Deşi "în secret" i se pregăteşte o vilă de retragere, pentru modernizarea căreia statul român a alocat circa 7 milioane de euro, Klaus Iohannis nu pare să aibă de gând să stea pe-acasă nici după încheierea celui de-al doilea (şi ultim) mandat prezidenţial. Chiar dacă, potrivit comunicărilor oficiale, şeful statului nu a avut nici măcar o zi de concediu de odihnă în aceşti zece ani, impresia generală lăsată este că preşedintele abia se întorcea din vacanţă pentru a pleca imediat în alt sejur.
La nivel diplomatic, această activitate "intensă" a dat, se pare, roade, pentru că Iohannis este foarte bine văzut în cercurile politice înalte ale Europei. În acest context, ultima "mutare", cea de a-şi anunţa candidatura pentru şefia NATO, nu a fost o surpriză pentru aproape nimeni şi a fost primită fără prea mari rezerve la Bruxelles.
Intrarea "în piaţă" a fost făcută anul acesta la dezbaterea Parlamentului European de la Bruxelles de la începutul lui februarie, unde Klaus Iohannis a fost prezentat elogios chiar de liderul popularilor europeni, Manfred Werner, cel mai puternic om politic de pe continent. Înscrierea în cursa pentru preşedinţia Alianţei Nord-Atlantice a reprezentat astfel o continuare firească. Deşi această funcţie pare antamată de olandezul Mark Rutte, în favoarea căruia s-au pronunţat deja toate cele trei puteri nucleare din NATO - SUA, Marea Britanie şi Franţa -, a căror influenţă va fi evident decisivă, intrarea lui Iohannis în cursă nu face decât să-i crească cota şefului statului român.
Care ar fi miza, în condiţiile în care şefia NATO pare de neatins? E simplu! Noul portofoliu de comisar european pentru Apărare, care va fi înfiinţat în viitorul cabinet comunitar, după alegerile din luna iunie, ca răspuns la pericolul în creştere reprezentat de Rusia pentru securitatea continentului. Cum pentru poziţia de lider al Alianţei este nevoie de consens, Iohannis are toate şansele să fie "recompensat" pentru o eventuală retragere strategică din cursă cu noua funcţie, pe care actuala (şi probabil viitoarea) preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis că o va înfiinţa în noul mandat şi o va încredinţa unei personalităţi din Europa de Est.
Iar mai bine decât Klaus Iohannis nu este nimeni poziţionat, deşi s-au mai vehiculat nume foarte interesante din Polonia (ministrul de Externe Radoslaw Sikorski) şi Estonia (prim-ministrul Kaja Kallas). La urma urmelor, de ce n-ar avea şi România un post de mare importanţă în politica europeană, mai ales că în ultimele comisii n-am prea fost băgaţi în seamă la împărţirea funcţiilor de top?
miercuri, februarie 28, 2024
luni, februarie 12, 2024
Ce poate face un popor fericit
Imaginaţi-vă o ţară în care poliţia ridică oamenii de pe stradă şi îi bagă la închisoare fără explicaţii şi fără să le permită accesul la apărare. Şi că în ultimii doi ani cam 2% din populaţia adultă a ţării a ajuns după gratii, iar o bună parte dintre cei arestaţi sunt total nevinovaţi. Drepturile omului, libertăţile civile, democraţia sunt, evident, simple "glume" în această ţară, iar ceea ce se întâmplă acolo pare de coşmar pentru cineva obişnuit cu modelul european de viaţă.
Şi totuşi, cel care a "reuşit" să transforme această ţară într-o dictatură sinistră în numai câţiva ani este adulat de popor şi tocmai a (re)câştigat alegerile prezidenţiale cu 85% din voturi. Explicaţia e simplă. Omul a recurs la metode poliţieneşti pentru a elimina criminalitatea care sufoca ţara de multe decenii, iar populaţia îi este alături, în ciuda practicilor total nedemocratice pe care dictatorul le aplică. Cert este că locuitorii ţării se pot plimba acum în voie prin cartiere unde acum câţiva ani nu scăpai neînjunghiat sau erai măcar tâlhărit şi bătut bine. Mai mult, alte câteva ţări din zonă se uită cu interes la "metodele" preşedintelui din Salvador şi sunt gata să le aplice.
