ne conecteze cu lumea civilizată, vor apărea şi investitorii, sunt convins de asta, chiar dacă poate startul nu se va da chiar în toamna asta, ci abia peste 2-3 ani.
După aceea, însă... Deşi Galaţiul este prezentat în toate ghidurile investiţionale drept raiul pe pământ în privinţa forţei de muncă, ieftină şi foarte calificată, lucrurile nu cred că (mai) stau chiar aşa. Iar cel mai recent exemplu l-a constituit bursa locurilor de muncă de luna trecută, unde numărul ofertelor l-a depăşit net pe cel al amatorilor de a se angaja. Da, salariile sunt de regulă foarte mici la bursele astea, mediul de lucru nu este nici el deloc atractiv, dar dacă nici nu treci să vezi cum mai stă treaba pe piaţa muncii e greu de presupus că vrei să te angajezi.
Şi-aşa pot (re)începe problemele, pentru că un eventual prim investitor sosit în zonă care nu va găsi suficienţi oameni pe care să-i angajeze va transmite un semnal foarte prost altor oameni de afaceri, ale căror planuri de a investi la Dunărea de Jos se pot schimba rapid. De unde să ştie aceştia că Galaţiul chiar a avut forţă de muncă de bună calitate, dar cei mai mulţi au părăsit zona sătui de promisiunile neonorate ale politicienilor. Iar ca să întorci pe plaiurile natale pe cineva stabilit de ani buni într-o altă zonă/ţară e aproape imposibil, chit că dorul de casă îi apasă pe mulţi. Şi tare mi-e teamă că, după ce am pierdut un prim tren, al investiţiilor, care s-au îngrămădit în Transilvania, suntem pe cale să îl pierdem şi pe cel de-al doilea, din cauză că drumurile mult-aşteptate ajung în poarta noastră când nu mai e nimeni acasă.

Desant ministerial cu mâna goală

Un adevărat desant ministerial se anunţă astăzi la Galaţi, la festivităţile prilejuite de Ziua Întreprinzătorului. La eveniment şi-au anunţat prezenţa ministrul Transporturilor, ministrul Proiectelor Europene, ministrul Agriculturii și ministrul Economiei. Pe lângă aceştia, vor mai fi prezenţi preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, şeful naţional al IMM-iştilor, primarul, preşedintele CJ, iar lista poate continua cu şefi de firme, reprezentanţi ai administrației publice, mediului academic și sistemului financiar-bancar.

Ca la toate cele 21 de ediţii desfăşurate până acum, temele de discuţie sunt incitante şi privesc oportunitățile de finanțare din fonduri europene sau proiectele de investiții de interes regional. Din păcate, aceste două decenii de dezbateri au rămas fără absolut niciun rezultat concret, cel puţin pentru zona noastră. La Galaţi n-a ajuns încă niciun investitor important, deşi ni se tot promite acest lucru an de an, infrastructura de legătură cu Europa este la pământ (chiar dacă în momentul de faţă se lucrează la minidrumul expres spre Brăila şi la podul peste Dunăre care ne va lega deocamdată doar de... Munţii Măcin), iar în privinţa modernizării portului abia s-a încheiat o primă licitaţie, după aproape zece ani de făcut şi refăcut hârtii.

Scriam acum 5-6 ani despre necesitatea unui proiect zonal pe care l-am numit atunci 3A (autostradă-afaceri-aeroport), care ar fi putut să ne pună pe hartă, dar din păcate nu s-a mişcat nimic. Suntem tot la stadiul de promisiuni, mai mult sau mai puţin electorale, atât în privinţa aeroportului, cât şi a atragerii de afaceri importante în zonă, în timp ce autostrada s-a topit într-o mare de drumuri expres, la fel de iluzorii ca şi acum 20-30 de ani.

O altă temă predilectă a acestui tip de dezbateri, înfrăţirea cu oraşe importante ale lumii, ne-a adus doar COVID din Wuhan şi câteva porturi distruse de războiul ruso-ucrainean, asta dincolo de vizitele protocolare făcute cu mare tam-tam de afacerişti gălăţeni prin ţările respective.

