Vă propun un mic exercițiu de imaginație. Să presupunem cazul unui
alegător de dreapta, nevoit să aleagă dintre candidații la Primărie ai
partidelor de dreapta. Haideți să vedem ce opțiuni are.
ALDE,
teoretic singurul partid liberal curat (în condițiile în care PNL este
afiliat popularilor europeni), defilează cu un candiat care a fost ales
primar din partea Uniunii Stângii Democrate și PSDR, iar apoi a trecut
prin alte câteva partide, în cea mai mare parte a lor tot de stânga.
PNL ne propune un fost viceprimar PSD, al cărui traseu a fost dreapta (PNȚCD) - stânga - dreapta.
PMP aruncă în luptă un politician care și-a început cariera tot în rândurile PSD.
În opinia mea (poate subiectivă), un politician nu-și poate schimba
peste noapte orientarea doctrinară, caz în care cei de mai sus sunt doar
niște oportuniști, care au încercat să profite atunci de forța pe care o
avea PSD, iar acum pozează în candidați ai dreptei doar pentru că au
găsit aici un culoar mai favorabil. În plus, o grămadă dintre
promisiunile lor electorale sunt atât de evident de stânga încât e
practic imposibil să-i consideri politicieni de dreapta.
Ar mai fi varianta partidelor mai mici de dreapta, M10 sau PRU, dar acestea au candidați cvasinecunoscuți sau încă nedesemnați.
Și-atunci ce poate să facă un om de dreapta din orașul ăsta? Să-și
calce pe inimă și să voteze candidatul de stânga al unui partid de
dreapta sau să stea acasă? S-auzim niște răspunsuri, mi-aș dori
argumentate, nu propagandistice...
marți, aprilie 05, 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu