Tradiţia gălăţeană a scumpirii apei fără motiv

Apă Canal şi-a scumpit serviciile cu 35% la apă şi 30% la canalizare, de la 1 aprilie, bifând astfel cea mai mare creştere de preţuri din ultimii cel puţin 20 de ani, sub motivaţia majorării costurilor la energie electrică și gaze. După ce Guvernul a decis plafonarea preţului la gaze şi energie de la 1 aprilie (prin care s-a prelungit de fapt plafonarea aflată în vigoare de la 1 februarie), Apă Canal a anunţat reducerea tarifelor abia majorate, cu 10% la apă şi 5% la canalizare. De la 1 mai, normal, că aprilie s-a dus şi ce-a mâncat lupul e bun mâncat.
Dacă intrăm ceva mai adânc în calcule, cum plafonarea a redus cheltuielile suplimentare ale Apă Canal la circa jumătate (conform cifrelor publicate de firmă pe pagina proprie de internet), rezultă că estimările pe care s-a fundamentat creşterea de la 1 aprilie nu au o bază reală, iar o scăderea cu 5-10% după o creştere de 30-35% este doar praf în ochi.
De altfel, inclusiv compania se încurcă în propriile cifre când încearcă să justifice majorarea. Astfel, "contractul de furnizare energie electrică pentru anul 2022 are o valoare de 45.352.510 lei (fără TVA), în timp ce valoarea acestuia în 2021 a fost de 15.895.778 lei (fără TVA)", de unde rezultă un plus de plată de 2,5 milioane de lei pe lună. În acelaşi comunicat, două paragrafe mai jos, rezultă o sumă suplimentară de plată de numai un milion de lei pe lună: "Pentru perioada februarie - martie 2022, chiar şi în condiţiile aplicării OUG nr. 3/2022, tot avem cheltuieli suplimentare faţă de luna decembrie 2021 de cca. 2 milioane lei la energia electrică".
Mai mult, din acelaşi comunicat aflăm că, prin creşterea de la 1 aprilie, tarifele de apă şi canalizare din Galaţi (11,30 lei/mc fără TVA) ar fi ajuns printre cele mai mari din ţară, după ce înainte se situau pe locul 22 printre cei 43 de operatori judeţeni de profil. Ca să nu mai spunem că, într-un document Apă Canal de acum câţiva ani, preţul estimat pentru 2023 era de... 9,45 lei/mc fără TVA!
Scăderea asta uşoară după o creştere record seamănă ca principiu cu bancul cu evreul care s-a simţit mult mai bine după ce a dat afară toate animalele pe care iniţial le înghesuise în cămăruţa în care locuia. Tot aşa, şi noi ar trebui să fim fericiţi că s-au redus un pic tarifele, mai ales că ne-am obişnuit cu managementul "performant" generator de profit doar pe barba gălăţenilor al celor de la Apă Canal. Numai în ultimii trei ani (2018-2020), Apă Canal a înregistrat profituri de 5-9 milioane de lei, ceea ce o face nu numai cea mai profitabilă societate edilitară gălăţeană, ci şi una dintre cele mai performante firme din întregul judeţ.
Aşteptăm acum şi "tradiţionala" majorare de tarif de la 1 iulie, care pentru Apă Canal a devenit "lege" de câţiva ani buni încoace...

