Capcana recalculării pensiilor

România are cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană, 5,8% în luna iulie, în condiţiile în care media continentală este de numai 2,8%. Cu toate acestea, Banca Naţională a României (BNR) este neaşteptat de optimistă, în ultima sa şedinţă de politică monetară anunţând că inflaţia va ajunge la 4% până la finele anului, după ce anterior prognozase 4,9% pentru decembrie 2024.

Este foarte greu de explicat optimismul BNR, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare şi nealimentare cresc în continuare lună de lună, iar serviciile se scumpesc şi ele serios, în special pentru ca angajaţii de la privat să ţină cât de cât pasul cu salariile explozive de la stat.
În context, ar trebui precizat că scăderea inflaţiei nu înseamnă şi scăderea preţurilor, ci doar creşterea lor mai lentă, pentru că din ce în ce mai mulţi "analişti economici" confundă, pe site-uri şi la televiziuni, cele două noţiuni.

Revenind, optimismul afişat de Isărescu&comp pare a avea o miză pur electorală, în condiţiile în care BNR recunoaşte că toate presiunile inflaţioniste existente se vor menţine multă vreme de-acum încolo, printre acestea aflându-se deficitul bugetar foarte mare, creşteri salariale peste productivitate sau supraevaluarea leului (folosit de BNR ca principală soluţie antiinflaționistă în ultimii ani).

Peste toate acestea, a venit acum recalcularea pensiilor, o măsură reparatorie necesară în special pentru cei care după o viaţă de muncă, unii cu peste 40 de ani de activitate, primeau nişte pensii de mizerie. Recalcularea, se ştie deja, s-a soldat cu măriri în cazul a peste 80% dintre pensionarii din România, iar acest lucru va aduce în piaţă circa 500 milioane de euro în plus în fiecare lună. Din păcate, generaţia care va beneficia de aceşti bani are cunoştinţe financiare minime, aşa că mai mult ca sigur toate sumele în plus se vor duce direct în consum. Oamenii cu bani în plus vor trăi mai bine o vreme, îşi vor permite să cumpere mai mult şi mai bun, să folosească servicii mai de calitate, însă, evident, în aceste condiţii, inflaţia nu va scădea, ba chiar este foarte posibil să crească. Dacă mai adăugăm şi majorarea pensiilor cu circa 14% de la 1 ianuarie, care va aduce şi ea în piaţă alţi vreo 300 milioane de euro lunar, optimismul BNR pare de-a dreptul deplasat.

Iar categoria socială care va avea cel mai mult de suferit este cea reprezentată de cei ale căror pensii nu au fost majorate, ba chiar au scăzut (situaţie în care va fi nevoie de un an sau doi de indexări "în gol" pentru a ajunge la cuantumul în plată), pentru care inflaţia va deveni o adevărată piatră de moară. Şi aproape un milion de români se află în această situaţie care pare fără ieşire. Bine, ieşirea este întotdeauna la urne, dar multora le lipseşte nu numai educaţia financiară de care spuneam mai devreme, ci şi cea politică.

Pensii mai mari într-o săracă ţară bogată

De vineri, poştaşii încep să le împartă pensionarilor cadourile de Moş... Septembrie, adică deciziile de recalculare despre care Guvernul susţine că vor majora pensiile pentru mai bine de 80% dintre români.

Concret, ministrul Muncii a anunţat că 3.806.270 de pensii, din cele 4.609.830 aflate în plată în sistemul public, vor crește după recalculare. Valoarea pensiei medii va creşte de la 2.250 la 2.761 de lei, iar strict în cazul celor care vor avea majorări creşterea medie va fi de 622 de lei. Nici celorlalţi 17,5% care nu vor primi nimic în plus la recalculare nu le va scădea efectiv pensia, aşa că toată lumea va fi fericită.

Mai ales după ce s-au tot "eliminat" pensiile speciale ani în şir, de-au ajuns unele să bată miliardul de lei vechi, recalcularea asta măcar îi avantajează pe cei ce au muncit mult, cel puţin 25 de ani, iar cifrele prezentate de oficialii guvernului demonstrează că aceştia nu-s deloc puţini. Cum punctajul mediu suplimentar este de 7.68, rezultă de fapt că perioada medie de muncă efectivă a pensionarilor români actuali a fost 36-37 de ani. Destul de aproape de... vârsta la care ies la pensie "specialii", care mai şi "umflă" de la stat de cel puţin zece ori mai mulţi bani, trei sferturi din sume acordate "pe ochi frumoşi", fără să fi contribuit cu ceva la fondurile de pensii. Bine că totuşi nu se "recalculează" şi astea...