Am făcut această lungă introducere ca să demonstrez faptul că oamenii apreciază exact ceea ce le lipseşte mai mult. Salvadorienii suferă în continuare de foame, n-au locuri de muncă şi nici o infrastructură decentă, sunt privaţi de o mulţime de alte chestii, însă sunt fericiţi pentru că li s-a rezolvat problema care îi durea cel mai tare.
Dincoace de Ocean, la malul Dunării, câteva zeci de oameni sunt fericiţi că un loc de joacă pentru copii aflat în apropierea ferestrelor lor va fi desfiinţat, în timp ce un întreg oraş îi blamează că sunt insensibili şi nu se gândesc la copii. Chiar dacă situaţia diferă extrem de mult, locatarii din Siderurgiştilor Vest sunt practic în poziţia celor din Salvador, au obţinut ceea ce şi-au dorit mai mult, iar acest lucru eclipsează toate celelalte probleme pe care le au.
La modul concret, însă, nu copiii au reprezentat principala cauză a acţiunii în justiţie, ci găştile de cartier, formate în general de tineri şi adolescenţi, care terorizează multe zone din oraş până dincolo de miezul nopţii, nederanjate de nimeni. Poliţiştii le raportează an de an ca fiind aflate sub control, însă acest control se rezumă de obicei la o privire aruncată din maşina de patrulare, pe care oricum băieţii de după blocuri o observă din timp sau chiar îi cunosc traseul şi orarul. Poate că n-ar strica nişte acţiuni ceva mai "salvadoriene" prin respectivele zone, cu amenzi usturătoare şi chiar câte-o noapte la bulău pentru cei mai recalcitranţi. Mai ales că vin alegerile şi la noi, iar 85% ar putea să fie un procentaj tentant!
Şi totuşi, cel care a "reuşit" să transforme această ţară într-o dictatură sinistră în numai câţiva ani este adulat de popor şi tocmai a (re)câştigat alegerile prezidenţiale cu 85% din voturi. Explicaţia e simplă. Omul a recurs la metode poliţieneşti pentru a elimina criminalitatea care sufoca ţara de multe decenii, iar populaţia îi este alături, în ciuda practicilor total nedemocratice pe care dictatorul le aplică. Cert este că locuitorii ţării se pot plimba acum în voie prin cartiere unde acum câţiva ani nu scăpai neînjunghiat sau erai măcar tâlhărit şi bătut bine. Mai mult, alte câteva ţări din zonă se uită cu interes la "metodele" preşedintelui din Salvador şi sunt gata să le aplice.
Am făcut această lungă introducere ca să demonstrez faptul că oamenii apreciază exact ceea ce le lipseşte mai mult. Salvadorienii suferă în continuare de foame, n-au locuri de muncă şi nici o infrastructură decentă, sunt privaţi de o mulţime de alte chestii, însă sunt fericiţi pentru că li s-a rezolvat problema care îi durea cel mai tare.
Dincoace de Ocean, la malul Dunării, câteva zeci de oameni sunt fericiţi că un loc de joacă pentru copii aflat în apropierea ferestrelor lor va fi desfiinţat, în timp ce un întreg oraş îi blamează că sunt insensibili şi nu se gândesc la copii. Chiar dacă situaţia diferă extrem de mult, locatarii din Siderurgiştilor Vest sunt practic în poziţia celor din Salvador, au obţinut ceea ce şi-au dorit mai mult, iar acest lucru eclipsează toate celelalte probleme pe care le au.
La modul concret, însă, nu copiii au reprezentat principala cauză a acţiunii în justiţie, ci găştile de cartier, formate în general de tineri şi adolescenţi, care terorizează multe zone din oraş până dincolo de miezul nopţii, nederanjate de nimeni. Poliţiştii le raportează an de an ca fiind aflate sub control, însă acest control se rezumă de obicei la o privire aruncată din maşina de patrulare, pe care oricum băieţii de după blocuri o observă din timp sau chiar îi cunosc traseul şi orarul. Poate că n-ar strica nişte acţiuni ceva mai "salvadoriene" prin respectivele zone, cu amenzi usturătoare şi chiar câte-o noapte la bulău pentru cei mai recalcitranţi. Mai ales că vin alegerile şi la noi, iar 85% ar putea să fie un procentaj tentant!
marți, februarie 06, 2024
Mai merge aeroportul o tură?