Pesimismul indus de atâtea şi atâtea promisiuni călcate în picioare mă face să cred că nici anul acesta nu va fi mai breaz în rezultate, în ciuda numelor importante care şi-au anunţat vizita la Galaţi şi a unor zvonuri despre relocarea unor afaceri la mal de Dunăre. Şi chiar dacă într-un final vor veni, mult-râvnitele afaceri s-ar putea să nu mai producă mari efecte, din cauza lipsei acute de forţă de muncă, pentru că mulţi gălăţeni s-au săturat să tot aştepte şi au plecat să-şi caute norocul prin alte zări, după ce au ajuns la concluzia că norocul ăsta trebuie să ţi-l faci cu mâna ta, dacă mâna celor pe care i-am ales să ne conducă în atâta amar de ani s-a dovedit a fi cam bleagă...

Cu pantalonii în vine, ca de fiecare dată

Dincolo de drama poporului ucrainean, războiul declanşat de Rusia ar fi putut reprezenta o şansă uriaşă pentru România, dar în special pentru Galaţi, din punct de vedere economic. Practic, miile de firme străine care au fost nevoite să-şi sisteze activitatea în zona de conflict din Ucraina, dar şi cele care şi-au închis prăvălia în Rusia, din cauza sancţiunilor lumii civilizate, s-ar fi putut reloca foarte rapid în Moldova românească, unde "umbrela" NATO le-ar fi ferit de problemele întâmpinate la doar câteva sute de kilometri spre est.
Din păcate, după 30 de ani de libertate şi democraţie, Galaţiul îşi întâmpină oaspeţii tot cu pâine şi sare, pentru că altceva n-am fost în stare să producem şi să le punem pe masă eventualilor vizitatori. Drumuri de viteză care să ne lege de Europa n-avem, mult doritul aeroport este încă la stadiul de promisiune electorală, calea ferată e aproape tot aia de pe timpul Regelui Carol I, modernizarea porturilor trenează la nivel de dosar cu şină, investitori importanţi nu am atras deloc...
Colac peste pupăză, legătura feroviară a porturilor gălăţene cu Ucraina, care ar fi putut deveni un atu major, s-a distrus din cauza "performantului" management de partid, aşa că în vara asta, în loc să devenim centrul exportului european de cereale, vom privi lung în zare după vagoanele ce-şi vor căuta un port mai îndepărtat, dar mai accesibil. Sigur, guvernanţii ne-au promis măsuri în regim de urgenţă, dar ştim foarte bine cât durează plimbatul unor hârtii de la o instituţie românească la alta, aşa că recolta ucraineană din vara asta o vom vedea probabil doar la televizor.
De altfel, simplul fapt că doar câteva sute de ucraineni din zecile de mii care au trecut graniţa au rămas la Galaţi spune foarte multe. Probabil că, văzând cum arată Calea Prutului, oamenii au considerat că n-au depăşit încă zona bombardată de ruşi, aşa că şi-au continuat drumul spre alte zări. Nu ştiu dacă pe la Galaţi a trecut avionul premierului în recentul său drum spre Kiev, dar cert este că bancul apărut imediat după respectiva vizită ni se potriveşte perfect ("Câte distrugeri, Doamne, ce tragedie trăiesc oamenii ăştia!", spune Ciucă, uitându-se pe geamul avionului. "Domnule premier, să ştiţi că n-am ieşit încă din România", vine replica pilotului).
Una peste alta, oportunitatea declanşată de războiul ruso-ucrainean va trece pe lângă noi, ca multe altele, pentru că şi asta ne-a prins, ca de fiecare dată, cu pantalonii în vine.

Putin caută un pretext onorabil pentru ieşirea din scenă

Scufundarea crucişătorului "Moskva", mândria flotei ruseşti din Marea Neagră, pare să fie începutul sfârşitului campaniei lui Vladimir Putin în Ucraina. Au trecut deja două luni de la începutul războiului, iar progresele "marii" armate roşii sunt egale cu zero, ba chiar sunt pe minus, dacă ţinem cont de retragerea din jurul Kievului şi de eşecul de a cuceri portul-cheie Mariupol.
Cu toate acestea, "ţarul" nu poate da înapoi, pentru că o recunoaştere a înfrângerii, într-o campanie pe care a prezentat-o drept floare la ureche, i-ar aduce nu numai ieşirea pe uşa din dos a istoriei, ci şi, foarte posibil, eliminarea fizică. Aşa că, în ciuda problemelor economice ale ţării, lovită puternic de sancţiunile occidentale, Putin a cerut majorarea salariilor şi pensiilor, pentru a acoperi inflaţia de aproape 20%, dar şi pomparea de bani în economie. Ceea ce nu spune însă preşedintele rus a explicat şefa Băncii Centrale a ţării, care a precizat că sancţiunile au avut până acum doar efecte financiare, iar cele economice abia de-acum încolo urmează, deşi estimările arată deja o contracţie uriaşă, de 11-12%, cea mai mare de după căderea Uniunii Sovietice. Iar o astfel de economie aflată pe butuci nu mai poate susţine multă vreme un război în care şansele de reuşită sunt din ce în ce mai îndepărtate.
În condiţiile date, una dintre cele mai elegante ieşiri din scenă pentru Putin ar fi cea de a poza în... pacifist. Iar retorica oficială a Moscovei din ultimele zile chiar indică o posibilă astfel de intenţie. În materialele publice de propagandă, Rusia luptă cu întreaga infrastructură a NATO, Ucraina este sprijinită de zeci de mii de mercenari din ţări NATO, rachetele ruseşti distrug uriaşe transporturi de arme NATO şi depozite cu echipamente NATO abia livrate Ucrainei.
Inducând astfel ideea că de fapt se luptă cu NATO, o alianţă de 30 de state, cu o economie totală de 20 de ori mai mare decât a Rusiei şi cu un buget militar de 15 ori mai mare, Putin poate susţine, la un moment dat, că a decis să renunţe la conflict pentru a nu se ajunge la o înfruntare nucleară, în urma căreia întreaga planetă ar fi distrusă. Este puţin probabil să-l creadă cineva care ştie cum a evoluat conflictul din Ucraina, însă în Rusia, unde toate sursele de informare sunt cenzurate sau sub controlul statului, Putin are toate şansele să fie primit cu urale, mai ales că populaţia încă îl susţine într-o proporţie covârşitoare. Şi-uite aşa, doar din vorbe meşteşugite, un criminal ce tocmai a decorat unitatea care a masacrat oraşul Bucea ar putea defila pe 9 mai drept "salvator al planetei"...

Autobuze în weekend

Dacă o să scriu mai rar în următoarele două săptămâni, nu vă impacientaţi, o să pierd timpul prin staţiile de autobuz, pentru că Transurb a considerat de bonton să profite de vacanţa elevilor pentru a-şi reduce activitatea înainte de Paşte.
Cred că în perioada următoare s-ar putea ţine cont de datele de plecare la tratament balnear, de numărul naşterilor şi al concediilor de maternitate, de vacanţa de august a stranierilor, de programul aquaparkului sau de culesul porumbului şi al viei. Toate acestea au potenţial serios de a reduce numărul de călători din autobuze şi reprezintă motive la fel de puerile precum vacanța elevilor de a scoate mijloace de transport de pe trasee.
Cu puţină imaginaţie, Transurb poate să stea în weekend până în 2033! După aia, nu, că ies la pensie şi vreau să experimentez mersul cu autobuzul alldaylong

Tradiţia gălăţeană a scumpirii apei fără motiv

Apă Canal şi-a scumpit serviciile cu 35% la apă şi 30% la canalizare, de la 1 aprilie, bifând astfel cea mai mare creştere de preţuri din ultimii cel puţin 20 de ani, sub motivaţia majorării costurilor la energie electrică și gaze. După ce Guvernul a decis plafonarea preţului la gaze şi energie de la 1 aprilie (prin care s-a prelungit de fapt plafonarea aflată în vigoare de la 1 februarie), Apă Canal a anunţat reducerea tarifelor abia majorate, cu 10% la apă şi 5% la canalizare. De la 1 mai, normal, că aprilie s-a dus şi ce-a mâncat lupul e bun mâncat.
Dacă intrăm ceva mai adânc în calcule, cum plafonarea a redus cheltuielile suplimentare ale Apă Canal la circa jumătate (conform cifrelor publicate de firmă pe pagina proprie de internet), rezultă că estimările pe care s-a fundamentat creşterea de la 1 aprilie nu au o bază reală, iar o scăderea cu 5-10% după o creştere de 30-35% este doar praf în ochi.
De altfel, inclusiv compania se încurcă în propriile cifre când încearcă să justifice majorarea. Astfel, "contractul de furnizare energie electrică pentru anul 2022 are o valoare de 45.352.510 lei (fără TVA), în timp ce valoarea acestuia în 2021 a fost de 15.895.778 lei (fără TVA)", de unde rezultă un plus de plată de 2,5 milioane de lei pe lună. În acelaşi comunicat, două paragrafe mai jos, rezultă o sumă suplimentară de plată de numai un milion de lei pe lună: "Pentru perioada februarie - martie 2022, chiar şi în condiţiile aplicării OUG nr. 3/2022, tot avem cheltuieli suplimentare faţă de luna decembrie 2021 de cca. 2 milioane lei la energia electrică".
Mai mult, din acelaşi comunicat aflăm că, prin creşterea de la 1 aprilie, tarifele de apă şi canalizare din Galaţi (11,30 lei/mc fără TVA) ar fi ajuns printre cele mai mari din ţară, după ce înainte se situau pe locul 22 printre cei 43 de operatori judeţeni de profil. Ca să nu mai spunem că, într-un document Apă Canal de acum câţiva ani, preţul estimat pentru 2023 era de... 9,45 lei/mc fără TVA!
Scăderea asta uşoară după o creştere record seamănă ca principiu cu bancul cu evreul care s-a simţit mult mai bine după ce a dat afară toate animalele pe care iniţial le înghesuise în cămăruţa în care locuia. Tot aşa, şi noi ar trebui să fim fericiţi că s-au redus un pic tarifele, mai ales că ne-am obişnuit cu managementul "performant" generator de profit doar pe barba gălăţenilor al celor de la Apă Canal. Numai în ultimii trei ani (2018-2020), Apă Canal a înregistrat profituri de 5-9 milioane de lei, ceea ce o face nu numai cea mai profitabilă societate edilitară gălăţeană, ci şi una dintre cele mai performante firme din întregul judeţ.
Aşteptăm acum şi "tradiţionala" majorare de tarif de la 1 iulie, care pentru Apă Canal a devenit "lege" de câţiva ani buni încoace...