S-a trecut destul de rapid peste impactul bugetar suplimentar pentru plata pensiilor majorate la recalculare, care va fi de 2,36 miliarde de lei lunar, iar totalul necesar pentru plata pensiilor publice va ajunge la 136 miliarde de lei anual, la care se vor adăuga cele 12-15 miliarde de lei ale "specialilor", în total cam 10% din PIB sau un sfert din bugetul de care dispune România în momentul de faţă. Drept urmare, chiar dacă această recalculare repară unele inechităţi sociale, banii necesari reprezintă destul de mult raportat la un buget care e clar că nu poate asigura tot ceea ce ar fi nevoie în ţară.

Iar după bucuria adusă de Moş Septembrie s-ar putea ca Moş Ianuarie să vină cu niscaiva creşteri de taxe sau noi impozite, care să mai reducă deficitul bugetar cu care guvernul jonglează pe datorie de ani buni, fără să ia măsuri concrete împotriva corupţiei clasei politice, ineficienţei cheltuielilor publice sau colectării defectuoase, care fac săracă o ţară bogată.

Maturitatea şi luciditatea unui campion de 19 ani

Am scris de multe ori, de-a lungul vremii, că performanţa, în orice domeniu, de la educaţie la sport, are nevoie de investiţii. Cu atât mai mult în cazul unor succese de nivel mondial, aşa cum sunt, fără discuţie, medaliile olimpice obţinute la Paris de înotătorul de excepţie care este David Popovici.
Un alt lucru cert este faptul că ne place să ne mândrim cu elevii olimpici laureaţi la competiţiile internaţionale şi cu sportivii care obţin rezultate deosebite. S-a întâmplat recent în cazul echipei naţionale de fotbal, formaţie care a creat în jurul său o emulaţie nemaipomenită după rezultatele de la Campionatul European, chiar dacă în plan sportiv acestea nu au reprezentat în definitiv mare lucru, ci doar au depăşit aşteptările majorităţii.
La Jocurile Olimpice de la Paris, în schimb, David Popovici a reuşit să câştige titlul olimpic, dovedindu-se cel mai bun din lume. Acest triumf, obţinut la nu mai puţin de 20 de ani distanţă de o performanţă românească similară, certifică o dată în plus faptul că ajungem atât de rar la vârf tocmai din cauza lipsei condiţiilor de pregătire, iar pentru a le suplini este nevoie de un talent de excepţie, care evident se naşte doar o dată la... 20 de ani.
Problema a fost expusă extraordinar de bine chiar de David Popovici, într-o declaraţie oferită televiziunii naţionale, imediat după finalul ultimei sale curse. Deşi are numai 19 ani, înotătorul a surprins excelent imaginea de ansamblu a sportului românesc, cu o maturitate şi o luciditate care au uimit pe toată lumea. "Vedeţi reacţiile oamenilor obşinuiţi, ale oamenilor din funcţii înalte, toată lumea e fericită, toată lumea se bucură. Dar de ce să nu ne bucurăm mai des? Hai să avem mai mulţi campioni olimpici, mai multe medalii, mai mulţi calificaţi! Trebuie să ne punem pe treabă, pentru că în ultima vreme avem un campion olimpic din an în Paște. Condițiile pe care le avem în țară, nu numai noi, înotătorii, ci sportivii în general, nu se vor schimba doar dacă vorbim despre asta. Multe țări care au mai puțini locuitori decât noi sunt prezente la Olimpiadă triplu, cvadruplu, pentru că se investește mai mult în sport. Au condiţii infinit mai bune decât ale noastre, au toată infrastructura de care au nevoie, au bazine să-şi pună şi-n cap, centre de pregătire peste centre de pregătire. Nouă ni se promite că se face, dar nu se începe niciodată nimic. Pentru o Românie educată, sănătoasă, trebuie să investim mai mult în sport. Şi ăsta este un mesaj pentru politicienii care doar vorbesc despre asta", a spus Popovici.
S-a auzit, domnilor din funcţii înalte, care vă înghesuiţi să-i felicitaţi pe campioni, deşi nu aveţi nicio contribuţie la succesul lor?