Cu o mulţime de proiecte nefinalizate pe masă şi o altă mulţime de studii de fezabilitate fără şanse reale de finanţare în portofoliu, politicienii gălăţeni au intrat abrupt în campanie electorală, alarmaţi de faptul că alegerile locale s-ar putea desfăşura mult mai devreme decât era prevăzut, respectiv la începutul lunii iunie, odată cu europarlamentarele, nu tocmai în toamnă, cum se preconiza iniţial. Şi cum timpul presează, au (re)început în forţă promisiunile.
Faptul că nu prea avem noroc la proiecte majore este deja de notorietate. Sistemul de management al deşeurilor, ale cărui prime hârtii datează de prin 2012, nu este încă gata, la drumul de centură se tot lucrează, deşi au trecut doi ani de când trebuia finalizat, centura ocolitoare tocmai şi-a pierdut constructorul şi a devenit incertă pentru viitorul apropiat, în ciuda faptului că are finanţarea asigurată, la noul sediu al Muzeului de Artă Vizuală nu s-a mai mişcat nimic de ani buni, pentru fabrica de baterii nu s-au găsit încă bani în aproape un an de căutări, de hydrogen valley deja nu-şi mai aduce nimeni aminte...
Peste toate acestea, însă, "domneşte" aeroportul, pe mâna căruia s-a mai câştigat o rundă de alegeri, după ce o armată de politicieni s-au pozat, în 2019, în plin câmp, cu harta detaliată a "minunii" întinsă pe capota unei maşini.
După ce s-a comandat studiul de fezabilitate, în decembrie 2022, timp de mai bine de zece luni n-a mai scos nimeni o vorbă, iar ulterior au apărut câteva explicaţii timide despre faptul că proiectul nu este gata, deşi termenul-limită a fost depăşit. Odată cu pericolul de a-i prinde alegerile locale cu pantalonii în vine, oamenii politici au scos din nou pe tarabă aeroportul. În noile angajamente, foarte interesante sunt sumele necesare, care au crescut de vreo 5-6 ori faţă de previziunile iniţiale, ceea ce face mult mai dificilă obţinerea unei finanţări, precum şi legarea proiectului de un altul, cel al extinderii poligonului de la Smârdan. Această extindere, deşi nu s-a spus concret, este o lucrare de anvergură, iar dacă se va urma "scenariul" de la Kogălniceanu, unde proiectul, deja lansat, se întinde pe... 20 de ani, perspectivele de a se construi un aeroport în proximitatea Smârdanului ajung să ţină de viitorul foarte îndepărtat.
Dar, hei, important este că aeroportul se va construi, ce mai contează când! În definitiv, alegeri locale mai sunt şi în 2028, şi în 2032, ba chiar şi în 2036 și 2040, dacă până atunci nu dă peste noi vreo rachetă putinistă sau cutremurul ăla mare pe care-l tot anunţă Mărmureanu!
Faptul că nu prea avem noroc la proiecte majore este deja de notorietate. Sistemul de management al deşeurilor, ale cărui prime hârtii datează de prin 2012, nu este încă gata, la drumul de centură se tot lucrează, deşi au trecut doi ani de când trebuia finalizat, centura ocolitoare tocmai şi-a pierdut constructorul şi a devenit incertă pentru viitorul apropiat, în ciuda faptului că are finanţarea asigurată, la noul sediu al Muzeului de Artă Vizuală nu s-a mai mişcat nimic de ani buni, pentru fabrica de baterii nu s-au găsit încă bani în aproape un an de căutări, de hydrogen valley deja nu-şi mai aduce nimeni aminte...
Peste toate acestea, însă, "domneşte" aeroportul, pe mâna căruia s-a mai câştigat o rundă de alegeri, după ce o armată de politicieni s-au pozat, în 2019, în plin câmp, cu harta detaliată a "minunii" întinsă pe capota unei maşini.
După ce s-a comandat studiul de fezabilitate, în decembrie 2022, timp de mai bine de zece luni n-a mai scos nimeni o vorbă, iar ulterior au apărut câteva explicaţii timide despre faptul că proiectul nu este gata, deşi termenul-limită a fost depăşit. Odată cu pericolul de a-i prinde alegerile locale cu pantalonii în vine, oamenii politici au scos din nou pe tarabă aeroportul. În noile angajamente, foarte interesante sunt sumele necesare, care au crescut de vreo 5-6 ori faţă de previziunile iniţiale, ceea ce face mult mai dificilă obţinerea unei finanţări, precum şi legarea proiectului de un altul, cel al extinderii poligonului de la Smârdan. Această extindere, deşi nu s-a spus concret, este o lucrare de anvergură, iar dacă se va urma "scenariul" de la Kogălniceanu, unde proiectul, deja lansat, se întinde pe... 20 de ani, perspectivele de a se construi un aeroport în proximitatea Smârdanului ajung să ţină de viitorul foarte îndepărtat.
