Cine plăteşte nota?

Acum câteva zile, agenţia Fitch a anunţat revizuirea la negativ a pespectivei ratingului României, în acelaşi timp cu menţinerea ratingului propriu-zis la BBB-, treapta cea mai nefavorabilă din zona acceptabilă pentru investitori. Trebuie spus că acest BBB- se află imediat deasupra ratingului "junk" (gunoi), iar perspectiva negativă (de scădere) duce România la un pas de deveni o ţară "interzisă" pentru afaceri. Potrivit Fitch, chiar dacă are un risc scăzut de insovabilitate, România are vulnerabilități financiare importante, printre care instabilitatea politică, deficitul bugetar foarte mare și creșterea în ritm susținut a datoriei externe.

O singură zi mai târziu, neînţelegerile coaliţiei proeuropene au confirmat instabilitatea politică de care amintea agenţia de rating. Toată lumea a început să se "retragă" pe rând de la guvernare, acuzând declaraţii pe care nişte oameni politici responsabili n-ar trebui să le facă nici în baia proprie, cu atât mai puţin în spaţiul public, mai ales în condiţiile ascensiunii extremismului peste tot în Europa şi necesităţii unirii eforturilor pentru stoparea lui.
În cele din urmă, pe dinafară a rămas doar USR, celelalte partide, PSD, PNL şi UDMR, reuşind să treacă peste vorbele "de duh" şi, foarte probabil, vor alcătui viitorul guvern. Unul de sacrificiu, cu o susţinere parlamentară minimă şi căruia 2-3 aleşi plecaţi în vacanţă mai devreme i-ar putea amâna numirea.

Mult mai important, dincolo de disputele politicianiste, noul guvern va avea misiunea de a stabiliza cumva dezmăţul bugetar din ultimii ani, care a dus deficitul la un nivel imprevizibil şi pentru cei mai pesimişti analişti. Faptul că în faţa României se află câţiva ani grei din punct de vedere economic este evident de multă vreme, însă dimensiunea reală a dezastrului a luat prin surprindere pe toată lumea, iar noul guvern va trebui să achite nota de plată.

Prima măsură de austeritate vehiculată este cea de amânare a creşterii pensiilor de la 1 ianuarie, decizie "urgentată" şi de respingerea de către Curtea Constituţională a impozitării progresive a pensiilor speciale, care mai face o gaură în bugetul şi-aşa cârpit cu chiu, cu vai. Nici vorbă de tăierea finanţării partidelor, de reducerea birocraţiei, de scăderea cheltuielilor statului, de eficientizarea colectării, de stoparea risipirii banilor publici pe borduri şi panseluţe, practic nu se va lua nicio măsură care să afecteze cumva clasa politică şi pe reprezentanţii săi de la vârf.

Ca de obicei, oamenii de rând sunt cei care vor plăti, deşi discursurile despre "am înţeles mesajul poporul" erau pe buzele tuturor politicienilor, imediat după alegeri. N-au înţeles nimic, se pare, iar cel mai grav este faptul că, de fapt, nici nu vor să înţeleagă, ci doar să tragă pe spuza lor cât se va mai putea, indiferent de consecinţe. Nota asta o va plăti poporul într-un final, dar pe următoarele s-ar putea ca românii să nu le mai poată duce. Sau să nu mai fie dispuşi...

Cine va fi următorul Călin Georgescu

Anularea alegerilor prezidenţiale a amânat o problemă care nu îşi va găsi rezolvarea prea curând, cea a decuplării totale dintre aşteptările populaţiei şi agenda politicienilor. În timp ce oamenii de rând îşi doresc servicii de calitate, fie ele administrative sau de educaţie şi sănătate, locuri de muncă mai bine plătite, un nivel de trai decent şi, în primul rând, respect din partea celor aflaţi la putere, guvernele din ultimii ani au făcut totul doar pentru prosperitatea oamenilor politici şi a camarilei care îi înconjoară. Toate acestea au dus la o ruptură violentă între cele două categorii şi a generat o ură viscerală faţă de cei de la putere. Acest lucru s-a văzut cel mai bine în votul celor din diaspora, unde PSD, considerat principalul vinovat, n-a trecut de 3-4%.

Radicalizarea celor din străinătate este determinată şi de faptul că mulţi dintre ei au plecat din ţară tocmai din cauza politicilor partidelor aflate la guvernare, care au umflat permanent aparatul de stat cu sinecurişti şi au majorat din pix salariile bugetarilor, timp în care economia reală se zbătea la limita supravieţuirii, iar angajaţii aveau venituri în zona salariului minim, situaţie încă valabilă. Şi cum în "sistem" nu te poţi angaja decât cu pile şi şpăgi, singura opţiune a multora a rămas plecarea din ţară, iar condiţiile pentru o eventuală întoarcere nu par să se arate la orizont.

