Profitând de faptul că semnarea actelor de prelungire a contractului de
închiriere pentru sediul Primăriei a fost lăsată pentru ultimul moment
(ce-au păzit până acum funcţionarii municipalităţii e greu de spus),
proprietarul cere o chirie de 10 euro/mp, faţă de 4 euro/mp, cât se
plăteşte acum. Până la urmă, nu-i de condamnat, încearcă şi el să facă
un ban grămadă în ultimele luni, în condiţiile în care noul sediu al
Primăriei, în construcţie, va fi gata, cel mai devreme, la finele
anului. După aceea, e puţin probabil că va reuşi să mai valorifice în
vreun fel clădirea, care are nevoie, evident, de o reconsolidare
serioasă, care nu se poate face fără o sumă cu multe zerouri în coadă.
Cum preţul de piaţă al clădirilor de birouri este mult mai jos, pornind
cel mai adesea de la 2-3 euro/mp, reprezentanţii Primăriei au
contratacat, anunţând că aşteaptă oferte pentru birourile
municipalităţii. Treaba asta nu se face însă de pe o zi pe alta, iar
demersul actual, trâmbiţat public din toţi rărunchii, este evident doar
pentru a-l impresiona pe proprietar să-şi mai reducă din pretenţii.
Cu siguranţă, nici Primăria nu doreşte să plece din actualul sediu,
pentru doar câteva luni, nici proprietarul nu vrea să-şi piardă singurul
chiriaş posibil. Asistăm, deci, la un joc de-a cine cedează (psihic)
primul, clasic într-o negociere de o asemenea amploare. Iar rezultatul
nu poate fi decât un status-quo la un preţ care să nu facă pe nimeni să
se considere perdant. Să zicem un 6 euro/mp?
luni, martie 21, 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu