Legea pensiilor (încă) în vigoare, Legea nr. 263/2010, prevede că persoanele care au locuit 30 de ani în zone afectate de poluare, au stagiu de cotizare de 35 de ani şi nu au avut grupe de muncă beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani. Printre cele 144 de localităţi cuprinse în articolul 65 al actului normativ se află şi Galaţiul, care a fost introdus în lege în urma unui amendament adoptat în septembrie 2020. Trebuie precizat în context şi faptul că, în legislatura anterioară, mai mulţi parlamentari gălăţeni au depus amendamente, asemănătoare în esenţă, pe această temă, iar acum toţi se laudă cu reuşitele lor, deşi, în mod evident, un singur proiect a fost adoptat.
Din noua lege a pensiilor, Legea nr. 360/2023, care va intra în vigoare la 1 septembrie, a fost eliminat însă articolul respectiv, astfel că din toamnă nu vor mai exista beneficiari ai acestei prevederi.
Cu toate acestea, mai mulţi parlamentari au iniţiat recent o propunere legislativă care are în vedere modificarea noii legi, în sensul aplicării în continuare a prevederilor articolului 65 cu privire la reducerea vârstei de pensionare cu doi ani. Dacă aceasta va trece de cele două camere ale Parlamentului şi nu este doar o simplă fumigenă lansată în campania electorală rămâne de văzut.
În noul proiect depus nu apare, deocamdată, termenul-limită de aplicabilitate a măsurii, prevăzut în legea din 2010, respectiv data de 31 decembrie 2030, dar nu este deloc exclus să fie introdus în timpul dezbaterilor parlamentare. Practic, acest termen reduce drastic categoria de solicitanţi, la bărbaţii născuţi între anii 1957 şi 1967 şi femeile născute în perioada 1961-1969. În Galaţi, spre exemplu, doar circa 250 de persoane au beneficiat de pensionarea cu doi ani mai devreme.
De ce s-a ales data de 31 decembrie 2030 ca termen-limită, evident una arbitrară, numai luminaţii aleşi ai poporului ne-ar putea spune, dacă decizia ar avea vreo logică. Dar nu are, pentru că, spre exemplu, cocseria din Galaţi s-a închis acum 15 ani, în timp ce pe combinatul chimic de la Giurgiu (şi pe multe altele foarte poluante) s-a pus lacătul încă din 1990. Rezultă astfel perioade acceptate de poluare foarte diferite de la o zonă la alta (20 şi 40 de ani, în exemplul de mai sus), iar impunerea unui date-limite unice este absurdă, mai ales în condiţiile în care beneficiarii sunt destul de puţini şi n-ar face vreo mare gaură în bugetul asigurărilor sociale nici dacă n-ar exista o dată-limită.
N.A. Trebuie să recunosc faptul că am analizat subiectul abia după ce am constatat că m-am născut cu exact zece zile mai târziu decât... a decis Parlamentul, astfel că nu voi putea beneficia de prevederile legii şi va trebui să mă suportaţi doi ani în plus!
vineri, mai 31, 2024
marți, aprilie 30, 2024
Se face sigur aeroport. La Urziceni!
S-a discutat enorm zilele trecute despre noul aeroport de la Galaţi, după ce iniţiatorii lui au convocat o conferinţă de presă pentru a anunţa obţinerea unui aviz. Probabil cel mai important, e drept, dar care nu aduce şi banii pentru finanţare, sumă care a crescut, de la anunţarea intenţiei la proiect, de la 100-150 la 500 milioane de euro şi reprezintă acum principalul impediment.
În această primăvară, aeroportul din Tulcea a fost modernizat cu fonduri europene şi a ajuns la standardele necesare curselor regulate internaţionale, astfel că din bătaia de joc de până acum, limitată la câteva chartere pe an, ar putea ajunge să atragă companii dispuse să opereze zboruri din şi spre Delta Dunării.
Mult mai "periculos" pentru Galaţi se anunţă însă a fi aeroportul de la Alexeni, localitate aflată în apropiere de Urziceni, unde a funcţionat până acum 20 de ani un aerodrom militar. Partea proastă pentru noi este că acest aeroport a trecut de faza hârtiilor şi are deja un investitor (o asociere româno-moldo-ucraineană, cu conexiuni importante în domeniul aviaţiei şi infrastructurii, atât în cele trei ţări, cât şi la nivel internaţional), care a anunţat că investiţia se va ridica la 400 milioane de euro şi va dura patru ani. Cu o capacitate comparabilă cu aceea din planurile Galaţiului la pasageri şi mult mai mare la cargo, aeroportul de la Alexeni are un avantaj major - apropierea de Bucureşti, care i-ar putea asigura preluarea unor companii low-cost de la Otopeni şi a unei bune părţi din traficul de marfă.
Pentru pasagerii gălăţeni, aeroportul de la Alexeni poate reprezenta o soluţie mai comodă decât Otopeniul, ţinând cont de distanţa ce poate fi parcursă cu maşina în vreo două ore, şi asta înainte de finalizarea drumurilor expres din zonă.
Pentru aeroportul Galaţi - Brăila, în schimb, este o piatră de moară, deoarece una dintre variantele de finanţare posibile, cea a unei investiţii private, are acum şanse minime, pentru că nu va băga nimeni bani într-un aeroport aflat la distanţe relativ mici de alte trei, toate internaţionale (să nu uităm Bacăul, singura "concurenţă" reală de până acum). Cum Comisia Europeană nu finanţează aeroporturi noi, iar pentru bugetul de stat suma de 500 milioane de euro este una enormă, mai ales pentru o investiţie neesenţială la nivel naţional (în MasterPlan sunt prevăzute doar studiile de oportunitate şi fezabilitate), singurele variante rămân cele care ţin de... război.
Fondurile europene pentru mobilitate militară, care oricum vizau mai mult reparaţii decât investiţii noi, s-au cam repartizat, iar singura alternativă rămasă este ca, după finalizarea conflictului din Ucraina, unul dintre huburile logistice de reconstrucţie a ţării vecine să fie stabilit în zona noastră şi să atragă multinaţionale pentru care construcţia unui aeroport ar putea să fie un bonus comparativ cu profiturile pe care le-ar putea obţine din utilizarea lui. Şansele sunt însă destul de mici, pentru că infrastructura de transport a Ucrainei este mult mai dezvoltată pe direcţia Polonia - Germania, iar graniţa polono-ucraineană este suficient de lungă încât să permită existenţa în acea zonă a mai multor centre majore de aprovizionare.
Concluzia e simplă, aeroport se va face, dar deocamdată la Alexeni. La Galaţi, abia s-a descoperit gânditul în perspectivă, aşa că până la realizări concrete va mai curge ceva apă pe Dunăre...
În această primăvară, aeroportul din Tulcea a fost modernizat cu fonduri europene şi a ajuns la standardele necesare curselor regulate internaţionale, astfel că din bătaia de joc de până acum, limitată la câteva chartere pe an, ar putea ajunge să atragă companii dispuse să opereze zboruri din şi spre Delta Dunării.
Mult mai "periculos" pentru Galaţi se anunţă însă a fi aeroportul de la Alexeni, localitate aflată în apropiere de Urziceni, unde a funcţionat până acum 20 de ani un aerodrom militar. Partea proastă pentru noi este că acest aeroport a trecut de faza hârtiilor şi are deja un investitor (o asociere româno-moldo-ucraineană, cu conexiuni importante în domeniul aviaţiei şi infrastructurii, atât în cele trei ţări, cât şi la nivel internaţional), care a anunţat că investiţia se va ridica la 400 milioane de euro şi va dura patru ani. Cu o capacitate comparabilă cu aceea din planurile Galaţiului la pasageri şi mult mai mare la cargo, aeroportul de la Alexeni are un avantaj major - apropierea de Bucureşti, care i-ar putea asigura preluarea unor companii low-cost de la Otopeni şi a unei bune părţi din traficul de marfă.
Pentru pasagerii gălăţeni, aeroportul de la Alexeni poate reprezenta o soluţie mai comodă decât Otopeniul, ţinând cont de distanţa ce poate fi parcursă cu maşina în vreo două ore, şi asta înainte de finalizarea drumurilor expres din zonă.
Pentru aeroportul Galaţi - Brăila, în schimb, este o piatră de moară, deoarece una dintre variantele de finanţare posibile, cea a unei investiţii private, are acum şanse minime, pentru că nu va băga nimeni bani într-un aeroport aflat la distanţe relativ mici de alte trei, toate internaţionale (să nu uităm Bacăul, singura "concurenţă" reală de până acum). Cum Comisia Europeană nu finanţează aeroporturi noi, iar pentru bugetul de stat suma de 500 milioane de euro este una enormă, mai ales pentru o investiţie neesenţială la nivel naţional (în MasterPlan sunt prevăzute doar studiile de oportunitate şi fezabilitate), singurele variante rămân cele care ţin de... război.