Cutia Pandorei nuclearelor tactice

Anunţul ruşilor că prima fază a "operaţiunii" militare din Ucraina este aproape încheiată, iar de-acum înainte se vor axa pe "eliberarea" completă a regiunii Donbas, care cuprinde provinciile separatiste Doneţk şi Lugansk, a liniştit multă lume. Din păcate, însă, nu e deloc cazul să ne liniştim, mai ales că ruşii au mai blufat o dată, chiar înainte de a invada Ucraina, când au anunţat că şi-au încheiat manevrele şi au început să se retragă în cazărmi. Evident, nu s-a întâmplat aşa şi, în loc să se retragă, au atacat. Şi de data aceasta anunţul poate fi la fel de mincinos, iar singurul lui scop pare a fi adormirea vigilenţei adversarului, unii comandanţi ucraineni chiar declarând că vor pleca pe contraatac. Ceea ce, în momentul de faţă, ar fi o greşeală catastrofală. În ciuda pierderilor masive de până acum, ruşii mai au suficiente trupe şi echipamente militare în zonă. Şi dacă n-au reuşit să cucerească oraşele mari prin metode "clasice", o scoatere din dispozitivul urban a ucrainenilor, ca în cazul unei plecări a acestora în ofensivă, ar putea fi dezastruoasă pentru trupele lui Zelenski.
Pe de altă parte, replierea trupelor ruseşti din preajma marilor oraşe ar putea ascunde şi o altă capcană, mult mai periculoasă. E foarte posibil ca, enervaţi de nereuşitele de până acum, comandanţii ruşi, cu Putin în frunte, să apeleze la "artileria grea", adică să înceapă să folosească arme de distrugere în masă, chimice, biologice sau nucleare tactice. Oricare dintre ele ar putea înfrânge rezistenţa ucraineană, chiar dacă aceasta a făcut faţă excelent războiului convenţional. Cu arme de distrugere în masă nu mai ai însă cum să lupţi, o singură astfel de bombă, de putere relativ mică, putând să radă de pe faţa pământului un cartier sau mai multe dintr-un oraş mare sau să distrugă un întreg corp de armată cu echipamente militare cu tot. Norii radioactivi care ar rămâne în urma folosirii unor nucleare tactice de mici dimensiuni s-ar risipi cel mai probabil destul de repede, iar pericolul ca o altă ţară să fie afectată (şi să se considere atacată) ar fi destul de redus.
Într-un astfel de caz, răspunsul comunităţii internaţionale va fi decisiv pentru viitorul umanităţii, pentru că lipsa unei condamnări mondiale poate deschide o adevărată cutie a Pandorei. Foarte multe ţări pot construi astfel de bombe în momentul de faţă, iar dacă zeci de state nu condamnă ferm agresiunea, aşa cum se întâmplă în momentul de faţă la ONU, din ce în ce mai mulţi iresponsabili, statali sau nu, ar putea să cumpere şi să utilizeze "mici" arme de distrugere în masă. Caz în care iarna nucleară globală n-ar mai fi decât o chestiune de (scurt) timp.