În acest context, de refuz visceral al politicienilor aflaţi la guvernare, orice candidat considerat ca nefăcând face parte din "sistem" a reprezentat o opţiune viabilă de vot. Iar dacă respectivul mai avea şi ceva carismă sau stăpânea arta manipulării, cum a fost cazul lui Călin Georgescu, succesul era garantat. Peste acest "teren fertil" s-a suprapus campania intensă de propagandă pe care Rusia o duce în multe ţări "prietene" din Europa, iar rezultatul s-a văzut în votul masiv acordat partidelor "suveraniste", a căror ideologie este una ancorată într-un trecut adesea întunecat şi nu reprezintă o opţiune viabilă în lumea modernă.

Cum anularea acestor alegeri nu a rezolvat problema de fond, ci doar a amânat-o, prin scoaterea din joc, probabil definitiv, a lui Călin Georgescu, peste 4-5 luni, la noua rundă a prezidenţialelor, situaţia se va repeta. Şi dacă în această perioadă relativ scurtă nu va fi timp să apară o nouă figură "mesianică" (Simion şi Şoşoacă sunt doar surogate care ţin "locul cald"), iar partidele din coaliţia de guvernare vor demonstra că "au înţeles" vocea poporului doar în discursurile de la televizor, peste patru ani mi-e teamă că tăvălugul mişcărilor "dark" nu va mai putea fi oprit nici cu mama Curţii Constituţionale, iar următorul Călin Georgescu va putea fi oricine are un cal alb pe-acasă.

Go West! Cu ţară cu tot sau pe cont propriu

"Go west/ Where the skies are blue/ Go west/ This is what we're gonna do" este un cântec făcut celebru de duetul britanic Pet Shop Boys la începutul anilor '90, care devenise un adevărat imn pentru tinerii est-europeni abia scăpaţi din lagărul comunist. Iar fostele ţări aflate zeci de ani în sfera de influenţă a sovieticilor şi-au ascultat tinerii şi au plecat spre Vest.

Mai cu sincope determinate de nostalgia "marelui urs", mai cu frîna de mână trasă de politicieni îndoctrinaţi la şcoala de cadre a Kremlinului, estul Europei a luat in corpore drumul Vestului. Şi nimeni nu s-a întors, deşi au trecut de atunci 35 de ani. S-a mai bătut pasul pe loc uneori, în general din cauze populist-politicianiste sau, dacă vreţi, naţionalist-suveraniste, dar direcţia a rămas aceeaşi, spre Vest.

Şi România a urmat acelaşi drum, chiar dacă politicienii pe care i-am ales n-au fost întotdeauna cea mai fericită opţiune, ba chiar mulţi au fost printre cele mai proaste variante. Am intrat în NATO şi în Uniunea Europeană, am primit ajutoare de zeci de miliarde de euro, nivelul de trai este mult superior celui de acum 35 de ani, decalajul faţă de multe state s-a redus considerabil, ba chiar am depăşit Grecia, Croaţia sau Ungaria, în timp ce Polonia şi Portugalia ne simt răsuflarea în ceafă, suntem practic mai aproape de Vest decât am fost în toată istoria noastră.

Însă, ca orice drum, şi cel spre Occident are răspântii, iar România se va afla duminică în faţa unei alegeri cruciale, să-şi continue drumul spre Vest sau să facă stânga-mprejur, cu cap compas Moscova, sedusă de unul dintre competitorii finalei prezidenţiale, ale cărui declaraţii iresponsabile au început deja să aibă efecte economice. Bursa de la Bucureşti este pe minus de o săptămână şi jumătate, companiile au pierdut miliarde de lei din capitalizare, dobânzile la care se finanţează Trezoreria statului sunt în creştere, ca şi cele la care se împrumută populaţia, iar Banca Naţională rezistă cu greu tendinţei de devalorizare a leului. Inflaţia mare, deficitul scăpat de sub control, balanţa comercială negativă sau încetinirea creşterii economice sunt tot atâtea motive pentru care orice derapaj, fie şi numai declarativ, pune în pericol economia ţării. Iar ultima stupizenie a ineptului individ care se crede mesianic, cea despre naţionalizarea companiilor deţinute de străini în România, ar face praf ţara, în cazul în care duminică seara rezultatul îi va fi favorabil.