Dar, hei, important este că aeroportul se va construi, ce mai contează când! În definitiv, alegeri locale mai sunt şi în 2028, şi în 2032, ba chiar şi în 2036 și 2040, dacă până atunci nu dă peste noi vreo rachetă putinistă sau cutremurul ăla mare pe care-l tot anunţă Mărmureanu!
luni, ianuarie 29, 2024
A început înscrierea în cursa "Arestaţi-l pe Rasdaq", ediţia 2024
De-a lungul vremii, peste tot în lume, o mulţime de vedete din toate domeniile de activitate au cochetat cu politica, având mai mult sau mai puţin succes. Unii dintre aceştia chiar au reuşit să devină oameni politici importanţi, exemple fiind destule, de la actorul Arnold Schwarzenegger, ajuns guvernator al statului american California, la campionul mondial de box Vitali Kliciko, ales primar al Kievului.
Evident, România nu putea face excepţie, aşa că la fiecare rundă de alegeri au fost prezenţi pe liste numeroşi artişti, sportivi, medici sau profesori cu rezultate notabile în profesiile lor. Însă puţini au ajuns să facă politică la vârf la modul serios, cei mai mulţi fiind simpli "trăgători" de liste pentru partidele alese, care au încercat astfel să-şi îmbunătăţească scorul electoral cu ajutorul notorietăţii respectivelor vedete. Au fost partide care au reuşit să câştige procente bune, au fost şi altele care s-au păcălit, precum PER, care în loc de cunoscuta solistă Sanda Ladoşi s-a trezit în vârful listei de candidaţi cu... Sanda Tache, numele real al interpretei.
Câteva vedete au ajuns, totuşi, să ne reprezinte, dar prestaţiile lor politice au fost cel mai adesea foarte modeste, iar uneori de-a dreptul ridicole. A rămas de notorietate "sentinţa" de prin anul 2000 a interpretei de muzică populară Irina Loghin, deputat PRM la vremea aceea, care, într-o dezbatere despre piaţa de capital, care o depăşea în mod evident, a sugerat "să fie arestat Rasdaq, dacă a furat".
În plan local, nu mai departe de alegerile trecute, luptătorul Cătălin Moroşanu a fost cap de listă pentru PNL, însă n-a rezistat foarte mult în postura de consilier judeţean, deşi la Iaşi dusese la capăt două mandate. Şi antrenorul Dorinel Munteanu a încercat marea cu sarea pentru PMP, dar n-a avut succes nici la Galaţi, nici la Cluj. Ambii s-au declarat dezamăgiţi de experienţe şi au anunţat că renunţă la politică.
Anul acesta, primul temerar din Galaţi care şi-a anunţat intenţia de a participa la alegeri este boxerul profesionist Cristian Ciocan, care vrea să candideze pentru şefia primăriei din comuna natală, Pechea, din partea PNL. "Hammer" este primul înscris în cursa electorală, dar nu va fi cu siguranţă ultimul, pentru că în special partidele mici sau cele care nu au în teritoriu reprezentanţi cunoscuţi alegătorilor vor apela la oameni remarcaţi în alte domenii, pentru a câştiga un procent, două în plus.
Marea problemă este că, după eşecurile majorităţii vedetelor care s-au visat oameni politici, din ce în ce mai puţine persoane cu notorietate sunt dispuse să se amestece în troacă...
Evident, România nu putea face excepţie, aşa că la fiecare rundă de alegeri au fost prezenţi pe liste numeroşi artişti, sportivi, medici sau profesori cu rezultate notabile în profesiile lor. Însă puţini au ajuns să facă politică la vârf la modul serios, cei mai mulţi fiind simpli "trăgători" de liste pentru partidele alese, care au încercat astfel să-şi îmbunătăţească scorul electoral cu ajutorul notorietăţii respectivelor vedete. Au fost partide care au reuşit să câştige procente bune, au fost şi altele care s-au păcălit, precum PER, care în loc de cunoscuta solistă Sanda Ladoşi s-a trezit în vârful listei de candidaţi cu... Sanda Tache, numele real al interpretei.
Câteva vedete au ajuns, totuşi, să ne reprezinte, dar prestaţiile lor politice au fost cel mai adesea foarte modeste, iar uneori de-a dreptul ridicole. A rămas de notorietate "sentinţa" de prin anul 2000 a interpretei de muzică populară Irina Loghin, deputat PRM la vremea aceea, care, într-o dezbatere despre piaţa de capital, care o depăşea în mod evident, a sugerat "să fie arestat Rasdaq, dacă a furat".
În plan local, nu mai departe de alegerile trecute, luptătorul Cătălin Moroşanu a fost cap de listă pentru PNL, însă n-a rezistat foarte mult în postura de consilier judeţean, deşi la Iaşi dusese la capăt două mandate. Şi antrenorul Dorinel Munteanu a încercat marea cu sarea pentru PMP, dar n-a avut succes nici la Galaţi, nici la Cluj. Ambii s-au declarat dezamăgiţi de experienţe şi au anunţat că renunţă la politică.
Anul acesta, primul temerar din Galaţi care şi-a anunţat intenţia de a participa la alegeri este boxerul profesionist Cristian Ciocan, care vrea să candideze pentru şefia primăriei din comuna natală, Pechea, din partea PNL. "Hammer" este primul înscris în cursa electorală, dar nu va fi cu siguranţă ultimul, pentru că în special partidele mici sau cele care nu au în teritoriu reprezentanţi cunoscuţi alegătorilor vor apela la oameni remarcaţi în alte domenii, pentru a câştiga un procent, două în plus.
Marea problemă este că, după eşecurile majorităţii vedetelor care s-au visat oameni politici, din ce în ce mai puţine persoane cu notorietate sunt dispuse să se amestece în troacă...
miercuri, ianuarie 17, 2024
SF-urile de după SF-uri
În ianuarie 2023, se semna, la Brăila, contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate în vederea construirii drumului TransRegio Galaţi - Slobozia - Drajna - Chiciu, o şosea de 150 de kilometri care să lege graniţele României cu Ucraina/Moldova şi Bulgaria. Costuri de 17 milioane de lei (fără TVA), 15 firme semnatare, şapte luni pentru finalizare. Optimism şi entuziasm cât cuprinde din partea celor prezenţi la ceremonie, cam toţi oficialii importanţi din cele patru judeţe (Galaţi, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi) prin care ar trebui să treacă drumul. S-au împlinit, iată, 12 luni, nu şapte, iar studiul se lasă încă aşteptat. Mai mult, deşi termenul de predare a fost depăşit cu cinci luni, nicio comunicare publică a celor implicaţi nu a apărut pentru a clarifica situaţia.
Similar, în decembrie 2022, a avut loc la Galaţi, de data asta, semnarea contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate al aeroportului regional Galaţi - Brăila. Peste 30 milioane de lei (fără TVA) de plată, 17 firme implicate, nouă luni termen de realizare. Entuziasm şi optimism, la fel, la cele mai înalte cote, atât în Galaţi, cât şi în Brăila. Au trecut aproape 13 luni, nu nouă, iar rezultatul este acelaşi, nimic! Chestionat pe subiect, la trecerea celor nouă luni prevăzute în contract, preşedintele CJ Galaţi a declarat că încă se lucrează şi a dat un nou termen, sfârşitul anului 2023 - începutul anului 2024, în parte depăşit şi el fără vreun rezultat concret.
Ce se întâmplă, totuşi, cu aceste două proiecte majore pentru zona noastră, anunţate cu mare tam-tam şi aflate, practic, la stadiul de "am cumpărat dosarul cu şină în care să strângem documentaţia"? Dincolo de promisiunile politicianiste, cu care ne-am obişnuit deja şi care nu mai miră pe nimeni, mai există un lucru important care leagă cele două proiecte. Şi nu mă refer la lipsa finanţării, pentru că asta era evidentă din start pentru oricine voia să vadă dincolo de "urale şi aplauze prelungite...".
Este vorba despre faptul că a sucombat inclusiv "punguţa" în care politicienii implicaţi păstrau de doi bani speranţă, respectiv fondurile comunitare de mobilitate militară, suplimentate în contextul războiului din Ucraina. După eşecul contraofensivei ucrainene din toamnă, atât Europa, cât şi SUA par să se fi săturat să pompeze bani fără număr în conflict, în ciuda faptului că sprijinul la nivel politic pare suficient de solid în continuare. Iar una dintre victimele colaterale este chiar zona Galaţi - Brăila, care ar fi putut beneficia de finanţare pentru cele două proiecte, ale căror costuri nu sunt deloc mici, fiind estimate la sume cuprinse între 500 de milioane şi un miliard de euro, imposibil de acoperit din alte surse. Drept urmare, cele două proiecte vor rămâne la stadiul de SF (ştiinţifico-fantastic), chiar şi după ce SF-urile (studiile de fezabilitate) vor fi gata!
Similar, în decembrie 2022, a avut loc la Galaţi, de data asta, semnarea contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate al aeroportului regional Galaţi - Brăila. Peste 30 milioane de lei (fără TVA) de plată, 17 firme implicate, nouă luni termen de realizare. Entuziasm şi optimism, la fel, la cele mai înalte cote, atât în Galaţi, cât şi în Brăila. Au trecut aproape 13 luni, nu nouă, iar rezultatul este acelaşi, nimic! Chestionat pe subiect, la trecerea celor nouă luni prevăzute în contract, preşedintele CJ Galaţi a declarat că încă se lucrează şi a dat un nou termen, sfârşitul anului 2023 - începutul anului 2024, în parte depăşit şi el fără vreun rezultat concret.
Ce se întâmplă, totuşi, cu aceste două proiecte majore pentru zona noastră, anunţate cu mare tam-tam şi aflate, practic, la stadiul de "am cumpărat dosarul cu şină în care să strângem documentaţia"? Dincolo de promisiunile politicianiste, cu care ne-am obişnuit deja şi care nu mai miră pe nimeni, mai există un lucru important care leagă cele două proiecte. Şi nu mă refer la lipsa finanţării, pentru că asta era evidentă din start pentru oricine voia să vadă dincolo de "urale şi aplauze prelungite...".
Este vorba despre faptul că a sucombat inclusiv "punguţa" în care politicienii implicaţi păstrau de doi bani speranţă, respectiv fondurile comunitare de mobilitate militară, suplimentate în contextul războiului din Ucraina. După eşecul contraofensivei ucrainene din toamnă, atât Europa, cât şi SUA par să se fi săturat să pompeze bani fără număr în conflict, în ciuda faptului că sprijinul la nivel politic pare suficient de solid în continuare. Iar una dintre victimele colaterale este chiar zona Galaţi - Brăila, care ar fi putut beneficia de finanţare pentru cele două proiecte, ale căror costuri nu sunt deloc mici, fiind estimate la sume cuprinse între 500 de milioane şi un miliard de euro, imposibil de acoperit din alte surse. Drept urmare, cele două proiecte vor rămâne la stadiul de SF (ştiinţifico-fantastic), chiar şi după ce SF-urile (studiile de fezabilitate) vor fi gata!
marți, ianuarie 09, 2024
Cum să ai succes cu frâna de mână trasă?
Comisia Europeană a aprobat luni planul Germaniei de a acorda un ajutor de stat de aproape un miliard de euro unei firme suedeze care vrea să construiască o uzină de baterii pentru maşini electrice în nordul ţării, primul ajutor de acest tip autorizat de Bruxelles de la instituirea, în martie 2023, a unui mecanism care permite subvenţionarea proiectelor ce contribuie la reducerea poluării pe continent.
Anunţată cam în acelaşi timp cu a suedezilor, iniţiativa similară a României, care presupune un ajutor de stat de circa 800 de milioane de euro pentru o fabrică de baterii ce ar trebui construită la Galaţi, bate deocamdată pasul pe loc şi asta pentru că autorităţile noastre s-au încurcat cel mai probabil în hârtii. Tipic românesc, am putea spune, privind la multe alte proiecte care râd hidos în soare în aşteptarea unor avize, autorizaţii sau aprobări, aşa cum se întâmplă de un an la Palatul "Simion Gheorghiu", pentru care, culmea, finanţare există.
Cam asta pare situaţia şi în cazul fabricii belgiene ABEE, pentru care guvernanţii tot caută 800 de milioane de euro într-o căciulă în care nu-s decât 250 de milioane de euro (PNRR), apoi se învârt după aceeaşi sumă într-o cutie cu 400 de milioane de euro (Programul Tranziţie Justă) sau prin resturile minore rămase neconsumate de alte investiţii la fel de mici. Şi asta se întâmplă de opt luni, de când proiectul a fost anunţat oficial, într-un cadru politic care nu lasă loc de interpretare, cu premierul Belgiei în cap de masă.
Lipsă de viziune, nepricepere, dezinteres, greu de spus dacă e vorba de un singur lucru sau de toate la un loc, cert este că n-am auzit până acum ca România să facă vreun demers de a obţine banii sau garanţiile necesare în cadrul mecanismului despre care tocmai am explicat la începutul acestui articol, deşi programul Tehnologii Strategice pentru Europa (STEP) a fost prezentat inclusiv publicului din Galaţi în mai multe rânduri, cu ocazia unor importante investiţii anunţate în producţia de hidrogen, energie regenerabilă sau siderurgie.
Riscul major este ca toate aceste întârzieri şi bâlbe să pună în pericol însăşi existenţa proiectului, pentru că tehnologia în cazul bateriilor electrice este una de top, care progresează incredibil de repede şi va continua într-un ritm şi mai accelerat, iar până va reuşi România să strângă şi să pună banii pe masă s-ar putea ca proiectul belgian, acum unul de vârf al industriei europene, să fie total depăşit şi deci ineficient.
Din păcate, în era noilor tehnologii care ne bat la uşă, timpul e din ce în ce mai scurt, iar dacă vrem să progresăm la fel cum am făcut-o în ultimii 30 de ani, cu frâna de mână trasă, avem toate şansele să rămânem pe marginea drumului. De căruţă şi cu baterii de numai un cal putere!
Anunţată cam în acelaşi timp cu a suedezilor, iniţiativa similară a României, care presupune un ajutor de stat de circa 800 de milioane de euro pentru o fabrică de baterii ce ar trebui construită la Galaţi, bate deocamdată pasul pe loc şi asta pentru că autorităţile noastre s-au încurcat cel mai probabil în hârtii. Tipic românesc, am putea spune, privind la multe alte proiecte care râd hidos în soare în aşteptarea unor avize, autorizaţii sau aprobări, aşa cum se întâmplă de un an la Palatul "Simion Gheorghiu", pentru care, culmea, finanţare există.
Cam asta pare situaţia şi în cazul fabricii belgiene ABEE, pentru care guvernanţii tot caută 800 de milioane de euro într-o căciulă în care nu-s decât 250 de milioane de euro (PNRR), apoi se învârt după aceeaşi sumă într-o cutie cu 400 de milioane de euro (Programul Tranziţie Justă) sau prin resturile minore rămase neconsumate de alte investiţii la fel de mici. Şi asta se întâmplă de opt luni, de când proiectul a fost anunţat oficial, într-un cadru politic care nu lasă loc de interpretare, cu premierul Belgiei în cap de masă.
Lipsă de viziune, nepricepere, dezinteres, greu de spus dacă e vorba de un singur lucru sau de toate la un loc, cert este că n-am auzit până acum ca România să facă vreun demers de a obţine banii sau garanţiile necesare în cadrul mecanismului despre care tocmai am explicat la începutul acestui articol, deşi programul Tehnologii Strategice pentru Europa (STEP) a fost prezentat inclusiv publicului din Galaţi în mai multe rânduri, cu ocazia unor importante investiţii anunţate în producţia de hidrogen, energie regenerabilă sau siderurgie.
Riscul major este ca toate aceste întârzieri şi bâlbe să pună în pericol însăşi existenţa proiectului, pentru că tehnologia în cazul bateriilor electrice este una de top, care progresează incredibil de repede şi va continua într-un ritm şi mai accelerat, iar până va reuşi România să strângă şi să pună banii pe masă s-ar putea ca proiectul belgian, acum unul de vârf al industriei europene, să fie total depăşit şi deci ineficient.
Din păcate, în era noilor tehnologii care ne bat la uşă, timpul e din ce în ce mai scurt, iar dacă vrem să progresăm la fel cum am făcut-o în ultimii 30 de ani, cu frâna de mână trasă, avem toate şansele să rămânem pe marginea drumului. De căruţă şi cu baterii de numai un cal putere!
joi, ianuarie 04, 2024
Anul alegerilor. De la Şoşoacă, la Garcea şi Baba Vanga
Am intrat în anul alegerilor. Nu numai România, ci aproape jumătate din populaţia lumii va traversa în 2024 perioade electorale. La noi, prima înfăţişare la urne din cele patru programate va fi scrutinul pentru Parlamentul European, din 6-9 iunie. După cum se prezintă lucrurile în momentul de faţă, câştigătorul probabil al acestor alegeri va fi în România curentul naţionalist-extremist, candidaţii partidelor din această zonă având o popularitate uriaşă, peste cea de care se bucură reprezentanţii formaţiunilor aflate la guvernare în ultimul ciclu electoral. Piperea, "Garcea" şi Şoşoacă se vor putea impune mai ales cu ajutorul diasporei, influenţată puternic de extremismul în creştere din Occident, cu voturile celor neinformaţi şi uşor influenţabili din rural şi din urbanul mic, dar şi profitând de apatia tradiţională a românilor faţă de alegerile europene.