Fondurile europene pentru mobilitate militară, care oricum vizau mai mult reparaţii decât investiţii noi, s-au cam repartizat, iar singura alternativă rămasă este ca, după finalizarea conflictului din Ucraina, unul dintre huburile logistice de reconstrucţie a ţării vecine să fie stabilit în zona noastră şi să atragă multinaţionale pentru care construcţia unui aeroport ar putea să fie un bonus comparativ cu profiturile pe care le-ar putea obţine din utilizarea lui. Şansele sunt însă destul de mici, pentru că infrastructura de transport a Ucrainei este mult mai dezvoltată pe direcţia Polonia - Germania, iar graniţa polono-ucraineană este suficient de lungă încât să permită existenţa în acea zonă a mai multor centre majore de aprovizionare.
Concluzia e simplă, aeroport se va face, dar deocamdată la Alexeni. La Galaţi, abia s-a descoperit gânditul în perspectivă, aşa că până la realizări concrete va mai curge ceva apă pe Dunăre...
luni, aprilie 22, 2024
60 de miliarde pentru şase luni de "linişte"
Statele Unite au deblocat, după multe luni de întârziere, un ajutor militar de 60,8 miliarde de dolari pentru Ucraina, după un vot favorabil în Camera Reprezentanților, dominată de republicani. Votul în Senat (unde majoritari sunt democraţii) şi promulgarea preşedintelui Biden sunt simple formalităţi, care vor fi rezolvate în următoarele zile, iar primele arme vor ajunge astfel pe front în mai puţin de o săptămână.
Ajutorul american vine într-un moment dramatic pentru Ucraina, aflată în criză acută de muniție și arme, care pierde teren pe câmpul de luptă în fața Rusiei. Chiar dacă este puţin probabil ca primele livrări să schimbe rapid ceva pe linia frontului, important este că armele şi muniţia pentru Ucraina vor fi asigurate cel puţin până la alegerile prezidenţiale americane din noiembrie.
Din punctul de vedere al europenilor, acest ajutor asigură încă şase luni de linişte, cinic vorbind, pentru că pe front vor muri în continuare zeci de mii de oameni. Răgazul poate fi folosit de statele bătrânului continent pentru deblocarea industriilor de război, destul de anchilozate după căderea Cortinei de fier şi care e clar că au nevoie de mai mult timp decât se estimase pentru a fi repornite la turaţie optimă.
Pentru americani, miliardele respective nu reprezintă mare lucru, suma fiind echivalentul a numai 0,2 la sută din PIB-ul SUA. Pe de altă parte, întârzierea deblocării, dincolo de jocurile politice interne, poate reprezenta un avertisment pentru toată lumea, de la Ucraina la Uniunea Europeană (care s-a dovedit incapabilă să susțină linia frontului în această perioadă), despre ce se poate întâmpla în cazul unei neimplicări americane în conflict, ceea ce n-ar fi exclus să se întâmple într-o eventuală nouă preşedinţie Trump.
În acelaşi timp, americanii controlează în acest moment destul de clar "jocul", blocându-i pe ruşi pe frontul din Donbas şi neoferindu-le ucrainenilor suficiente resurse pentru a contraataca decisiv. De altfel, acest tip de război pare să fi fost încă din start planul marilor puteri, având ca scop slăbirea armatei lui Putin şi prăbuşirea economiei ruseşti, respectiv, o Ucraină recunoscătoare şi dependentă de Occident. Mai trebuie spus că înfrângerea Moscovei trebuie să fie una destul de soft, deoarece un dezastru pe front al "tătucului" ar antrena după sine o spargere în bucăţi a imperiului său şi apariţia a zeci de "ţări", cu tot atâţia dictatori (alegeri sigur nu vor exista în astfel de state), care s-ar trezi fiecare în braţe cu părţi semnificative din uriaşul arsenal nuclear al Rusiei. Şi cum, evident, nu poţi controla zeci de nebuni ajunşi peste noapte şefi de stat, e preferabil ca puterea de decizie să rămână într-o singură mână, a unui "Putin" umilit şi pus la colţ în toată lumea, dar încă "ţar" la el acasă.
Ajutorul american vine într-un moment dramatic pentru Ucraina, aflată în criză acută de muniție și arme, care pierde teren pe câmpul de luptă în fața Rusiei. Chiar dacă este puţin probabil ca primele livrări să schimbe rapid ceva pe linia frontului, important este că armele şi muniţia pentru Ucraina vor fi asigurate cel puţin până la alegerile prezidenţiale americane din noiembrie.
Din punctul de vedere al europenilor, acest ajutor asigură încă şase luni de linişte, cinic vorbind, pentru că pe front vor muri în continuare zeci de mii de oameni. Răgazul poate fi folosit de statele bătrânului continent pentru deblocarea industriilor de război, destul de anchilozate după căderea Cortinei de fier şi care e clar că au nevoie de mai mult timp decât se estimase pentru a fi repornite la turaţie optimă.
Pentru americani, miliardele respective nu reprezintă mare lucru, suma fiind echivalentul a numai 0,2 la sută din PIB-ul SUA. Pe de altă parte, întârzierea deblocării, dincolo de jocurile politice interne, poate reprezenta un avertisment pentru toată lumea, de la Ucraina la Uniunea Europeană (care s-a dovedit incapabilă să susțină linia frontului în această perioadă), despre ce se poate întâmpla în cazul unei neimplicări americane în conflict, ceea ce n-ar fi exclus să se întâmple într-o eventuală nouă preşedinţie Trump.
În acelaşi timp, americanii controlează în acest moment destul de clar "jocul", blocându-i pe ruşi pe frontul din Donbas şi neoferindu-le ucrainenilor suficiente resurse pentru a contraataca decisiv. De altfel, acest tip de război pare să fi fost încă din start planul marilor puteri, având ca scop slăbirea armatei lui Putin şi prăbuşirea economiei ruseşti, respectiv, o Ucraină recunoscătoare şi dependentă de Occident. Mai trebuie spus că înfrângerea Moscovei trebuie să fie una destul de soft, deoarece un dezastru pe front al "tătucului" ar antrena după sine o spargere în bucăţi a imperiului său şi apariţia a zeci de "ţări", cu tot atâţia dictatori (alegeri sigur nu vor exista în astfel de state), care s-ar trezi fiecare în braţe cu părţi semnificative din uriaşul arsenal nuclear al Rusiei. Şi cum, evident, nu poţi controla zeci de nebuni ajunşi peste noapte şefi de stat, e preferabil ca puterea de decizie să rămână într-o singură mână, a unui "Putin" umilit şi pus la colţ în toată lumea, dar încă "ţar" la el acasă.
duminică, aprilie 14, 2024
Pământ în flăcări
Atacarea Israelului de către Iran ar putea fi scânteia care să declanşeze un conflict global major, practic un al treilea război mondial, cu implicaţii a căror amploare, greu de estimat în momentul de faţă, ar putea fi catastrofală.
Uciderea mai multor ofiţeri de rang înalt de către aviaţia israeliană într-un complex al consulatului iranian de la Damasc a pus jar pe foc în vechea dispută mocnită dintre cele două ţări, iar răspunsul Iranului nu a întârziat să apară, sute de drone şi de rachete fiind lansate spre Israel în cursul nopţii de sâmbătă.
Trebuie spus că ameninţarea a fost considerată credibilă de toată lumea, Israelul instituind încă de vineri starea de urgenţă, iar preşedintele american Joe Biden anulându-şi weekendul "la ţară", pentru a fi prezent la Washington alături de echipa de securitate care monitorizează Orientul Mijlociu. Să spunem, în context, că gărzile iraniene au făcut primul pas atacând un cargou al omului de afaceri israelian Eyal Ofer, al cărui tată era născut la... Galaţi.
Iranul a atacat în mare parte de pe teritoriul său, dar a folosit şi grupările pe care le finanţează în ţările arabe învecinate (Siria, Liban, Irak sau Yemen). Drept urmare, chiar dacă sutele de drone şi rachete lansate au fost interceptate şi nu au provocat daune majore, Iranul a devenit ţintă legitimă în cazul unui posibil contraatac israelian. În momentul de faţă, acesta atârnă de un fir de păr, îndemnurile la reţinere ale comunităţii internaţionale putând să nu influenţeze decizia pe care o va lua Israelul.
Izbucnirea unui război adevărat între cele două ţări ar însemna şi implicarea americanilor, care au trimis deja un portavion în zonă şi au baze militare în mai multe ţări arabe din Golf. Sprijinirea Israelului va deveni cu siguranţă principala preocupare a forţelor SUA, iar şansele de a fi deblocat ajutorul promis Ucrainei s-ar reduce drastic. Acest lucru va oferi Rusiei un mare avantaj, posibil decisiv, în războiul care se poartă chiar la graniţa noastră, în condiţiile în care Europa nu reuşeşte să treacă de la promisiuni la livrarea efectivă de muniţie şi armament.
Iar implicarea SUA pe două fronturi l-ar putea deschide şi pe al treilea. China are ambiţii mari în zonele sale de interes, iar o Americă "ocupată" îi va permite să testeze un atac, dacă nu asupra Taiwanului, măcar asupra unor insule mici din Marea Chinei de Sud pe care şi le dispută cu Filipine sau Vietnam, aliaţi ai SUA.
Şi nu trebuie să uităm că în toate cele trei posibile războaie vor fi angrenate puteri nucleare, aşa că o apăsare pe buton a uneia dintre ele, care s-ar simţi la un moment dat în dificultate, ar putea fi începutul sfârşitului.