Asta trebuie să alegem de fapt duminică, să continuăm să mergem spre Vest cu ţară cu tot sau să plecăm spre Vest fiecare pe cont propriu. Pentru că spre Vest au plecat românii când a început goana după aur în America, spre Vest au trecut Dunărea înot românii sătui de socialismul multilateral dezvoltat, spre Vest au plecat românii după căderea comunismului la muncă, la studii şi în vacanţe. Spre Est n-a plecat nimeni niciodată, de la Nicolae Milescu Spătaru încoace! Şi noi astăzi încă mai avem dubii care este direcţia bună? Go West, România!

Răzbunarea cărţilor necitite

"Vorba dulce mult aduce" spune un proverb românesc, iar rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale l-a confirmat din plin. Cu un discurs gol de conţinut, dar extrem de frumos ambalat, unul dintre candidaţi i-a câştigat pe români cu o retorică naţionalistă total depăşită de vremuri, care trimite mai degrabă la creştinismul naţionalist al legionarului Zelea Codreanu şi la doctrina "independenţei" atât faţă de ruşi, cât şi faţă de americani, promovată de Nicolae Ceauşescu.

Neutralitatea clamată în fiecare discurs al său, în condiţiile existenţei la graniţă a maşinăriei de război ruşeşti, este în lumea modernă o utopie pe care până şi elveţienii sunt pe cale să o reconsidere, deşi sunt extrem de protejaţi prin aşezarea geografică. Iar ideile despre ieşirea din Uniunea Europeană şi NATO, pe care personajul le neagă oficial în discursurile publice, sunt prezente voalat aproape la fiecare frază pe care o rosteşte.

Atmosfera de efervescenţă naţionalistă şi de luptător pentru adevăr, care le-a sucit minţile românilor, pigmentată cu toate teoriile conspiraţiei la modă, de la îmbolnăvirea copiilor prin vaccinare, păcatul cezarianei care "rupe firul divin", nanocipurile din sucurile îmbuteliate, negarea aselenizării, întâlnirile personale cu extratereştri şi multe, multe altele, este declamată cu ton, dicție, frazare și voce atent studiate, probabil chiar "lucrate" profesionist, mulţi găsind asemănări cu discursurile personajelor istorice din filmele produse în comunism.

Programul său economic "Apă, hrană, energie", la fel de iluzoriu, aduce mai degrabă cu populara zicere "Apă, paie şi bătaie", în loc să prezinte soluţii reale. Pentru România, decuplarea de piaţa mondială înseamnă dobânzi mai mari, uşi ale marilor cancelarii trântite în nas, investitori care încep să plece, şomaj, sărăcie, tăieri de pensii şi salarii etc. O primă dovadă a fost scăderea abruptă a bursei chiar a doua zi după anunţarea rezultatelor.

Câştigătorul primului tur al alegerilor te poate ameţi extrem de uşor cu impresia de competenţă multilateral dezvoltată, dacă nu ești bine ancorat în realitate sau nu ai cunoștințe minime despre ce se întâmplă în jurul tău. Este şi explicaţia succintă a succesului său, electoratul fiind sedus cu referințe la Dumnezeu, biblie, patrie, tradiție, pace sau iubire, fiecare dintre noi rezonând măcar cu una dintre aceste teme, astfel încât se simte implicat sau emoţionat. Putem să-i spunem manipulare lingvistică sau altcumva, cert este că pretendentul la şefia statului stăpâneşte extrem de bine tehnici de psihologia maselor. Iar rezultatul, la care a contribuit din plin impotenţa oratorică şi limba de lemn a contracandidaţilor, s-a văzut duminică la vot.

Într-o dispută de acum câţiva ani, reprezentanţii BNR i-au răspuns premierului Tudose, care-i acuza că se răzbună pentru măsurile economice luate de guvern, că de fapt "se răzbună cărţile de economie". De data asta, se pare că se răzbună toate cărţile necitite, pe care programul prezidenţial "România educată" le-a uitat pe terenul de golf sau pe pârtia de schi, în loc să le pună în mâinile românilor.

Europa se pregăteşte, România se bălăcăreşte

După ce Ucrainei i s-a permis să folosească rachetele americane cu rază lungă de acţiune împotriva ţintelor militare de pe teritoriul Rusiei, situaţia conflictului armat dintre Moscova şi Kiev, care tocmai a "aniversat" 1.000 de zile, este pe cale să escaladeze la cote mai mult decât alarmante.

Rusia ameninţă zilnic cu folosirea armelor nucleare şi a demarat producţia de masă a unor adăposturi antiatomice mobile, cablurile de comunicaţii din Marea Baltică au început să crape subit unul după altul, iar ţările central şi est-europene care nu-l aplaudă pe Putin au anunţat diverse măsuri preventive de apărare. Suedia şi Norvegia au început să-şi instruiască cetăţenii despre cum să reziste în cazul unui război, Finlanda şi-a avertizat populaţia despre supravieţuirea fără electricitate la minus 20 de grade, Danemarca a actualizat datele despre stocurile de apă, hrană şi medicamente necesare pentru trei zile de subzistenţă, iar Polonia şi ţările baltice au început să-şi construiască fortificaţii la graniţele cu Belarus şi Rusia.

În tot acest timp, România se află într-o prelungită campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, în care principalii candidaţii se acuză reciproc de tot felul de matrapazlâcuri. Sătul până peste cap de bălăcărelile politice interminabile, poporul îşi vede de-alea lui, urmăreşte la televizor emisiuni de gătit, meciuri de fotbal sau seriale siropoase, se uită practic la orice în afară de "dezbaterile" sterile despre nimic pe care le propun candidaţii la şefia statului.

De altfel, onor prezidenţiabilii care nu ştiu cine face parte din CSAT sau din Consiliul de Securitate al ONU sunt la fel de habarnişti şi când vine vorba despre ce se întâmplă în jurul lor, de la cât costă un kilogram de carne până la ce trupe poate mobiliza România în cazul unui război. Ştiu ei câte ceva despre armamentul sofisticat pe care ne-am propus să-l cumpărăm şi despre faptul că alocăm 2,5% din PIB pentru apărare.

Nu ştiu, însă, cu siguranţă că alocarea respectivă este doar pe hârtie, pentru că în realitate în ultimii doi ani n-am trecut de 1,7%. Ignoră şi faptul că România are de fapt doar 20.000 de combatanţi, dintr-un total de 60.000 de militari activi, iar pe graniţa de est, de la Suceava la Galaţi, sunt numai 4.000 de soldaţi, care evident n-au cum să reziste zece zile până la sosirea în ajutor a trupelor terestre ale NATO.

Despre pregătirea reală a populaţiei, la fel, nici vorbă să fie cineva interesat, exerciţiile de mobilizare ale rezerviştilor, care au avut loc şi la Galaţi în primăvară, fiind mai mult o ieşire la iarbă verde, cu fasole şi cârnaţi în loc de mici şi bere.

Iar când îi auzi pe prezidenţiabili la televizor cât de docţi se consideră sau cât de mesianici se cred, normal că-ţi vine să schimbi canalul, mai ales că atâta "varză" doar la emisiunile cu bucătari îţi mai e dat să vezi. Şi acolo se călește, nu păcălește!

Dacă nema putirinţă, geaba chichirez play-off

După ce Oţelul a reuşit anul trecut un campionat de invidiat, din postura de nou-promovată, fiind la un pas de calificarea în cupele europene, suporterilor gălăţeni li s-a cam urcat fotbalul la cap şi au început să viseze din cale-afară de frumos. Nu ne împiedică nimeni să visăm, e drept, numai că pentru a-ţi îndeplini visele e nevoie de obicei şi de bani, iar în fotbalul modern banii sunt esenţiali. Numai când te uiţi la bugetele marilor cluburi europene şi la salariile vedetelor acestora te ia ameţeala.

Începutul sezonului actual ar fi trebuit să ridice primele semne de întrebare, după ce Oţelul nu a reuşit să-l păstreze pe Bodişteanu şi nici să-l legitimeze pe golgeterul Drăghiceanu, pe care îl "arvunise" deja, tocmai din cauza salariilor mici pe care le poate oferi.

Prima parte a campionatului a făcut însă uitat acest lucru, precum şi faptul că transferurile s-au făcut târziu şi au afectat pregătirea de vară, după ce evoluţiile fotbaliştilor gălăţeni au fost peste aşteptări, iar Oţelul s-a aflat pe podium multă vreme, fiind singura echipă neînvinsă în primele 12 runde.

Însă ceea ce, obiectiv vorbind, era de aşteptat să se întâmple, s-a întâmplat, odată cu înfrângerea în faţa liderului. Oţelul a pierdut cadenţa şi n-a mai putut ţine pasul cu plutonul fruntaş, au apărut rezultatele negative şi contestatarii au scos rapid capul de la cutie. Au apărut acuzaţii că Dorinel e anacronic, că s-au făcut blaturi şi multe altele. Numai dacă încercăm să argumentăm varianta blaturilor, puteam vedea uşor că ne dă peste mână însăşi definiţia termenului: blat înseamnă să pierzi un meci pe care în mod normal puteai să-l câştigi, ceea ce nu e cazul la Oţelul în momentul de faţă!

Explicaţia declinului este mult mai simplă decât pare. Jucătorii Oţelului sunt, cu notabila excepţie Cisotti, de o valoare mult mai mică decât cei ai contracandidatelor la play-off, fapt confirmat, în afară de evoluţiile din teren, şi de portalurile de evaluare, gen transfermarkt. De altfel, simplul fapt că aproape toţi au ajuns la Galaţi liberi de contract, nefiind doriţi de echipe de top şi cu salarii mai mari, este o altă confirmare.

Drept urmare, în momentul de faţă, cu o pregătire fizică mult sub cea care a impresionat în sezonul trecut, cu o disciplină tactică făcută praf de absenţa căpitanului Cisotti, cu entuziasmul sleit de problemele financiare şi cu o valoare a jucătorilor sub cea a echipelor cu pretenţii, jocul Oţelului a început să scârţâie serios, iar ultimele rezultate sunt consecinţa firească a tuturor acestor factori. Nici vorbă de vreo conspiraţie mondială, asta e "marfa" pe care o putem avea în condiţiile unui buget mediocru, printre cele mai mici din Superligă.

Şi, cum perspective de redresare financiară nu prea există, ar cam trebui să ne luăm gândul de la visurile de play-off şi să vedem mai degrabă cum ne vom salva de la retrogradare. Pentru că, parafrazându-l pe Anton Pann, dacă nema putirinţă (financiară), geaba chichirez gâlceavă (cu echipele de play-off).

Până să doborâm noi dronele, vin rachetele!

"Viteza" cu care se mişcă autorităţile române este deja proverbială, inclusiv când este vorba despre urgenţe de interes naţional. Ocupaţi permanent cu creşterea nivelului de trai (al lor, nu al poporului!), politicienii noştri tergiversează până la limita absurdului orice iniţiativă, indiferent de consecinţe, chiar dacă acestea se pot dovedi uneori catastrofale.

Reforma pensiilor speciale, spre exemplu, mereu promisă şi niciodată realizată, a devenit deja telenovelă în România, cu sezoane înşirate unul după altul în care nu se întâmplă nimic. Iar următorul episod este deja cuprins în strategia pe care guvernul a pregătit-o pentru perioada 2025-2031, semn că vor mai trece ani buni fără să se facă ceva concret.

O problemă mult mai acută o reprezintă însă "războiul dronelor". În momentul de faţă, România nu are o legislaţie care să-i permită să doboare dronele străine care survolează ilegal teritoriul ţării, deşi ruşii ne tot fac "cadou" astfel de aparate de zbor de vreo doi ani încoace. Iar unele dintre acestea au căzut în România, din fericire fără consecinţe tragice până acum. Dar nu este deloc exclus să se întâmple şi accidente cu victime.

În momentul de faţă, un proiect de lege care stipulează posibilitatea de a doborî dronele ilegale a ajuns în consultare publică, după ce şeful Statului Major a făcut cunoscut, la începutul acestui an, faptul că armata nu poate ataca aparatele ruseşti ajunse accidental în spaţiul aerian al ţării. Până la intrarea în parlament a proiectului, prevăzută pentru ianuarie viitor, urmată de dezbateri, aprobare şi promulgare, sunt şanse ca noua noastră viitoare lege să devină caducă.

În schimb, pericolele la adresa securităţii naţionale se "mişcă" mult mai rapid. Un singur exemplu este elocvent. Compania germană Rheinmetall tocmai a finalizat o fabrică de blindate în Ucraina, care va produce primele maşini de luptă până la sfârşitul anului. În replică, ruşii au anunţat că noua fabrică este o ţintă pentru armata sa, aşa că este foarte posibil ca uzina germană să fie atacată cu rachete cu rază lungă de acţiune "Kinjal" ("Pumnal").

Problema este că noua fabrică este amplasată la doar 5-6 kilometri de graniţa României, aşa că nu este exclus ca în lunile următoare să avem parte nu numai de drone rătăcite, ci şi de rachete hipersonice. Iar dacă drone putem doborî, dar n-avem legislaţie, în cazul rachetelor de ultimă generaţie n-avem nici armamentul necesar. Şi cum rachetele ruseşti nu au deloc precizia cu care se laudă Kremlinul, nu-i văd deloc bine pe locuitorii din Satu Mare, în cazul, din fericire destul de puţin probabil, în care Putin va risca să atace fabrica germană.