În aşteptarea luptei „indiencelor” pentru Casa Albă

Retragerea lui Joe Biden din cursa pentru preşedinţia SUA şi nominalizarea iminentă a vicepreşedintei Kamala Harris schimbă total bătălia pentru câştigarea poziţiei de lider al celei mai puternice naţiuni din lume

Apăsat de problemele vârstei, relevate din plin în prima dezbatere televizată a candidaţilor, Biden ar fi pierdut probabil lupta cu Trump, republicanul fiind avantajat şi de glonţul care i-a trecut recent pe la ureche, însă la un scor onorabil. În schimb, Kamala Harris are şi şanse de a câştiga fotoliul de la Casa Albă, dar şi posibilitatea de a pierde la diferenţă mare de scor. Totul depinde de strategia pe care cele două mari partide americane o vor adopta în cele câteva luni rămase, mai ales că sistemul electoral din SUA este foarte diferit de ceea ce înţelegem noi prin alegeri.

Primele impresii sunt că democraţii au pornit pe un drum greşit, încercând să mute disputa pe subiecte preponderent juridice, care o avantajează clar pe fosta procuroare Kamala Harris, dar n-au mare relevanţă pentru marea masă a votanţilor.

Şi atâta timp cât americanii, pe care îi dor inflaţia şi imigraţia, temele predilecte ale lui Trump, nu vor primi răspunsuri din partea democraţilor la aceste probleme, nu-şi vor schimba radical opţiunile de vot. În definitiv, este destul de uşor să explici că inflaţia mare şi imigraţia masivă nu au fost determinate de politicile lui Biden şi ale vicepreşedintei sale, aşa cum susţin republicanii, ci sunt probleme care afectează întreaga lume şi au cu totul alte cauze.

Mai mult, MAGA ("Make America Great Again"/ "Să facem America mare din nou") lui Trump este o lozincă populistă lipsită total de conţinut în momentul de faţă, în condiţiile în care America este într-o poziţie excelentă în lume, cu o Chină a cărei economie este în curs de prăbuşire, cu o Rusie distrusă economic de război şi cu o Europă care a devenit conştientă că este dependentă de SUA în materie de apărare şi e dispusă la multe concesii. Aceste lucruri trebuie explicate pe înţelesul oamenilor, însă senzaţia din aceste prime zile este că democraţii fug de o luptă directă.

Un alt atu important al Kamalei Harris îl reprezintă grupurile demografice, originile sale afro-latino-indiene şi soţul evreu putându-i aduce puncte electorale importante în cazul unei campanii conduse profesionist. Vârsta înaintată a contracandidatului trebuie şi ea speculată din plin, mai ales că Biden se împiedica inofensiv de scara avionului, în timp ce Trump s-ar putea împiedica de... butonul nuclear, chiar dacă valiza aia este cel mai probabil o butaforie.

Totul va depinde însă de strategia partidului, iar primii paşi nu par deloc favorabili Kamalei. În cazul unei repoziţionări inspirate a democraţilor, şi timp mai este, ar fi de-a dreptul spectaculos duelul pentru Casa Albă din... 2028 dintre "indiencele" Kamala Harris şi Nikki Haley. În caz contrar, Dumnezeu cu mila! Din punctul de vedere al europenilor, evident, pentru că în SUA nu se va schimba nimic radical după aceste alegeri.

Pacea olimpică, un concept rămas fără adepţi

Vineri, 26 iulie, va avea loc ceremonia de deschidere a celei de-a 33-a ediţii a Jocurilor Olimpice de vară, competiţie care se va desfăşura pentru a treia oară la Paris. Şi-au anunţat participarea peste 10.500 de sportivi din circa 200 de state, care se vor întrece la 32 de sporturi. Disputele au început de fapt de miercuri, 24 iulie, pentru că unele discipline nu s-ar fi putut încadra în cele 17 zile ale Olimpiadei.