Uciderea mai multor ofiţeri de rang înalt de către aviaţia israeliană într-un complex al consulatului iranian de la Damasc a pus jar pe foc în vechea dispută mocnită dintre cele două ţări, iar răspunsul Iranului nu a întârziat să apară, sute de drone şi de rachete fiind lansate spre Israel în cursul nopţii de sâmbătă.
Trebuie spus că ameninţarea a fost considerată credibilă de toată lumea, Israelul instituind încă de vineri starea de urgenţă, iar preşedintele american Joe Biden anulându-şi weekendul "la ţară", pentru a fi prezent la Washington alături de echipa de securitate care monitorizează Orientul Mijlociu. Să spunem, în context, că gărzile iraniene au făcut primul pas atacând un cargou al omului de afaceri israelian Eyal Ofer, al cărui tată era născut la... Galaţi.
Iranul a atacat în mare parte de pe teritoriul său, dar a folosit şi grupările pe care le finanţează în ţările arabe învecinate (Siria, Liban, Irak sau Yemen). Drept urmare, chiar dacă sutele de drone şi rachete lansate au fost interceptate şi nu au provocat daune majore, Iranul a devenit ţintă legitimă în cazul unui posibil contraatac israelian. În momentul de faţă, acesta atârnă de un fir de păr, îndemnurile la reţinere ale comunităţii internaţionale putând să nu influenţeze decizia pe care o va lua Israelul.
Izbucnirea unui război adevărat între cele două ţări ar însemna şi implicarea americanilor, care au trimis deja un portavion în zonă şi au baze militare în mai multe ţări arabe din Golf. Sprijinirea Israelului va deveni cu siguranţă principala preocupare a forţelor SUA, iar şansele de a fi deblocat ajutorul promis Ucrainei s-ar reduce drastic. Acest lucru va oferi Rusiei un mare avantaj, posibil decisiv, în războiul care se poartă chiar la graniţa noastră, în condiţiile în care Europa nu reuşeşte să treacă de la promisiuni la livrarea efectivă de muniţie şi armament.
Iar implicarea SUA pe două fronturi l-ar putea deschide şi pe al treilea. China are ambiţii mari în zonele sale de interes, iar o Americă "ocupată" îi va permite să testeze un atac, dacă nu asupra Taiwanului, măcar asupra unor insule mici din Marea Chinei de Sud pe care şi le dispută cu Filipine sau Vietnam, aliaţi ai SUA.
Şi nu trebuie să uităm că în toate cele trei posibile războaie vor fi angrenate puteri nucleare, aşa că o apăsare pe buton a uneia dintre ele, care s-ar simţi la un moment dat în dificultate, ar putea fi începutul sfârşitului.
miercuri, aprilie 03, 2024
E (aproape) război, Ioane!
În momentul împărţirii banilor europeni pentru spitale, în 2022, a fost un scandal monstru. Numeroase unităţi medicale n-au "prins" lista celor 49 de spitale eligibile pentru suma de 2,45 miliarde de euro alocată investiţiilor în sănătate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), printre acestea numărându-se şi corpul nou anunţat la Spitalul Judeţean Galaţi.
Ulterior, câteva luni mai târziu, lista potenţialelor unităţi finanţabile s-a redus la 27. Anul trecut, au mai dispărut 740 milioane de euro din fondurile PNRR pentru sănătate, astfel că alte şase spitale au rămas fără finanţare, deşi unele dintre ele aveau studii de fezabilitate realizate şi licitaţii în derulare.
Dintre cele 21 de spitale aflate în momentul de faţă pe listă, patru atrag atenţia în mod deosebit, atât prin faptul că reprezintă construcţii noi, cât şi prin specificul aparte: bloc chirurgical politraumă în cazarma 1044 Sibiu, pavilion de chirurgie posttraumatică în cazarma 705 Pitești, pavilion de medicină operațională-politraumă în cazarma 1053 Craiova şi pavilion de medicină operațională politraumă în cazarma 646 Brașov (construcţie de la zero, cu drumuri de acces şi reţele de utilităţi incluse). Conform documentelor, toate cele patru unităţi vor avea funcţii de spitale de urgenţă, diagnostic în ambulatoriu, tratament chirurgical și, evident, medico-militare.
Iniţial, aceste spitale noi ar fi trebuit construite din banii Ministerului Apărării, documentaţia fiind aprobată prin hotărâri de guvern în anii 2019-2021, însă banii necesari nu au mai fost alocaţi, aşa cum se întâmplă frecvent în acest domeniu. Pe 20 martie 2024, însă, au fost semnate contractele de finanţare, banii urmând să provină exclusiv din sumele alocate României prin PNRR. Alături de cele patru spitale militare, s-au mai semnat astfel de documente doar pentru alte câteva unităţi, din Bucureşti, Constanţa şi vreo patru oraşe transilvănene, semn că armata are prioritate totală. Aproape imediat, pe 27 martie, cele patru spitale militare (numai ele, de data aceasta!) au trecut la foc automat şi prin guvern, fiind aprobate suspect de repede hotărârile aferente. Mai mult, termenul de finalizare anunţat, jumătatea anului 2026, este extrem de rapid pentru construcţia şi dotarea unui spital în România.
Dacă, la toată graba asta, adăugăm şi viteza cu care a început să se schimbe legislaţia specifică (gen posibilitatea militarizării angajaţilor MAI sau apărarea cetăţenilor români aflaţi peste hotare, cu referire clară la cei peste 600.000 din Republica Moldova), rezultă fără dubii că un viitor conflict armat în zonă este foarte aproape. Şi asta la modul serios, nu din categoria "OZN"-urilor imaginate la prima rachetă de semnalizare de pe cerul nopţii.
Ulterior, câteva luni mai târziu, lista potenţialelor unităţi finanţabile s-a redus la 27. Anul trecut, au mai dispărut 740 milioane de euro din fondurile PNRR pentru sănătate, astfel că alte şase spitale au rămas fără finanţare, deşi unele dintre ele aveau studii de fezabilitate realizate şi licitaţii în derulare.
Dintre cele 21 de spitale aflate în momentul de faţă pe listă, patru atrag atenţia în mod deosebit, atât prin faptul că reprezintă construcţii noi, cât şi prin specificul aparte: bloc chirurgical politraumă în cazarma 1044 Sibiu, pavilion de chirurgie posttraumatică în cazarma 705 Pitești, pavilion de medicină operațională-politraumă în cazarma 1053 Craiova şi pavilion de medicină operațională politraumă în cazarma 646 Brașov (construcţie de la zero, cu drumuri de acces şi reţele de utilităţi incluse). Conform documentelor, toate cele patru unităţi vor avea funcţii de spitale de urgenţă, diagnostic în ambulatoriu, tratament chirurgical și, evident, medico-militare.
Iniţial, aceste spitale noi ar fi trebuit construite din banii Ministerului Apărării, documentaţia fiind aprobată prin hotărâri de guvern în anii 2019-2021, însă banii necesari nu au mai fost alocaţi, aşa cum se întâmplă frecvent în acest domeniu. Pe 20 martie 2024, însă, au fost semnate contractele de finanţare, banii urmând să provină exclusiv din sumele alocate României prin PNRR. Alături de cele patru spitale militare, s-au mai semnat astfel de documente doar pentru alte câteva unităţi, din Bucureşti, Constanţa şi vreo patru oraşe transilvănene, semn că armata are prioritate totală. Aproape imediat, pe 27 martie, cele patru spitale militare (numai ele, de data aceasta!) au trecut la foc automat şi prin guvern, fiind aprobate suspect de repede hotărârile aferente. Mai mult, termenul de finalizare anunţat, jumătatea anului 2026, este extrem de rapid pentru construcţia şi dotarea unui spital în România.
Dacă, la toată graba asta, adăugăm şi viteza cu care a început să se schimbe legislaţia specifică (gen posibilitatea militarizării angajaţilor MAI sau apărarea cetăţenilor români aflaţi peste hotare, cu referire clară la cei peste 600.000 din Republica Moldova), rezultă fără dubii că un viitor conflict armat în zonă este foarte aproape. Şi asta la modul serios, nu din categoria "OZN"-urilor imaginate la prima rachetă de semnalizare de pe cerul nopţii.
marți, martie 26, 2024
Majorarea pensiilor în septembrie, între promisiuni şi calcule
De câteva săptâmâni bune, aproape că nu există zi în care reprezentanţi ai Ministerului Muncii să nu se laude cu majorarea pensiilor din luna septembrie, prin intrarea în vigoare a punctelor de stabilitate. Date de aplicare sigure, exemple de calcul din care reies cifre neverosimile, o altă indexare importantă în ianuarie 2025 şi multe alte promisiuni care mai de care mai spectaculoase, toate fac parte din "arsenalul" scos la bătaie odată cu intrarea guvernanţilor în campania electorală.
În teorie, noul sistem al punctelor de stabilitate este o măsură bună, care oferă un bonus, foarte important în cazul pensiilor mici, celor care au muncit mai mult de 25 de ani, şi aduce în prim-plan principiul contributivităţii, avantajându-i pe cei ce au cotizat efectiv perioade îndelungate de timp. Tot în teorie, din cele 4,7 milioane de pensii aflate în plată, circa 3 milioane ar trebui să fie majorate în septembrie, ceea ce presupune un efort suplimentar major pentru bugetul de stat, aflat într-o situaţie nu tocmai fericită, cu un deficit care se adânceşte de la an la an, în ciuda creşterii economice. Trebuie precizat, în context, că bugetul asigurărilor sociale (cel din care teoretic se plătesc pensiile) nu acoperă în acest an nici măcar creşterea acordată în ianuarie 2024.