În celelalte runde de vot, ale căror reguli şi date nu au fost încă stabilite, guvernanţii pot câştiga lejer, deoarece au candidaţi mult mai cunoscuţi în plan local şi vor avea la dispoziţie inclusiv "maşinăriile" de partid din teritoriu, conduse de miile de primari care se vor realeşi. Cât despre prezidenţiale, am mai spus că un tandem Ciolacu preşedinte - Iohannis premier pare cel mai probabil rezultat.
În plan extern, situaţia este mult mai complicată decât acum un an, cu un război în plus, cel dintre Israel şi Hamas. Chiar dacă acest conflict nu va cuprinde întregul Orient Mijlociu, cum anticipau unele voci acum câteva luni, se anunţă un lung război de uzură, pentru că statele arabe nu par dispuse să-i ajute pe palestinieni mai mult decât până acum, respectiv cu bani şi sprijin diplomatic. În aceste condiţii, luptele din zonă doar vor influenţa economia mondială, prin instabilitatea creată în Marea Roşie de atacurile rebelilor din Iran şi Yemen.
În schimb, în Donbas, lucrurile s-au complicat foarte mult, după eşecul contraofensivei ucrainene din toamnă. Democraţiile occidentale, mai preocupate de alegeri prezidenţiale (SUA) şi probleme economice şi de migraţie (Uniunea Europeană), nu par să conştientizeze pe deplin urmările dezastruoase ale unei eventuale victorii ruseşti, astfel că deciziile de care depinde rezistenţa ucraineană au tot fost amânate şi au început deja să producă efecte ce se pot dovedi irecuperabile pe termen lung. Iar după cum merg lucrurile de câteva luni încoace, speranţa unei respingeri a Rusiei dincolo de hotarele recunoscute ale Ucrainei a început să ţină mai mult de "previziunile" făcute de Baba Vanga, care cică ar fi spus că Putin va fi asasinat anul acesta de un conaţional. Tristă speranţă...
În celelalte runde de vot, ale căror reguli şi date nu au fost încă stabilite, guvernanţii pot câştiga lejer, deoarece au candidaţi mult mai cunoscuţi în plan local şi vor avea la dispoziţie inclusiv "maşinăriile" de partid din teritoriu, conduse de miile de primari care se vor realeşi. Cât despre prezidenţiale, am mai spus că un tandem Ciolacu preşedinte - Iohannis premier pare cel mai probabil rezultat.
În plan extern, situaţia este mult mai complicată decât acum un an, cu un război în plus, cel dintre Israel şi Hamas. Chiar dacă acest conflict nu va cuprinde întregul Orient Mijlociu, cum anticipau unele voci acum câteva luni, se anunţă un lung război de uzură, pentru că statele arabe nu par dispuse să-i ajute pe palestinieni mai mult decât până acum, respectiv cu bani şi sprijin diplomatic. În aceste condiţii, luptele din zonă doar vor influenţa economia mondială, prin instabilitatea creată în Marea Roşie de atacurile rebelilor din Iran şi Yemen.
În schimb, în Donbas, lucrurile s-au complicat foarte mult, după eşecul contraofensivei ucrainene din toamnă. Democraţiile occidentale, mai preocupate de alegeri prezidenţiale (SUA) şi probleme economice şi de migraţie (Uniunea Europeană), nu par să conştientizeze pe deplin urmările dezastruoase ale unei eventuale victorii ruseşti, astfel că deciziile de care depinde rezistenţa ucraineană au tot fost amânate şi au început deja să producă efecte ce se pot dovedi irecuperabile pe termen lung. Iar după cum merg lucrurile de câteva luni încoace, speranţa unei respingeri a Rusiei dincolo de hotarele recunoscute ale Ucrainei a început să ţină mai mult de "previziunile" făcute de Baba Vanga, care cică ar fi spus că Putin va fi asasinat anul acesta de un conaţional. Tristă speranţă...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
1.jpg)
mic.jpg){kind=small}