Olimpiada reprezenta de fapt, în viziunea anticilor, intervalul de patru ani dintre două ediţii ale Jocurilor Olimpice, însă astăzi cei doi termeni au devenit cumva sinonimi. În Antichitate, cu o lună înainte de începerea jocurilor, încetau toate conflictele politice şi militare între oraşe (instituindu-se aşa-numita "pace olimpică"), regulă care s-a respectat cu sfinţenie aproape 1.200 de ani (776 î.C - 393 d.C.), cât timp s-au desfăşurat fără întrerupere Jocurile Olimpice în Grecia Antică, adică de-a lungul a nu mai puţin de 293 de ediţii. Mai mult, ritualul Jurământului garanta pedepsirea celor care nu respectau "pacea olimpică", însă nu există dovezi că acest concept a fost încălcat vreodată.

Pe lângă perioada antică, cei 128 de ani de întreceri moderne (33 de ediţii) par o glumă, la nivelul istoriei. Şi totuşi, principala regulă a Jocurilor Olimpice, cea de a fi oprite războaiele de orice fel, nu se mai aplică în vremurile noastre. Dovadă că ne-am "modernizat", nu-i aşa? Ba chiar, în acest scurt interval, trei ediţii ale Olimpiadei (cele din 1916, 1940 şi 1944) au fost anulate din cauza războaielor. Multe altele au "beneficiat" de boicoturi (1956, 1976, 1980, 1984), unele masive, tot din cauza conflictelor armate de pe glob. În plus, au existat episoade de violenţă extremă şi chiar atentate sângeroase (1972, 1996), care au îndoliat un eveniment ce prin tradiţie este menit să celebreze pacea.

Iar Olimpiada din 2024 se desfăşoară tot într-o lume aflată în război. Invazia Ucrainei de către Rusia şi războiul dintre Israel şi palestinieni sunt cele mai mediatizate, dar conflicte mai mult sau mai puţin mocnite mai sunt destule pe glob (Siria, Yemen, Africa), aşa că dictonul roman "Când armele vorbesc, muzele tac" pare mult mai potrivit pentru aceste Jocuri decât "învechita" pace olimpică.

Şi totuşi, ediţie după ediţie, omenirea speră că flacăra olimpică ne va lumina calea spre o lume mai paşnică şi vom reuşi cândva să revenim la vechea tradiţie a armistiţiului olimpic. Organizaţia Naţiunilor Unite a impus chiar, în 1993, reintroducerea acestui concept pe perioada Jocurilor Olimpice moderne, însă iniţiativa a rămas fără ecou. Poate din 2028...

Copiii de 10 care nu ştiu cât fac 2+2

Absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut examenele contând pentru Evaluarea Naţională, rata de promovare fiind în judeţul Galaţi de 79,2%. În cifre absolute, 3.054 de elevi gălăţeni au luat cel puţin media 5.00, din cei 3.854 prezenţi la examene (şi 4.069 care au finalizat cursurile gimnaziale). Rezultatul este unul bun, care ne plasează printre cele mai bune judeţe din ţară.

Cu toate acestea, la o simplă parcurgere a rezultatelor afişate de Ministerul Educaţiei, sar în ochi diferenţele foarte mari dintre mediile obţinute la clasă în timpul gimnaziului şi notele de la examenele de Evaluare. Şi nu sunt excepţii, ca să poţi presupune că unii elevi s-au pierdut cu firea în faţa foii de examen şi n-au reuşit să se ridice la nivelul de la clasă. Nu, anomaliile sunt atât de multe - sute, dacă nu mii! - încât singura explicaţie este că notarea de la clasă este mult, mult umflată faţă de ceea ce ştiu de fapt elevii.

Iată câteva exemple luate pur şi simplu la întâmplare. Elevii cu media de la Evaluare 6.20 au obţinut în cei patru ani de gimnaziu medii de 9.79, 9.50, 9.43, 9.41, 9.24, 9.02, 8.98, 8.96 şi aşa mai departe. A doua pagină pe care am nimerit-o a fost cea cu media de examen 4.92, deci elevi care nu au obţinut note de trecere. Aceştia au mediile din gimnaziu 8.99, 8.89, 8.83, 8.48, 8.39, 8.30 şi 8.20. Note de elevi buni şi foarte buni, nu-i aşa? Iar exemplele pot continua cu zeci de pagini în care situaţia este asemănătoare, cu diferenţe "normale" de 3-4 puncte între media din gimnaziu şi nota de la Evaluare. Şi nu, copiii nu sunt preponderent de la ţară, aşa cum aţi putea presupune, cel puţin jumătate sunt de la şcoli din oraş. De altfel, o profesoară îmi mărturisea recent că directoarea nu le dă voie să pună note sub 8, ca "să nu strice prestigiul" şcolii.