Presiuni pentru reducerea deficitului bugetar există din partea tuturor partenerilor instituţionali externi, iar guvernul şi-a luat angajamente ferme în acest sens în faţa Comisiei Europene, astfel că promisiunile de majorare a pensiilor cu încă 25-30% sunt extrem de greu de realizat, mai ales într-un an electoral. Fondul Monetar Internaţional a atras atenţia încă din ianuarie că majorarea din septembrie nu se va putea face decât cel mult parţial şi va trebui etapizată. Şi Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a tras un semnal de alarmă, recomandând eliminarea scutirilor fiscale şi trecerea graduală la impozitarea progresivă. De asemenea, agenţiile de rating stau permanent la cotitură, cu ameninţarea retrogradării României în categoria "junk", în cazul în care deficitul va fi scăpat de sub control. Alte soluţii vehiculate în spaţiul public sunt amânarea integrală (sine die) a majorării din septembrie sau introducerea de impozite suplimentare pe pensiile şi salariile ce vor depăşi un anumit nivel, deocamdată neprecizat. Nu trebuie ignorat nici articolul din lege care stipulează că "majorarea pensiilor va fi corelată cu creșterea veniturilor la bugetul asigurărilor sociale", un adevărat "colac de salvare" al guvernanţilor.
Iar în disputa asta acerbă dintre promisiuni iluzorii şi calcule realiste, bomboana pe coliva speranţelor a pus-o economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, care, într-un cadru nu tocmai oficial, i-a avertizat pe români să nu se mai aștepte la creşteri ale nivelului de trai, pentru că trăiesc deja cu mult peste posibilități.
În teorie, noul sistem al punctelor de stabilitate este o măsură bună, care oferă un bonus, foarte important în cazul pensiilor mici, celor care au muncit mai mult de 25 de ani, şi aduce în prim-plan principiul contributivităţii, avantajându-i pe cei ce au cotizat efectiv perioade îndelungate de timp. Tot în teorie, din cele 4,7 milioane de pensii aflate în plată, circa 3 milioane ar trebui să fie majorate în septembrie, ceea ce presupune un efort suplimentar major pentru bugetul de stat, aflat într-o situaţie nu tocmai fericită, cu un deficit care se adânceşte de la an la an, în ciuda creşterii economice. Trebuie precizat, în context, că bugetul asigurărilor sociale (cel din care teoretic se plătesc pensiile) nu acoperă în acest an nici măcar creşterea acordată în ianuarie 2024.
Presiuni pentru reducerea deficitului bugetar există din partea tuturor partenerilor instituţionali externi, iar guvernul şi-a luat angajamente ferme în acest sens în faţa Comisiei Europene, astfel că promisiunile de majorare a pensiilor cu încă 25-30% sunt extrem de greu de realizat, mai ales într-un an electoral. Fondul Monetar Internaţional a atras atenţia încă din ianuarie că majorarea din septembrie nu se va putea face decât cel mult parţial şi va trebui etapizată. Şi Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a tras un semnal de alarmă, recomandând eliminarea scutirilor fiscale şi trecerea graduală la impozitarea progresivă. De asemenea, agenţiile de rating stau permanent la cotitură, cu ameninţarea retrogradării României în categoria "junk", în cazul în care deficitul va fi scăpat de sub control. Alte soluţii vehiculate în spaţiul public sunt amânarea integrală (sine die) a majorării din septembrie sau introducerea de impozite suplimentare pe pensiile şi salariile ce vor depăşi un anumit nivel, deocamdată neprecizat. Nu trebuie ignorat nici articolul din lege care stipulează că "majorarea pensiilor va fi corelată cu creșterea veniturilor la bugetul asigurărilor sociale", un adevărat "colac de salvare" al guvernanţilor.
Iar în disputa asta acerbă dintre promisiuni iluzorii şi calcule realiste, bomboana pe coliva speranţelor a pus-o economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, care, într-un cadru nu tocmai oficial, i-a avertizat pe români să nu se mai aștepte la creşteri ale nivelului de trai, pentru că trăiesc deja cu mult peste posibilități.
duminică, martie 17, 2024
Din ce în ce mai aproape de război
În ultima perioadă, mulţi oficiali europeni se referă din ce în ce mai des la posibilitatea unui război Rusia - Europa, într-un viitor care nu pare deloc îndepărtat. Potrivit unor rapoarte interne ale serviciilor germane de informaţii, Rusia ar putea ataca teritorii NATO "după 2026", creşterea producţiei de arme a Moscovei şi desfăşurarea de rachete în vestul ţării şi în Belarus indicând, în opinia analiştilor, pregătirea unui conflict major cu Occidentul. Inclusiv ministrul german al Apărării a avertizat că Putin ar putea invada o țară NATO "peste 5-8 ani". Vizate de un eventual atac vor fi, în opinia germanilor, ţările baltice şi Finlanda.