Ministerul a sesizat această situaţie anormală, care ducea la perturbări grave ale ierarhiei de admitere la liceu, astfel că a renunţat, de anul trecut, la media din gimnaziu, iar repartizarea la clasa a IX-a se face acum doar pe baza notelor de la Evaluare. Asta a rămas însă singura măsură, pentru că notele de la clasă continuă să crească precum Făt-Frumos, în timp ce primul examen îi dărâmă rapid de pe soclu pe elevii "eminenţi" care nu ştiu cât fac 2+2, pentru că, între timp, şi dificultatea subiectelor de examen s-a redus atât de mult încât pentru obţinerea unei note de 5 trebuie să ai cunoştinţe cam de nivelul clasei a IV-a.

Ne mirăm apoi că suntem ultimii în Europa la testele PISA, care demonstrează fără dubii că jumătate dintre elevii români de clasa a VIII-a sunt analfabeţi funcţional şi n-au nici urmă de raţionament logic. Oare cui foloseşte această raportare de elevi geniali la hectar, când de fapt adevărul e mai mult decât sumbru?

Cum creşte speculativ preţul locuinţelor în România

Bulele imobiliare au început să se spargă în Europa, rând pe rând, Germania (-15,0%), Finlanda (-12,6%), Suedia (-10,3%), Austria (-9,6%), Franța, Danemarca şi Luxemburg raportând scăderi importante ale preţurilor locuinţelor, după ce multiplele crize determinate de războiul din Ucraina au majorat costul vieţii în multe state occidentale în special din zona euro şi, implicit, au afectat sectorul imobiliar.

În România, însă, evoluția este una diferită, prețurile locuinţelor continuând să crească, avansul de 3,7% din ultimul trimestru al anului trecut fiind urmat de un plus 5,5% în primul trimestru din 2024.

Ce ne face atât de speciali încât să mergem împotriva curentului? În primul rând, ponderea de peste 90% a locuinţelor deţinute în proprietate, în al doilea rând banii negri care există din belşug în piaţă, iar în al treilea rând lipsa cunoştinţelor financiare.

Conform datelor Oficiului de Cadastru, în România se tranzacţionează anual circa 600.000 de locuinţe, iar aceste cifre sunt în creştere de la an la an.

Aşa cum am spus, în marea lor majoritate, familiile româneşti au în proprietate o locuinţă. Astfel, nevoia de a achiziţiona una nouă există doar la generaţiile de tineri care pleacă din casa părintească, iar numărul acestora este de circa 75.000 de familii anual. Putem presupune că, odată cu stabilizarea unei cariere şi apariţia copiilor, tinerii respectivi au nevoie de o locuinţă mai spaţioasă şi mai confortabilă, astfel că mai putem adăuga 75.000 de familii care îşi cumpără case. Ajungem astfel la 150.000 de locuinţe cumpărate anual de nevoie (acesta este şi numărul de locuinţe noi care se construiesc în fiecare an). Şi restul până la 600.000? Ei bine, restul - adică nu mai puţin de 75% - sunt pur şi simplu investiţii speculative!

E clar că în piaţă există foarte mulţi bani negri (unele estimări indicând circa 40% din total). În acelaşi timp, cunoştinţele economice ale românilor sunt minime, astfel că, dincolo de saltea şi "caritasuri", instrumentul financiar cel mai utilizat este cel al cumpărării unei proprietăţi, cu impresia total greşită că aceasta este o investiţie foarte rentabilă (de fapt, randamentul unei investiţii imobiliare este mult mai redus decât al acţiunilor la bursă, ba chiar şi decât al titlurilor de stat). Drept urmare, cine are bani (fiscalizaţi sau nu) cumpără o casă, pe care o scoate imediat la vânzare cu un preţ mult mai mare, în speranţa unui câştig major. Iar această "morişcă" repetată an de an creşte artificial atât numărul de tranzacţii, cât şi preţurile locuinţelor. Şi chiar dacă piaţa imobiliară din Europa dă semne de oboseală de ceva vreme, în România va continua să crească, atâta timp cât noi şi noi bani negri vor intra în circuit.