La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron a invitat naţiunile europene să trimită trupe în Ucraina, "pentru a ne asigura că Rusia nu câştigă războiul", deşi a avertizat că nu există consens asupra acestui subiect, iar alţi lideri europeni importanţi au negat ulterior astfel de intenţii.
Peste Ocean, o eventuală alegere a lui Donald Trump ar face praf unitatea de care (încă) se bucură blocul militar nord-atlantic. Mai mult, generalul David Petraeus, care a condus războaiele din Irak și Afganistan, iar apoi a fost director al CIA, consideră că "America trebuie să rămână întotdeauna în Orientul Mijlociu", apărarea Europei trecând astfel pe plan secund pentru SUA. În opinia lui Petraeus, următoarele ţinte ale lui Putin vor fi Moldova şi Lituania.
Inclusiv Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat că trebuie să ne pregătim pentru câţiva ani de relaţii tensionate cu Moscova.
Din păcate, după cum arată scena politică euro-atlantică, măcinată de dispute electorale interne şi de o fobie de migranţi dusă la extrem, pericolul unui război este unul major. Ucraina a fost lăsată din ce în ce mai singură în ultimele luni, fără suficiente arme şi muniţii, iar oamenii lui Zelenski nu vor putea rezista la infinit doar cu declaraţii de sprijin, în condiţiile în care tunurile le vor rămâne fără obuze. Şi, cu siguranţă, Putin, care visează "de mic copil" la o renaştere a fostei Uniuni Sovietice, nu va ezita prea mult, poate doar o scurtă perioadă de refacere a forţelor, până să atace ţările mici de la marginea "imperiului" său. Astfel, dacă Europa nu se trezeşte şi continuă să dea semne de slăbiciune cu fiecare ocazie, ne-am putea trezi implicaţi în câţiva ani într-un al treilea război mondial. Un conflict de proporţii poate fi încă prevenit, dar numai dacă atitudinea demagogică a liderilor Europei se va schimba radical, în sensul renunţării la declaraţii politicianiste şi trecerii la acţiuni concrete.
La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron a invitat naţiunile europene să trimită trupe în Ucraina, "pentru a ne asigura că Rusia nu câştigă războiul", deşi a avertizat că nu există consens asupra acestui subiect, iar alţi lideri europeni importanţi au negat ulterior astfel de intenţii.
Peste Ocean, o eventuală alegere a lui Donald Trump ar face praf unitatea de care (încă) se bucură blocul militar nord-atlantic. Mai mult, generalul David Petraeus, care a condus războaiele din Irak și Afganistan, iar apoi a fost director al CIA, consideră că "America trebuie să rămână întotdeauna în Orientul Mijlociu", apărarea Europei trecând astfel pe plan secund pentru SUA. În opinia lui Petraeus, următoarele ţinte ale lui Putin vor fi Moldova şi Lituania.
Inclusiv Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat că trebuie să ne pregătim pentru câţiva ani de relaţii tensionate cu Moscova.
Din păcate, după cum arată scena politică euro-atlantică, măcinată de dispute electorale interne şi de o fobie de migranţi dusă la extrem, pericolul unui război este unul major. Ucraina a fost lăsată din ce în ce mai singură în ultimele luni, fără suficiente arme şi muniţii, iar oamenii lui Zelenski nu vor putea rezista la infinit doar cu declaraţii de sprijin, în condiţiile în care tunurile le vor rămâne fără obuze. Şi, cu siguranţă, Putin, care visează "de mic copil" la o renaştere a fostei Uniuni Sovietice, nu va ezita prea mult, poate doar o scurtă perioadă de refacere a forţelor, până să atace ţările mici de la marginea "imperiului" său. Astfel, dacă Europa nu se trezeşte şi continuă să dea semne de slăbiciune cu fiecare ocazie, ne-am putea trezi implicaţi în câţiva ani într-un al treilea război mondial. Un conflict de proporţii poate fi încă prevenit, dar numai dacă atitudinea demagogică a liderilor Europei se va schimba radical, în sensul renunţării la declaraţii politicianiste şi trecerii la acţiuni concrete.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
1.jpg)
mic.jpg){kind=small}