Cutia Pandorei nuclearelor tactice

Anunţul ruşilor că prima fază a "operaţiunii" militare din Ucraina este aproape încheiată, iar de-acum înainte se vor axa pe "eliberarea" completă a regiunii Donbas, care cuprinde provinciile separatiste Doneţk şi Lugansk, a liniştit multă lume. Din păcate, însă, nu e deloc cazul să ne liniştim, mai ales că ruşii au mai blufat o dată, chiar înainte de a invada Ucraina, când au anunţat că şi-au încheiat manevrele şi au început să se retragă în cazărmi. Evident, nu s-a întâmplat aşa şi, în loc să se retragă, au atacat. Şi de data aceasta anunţul poate fi la fel de mincinos, iar singurul lui scop pare a fi adormirea vigilenţei adversarului, unii comandanţi ucraineni chiar declarând că vor pleca pe contraatac. Ceea ce, în momentul de faţă, ar fi o greşeală catastrofală. În ciuda pierderilor masive de până acum, ruşii mai au suficiente trupe şi echipamente militare în zonă. Şi dacă n-au reuşit să cucerească oraşele mari prin metode "clasice", o scoatere din dispozitivul urban a ucrainenilor, ca în cazul unei plecări a acestora în ofensivă, ar putea fi dezastruoasă pentru trupele lui Zelenski.
Pe de altă parte, replierea trupelor ruseşti din preajma marilor oraşe ar putea ascunde şi o altă capcană, mult mai periculoasă. E foarte posibil ca, enervaţi de nereuşitele de până acum, comandanţii ruşi, cu Putin în frunte, să apeleze la "artileria grea", adică să înceapă să folosească arme de distrugere în masă, chimice, biologice sau nucleare tactice. Oricare dintre ele ar putea înfrânge rezistenţa ucraineană, chiar dacă aceasta a făcut faţă excelent războiului convenţional. Cu arme de distrugere în masă nu mai ai însă cum să lupţi, o singură astfel de bombă, de putere relativ mică, putând să radă de pe faţa pământului un cartier sau mai multe dintr-un oraş mare sau să distrugă un întreg corp de armată cu echipamente militare cu tot. Norii radioactivi care ar rămâne în urma folosirii unor nucleare tactice de mici dimensiuni s-ar risipi cel mai probabil destul de repede, iar pericolul ca o altă ţară să fie afectată (şi să se considere atacată) ar fi destul de redus.
Într-un astfel de caz, răspunsul comunităţii internaţionale va fi decisiv pentru viitorul umanităţii, pentru că lipsa unei condamnări mondiale poate deschide o adevărată cutie a Pandorei. Foarte multe ţări pot construi astfel de bombe în momentul de faţă, iar dacă zeci de state nu condamnă ferm agresiunea, aşa cum se întâmplă în momentul de faţă la ONU, din ce în ce mai mulţi iresponsabili, statali sau nu, ar putea să cumpere şi să utilizeze "mici" arme de distrugere în masă. Caz în care iarna nucleară globală n-ar mai fi decât o chestiune de (scurt) timp.

Când n-avem soluţii, facem spectacol la televizor

După "crizele" care au generat cozi la benzină şi la ulei, autorităţile au anunţat că vor pune piciorul în prag şi îi vor pedepsi drastic pe cei care profită de spaimele şi naivitatea românilor. Şi, ce să vezi, chiar a doua zi au demarat controalele şi au început să curgă amenzile. Numai la Galaţi, ca să dăm un exemplu local, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a amendat o benzinărie din Tecuci cu 10.000 de lei, Garda de Mediu a sancţionat aceeaşi unitate cu 100.000 de lei, Protecţia Consumatorului a "ars" opt staţii peco cu 68.000 de lei, Inspectoratul Teritorial de Muncă a aplicat opt amenzi în valoare de 33.000 de lei şi probabil mai sunt verificări în curs şi de la alte instituţii.
Toate bune şi frumoase până aici, numai că, dacă intrăm puţin în detalii, vom vedea că toate aceste sancţiuni au fost date pentru abateri care nu au absolut nicio legătură cu fenomenul în sine. Practic, au fost amendate... etichete puse greşit sau netraduse, comercializarea de produse expirate, lucrul fără forme legale, vânzarea combustibililor în bidoane neconforme, lipsa unor acte şi autorizaţii sau diverse inadvertenţe fiscale. Toate acestea sunt ilegalităţi şi trebuie pedepsite, nimic de zis, dar ele puteau fi constatate oricând până acum, nu fix pe valul de indignare populară creat de creşterile de preţ. De fapt, majorările preţurilor nici nu au fost analizate, toate controalele şi sancţiunile aplicate în benzinării fiind auxiliare.
E drept că pentru a pune frână creşterilor de preţuri, uneori nejustificate, sunt necesare controale mult mai complexe, care durează câteodată ani întregi, precum cele ale Consiliului Concurenţei, care ar putea decide dacă pe piaţa uleiului s-a format sau nu un cartel al producătorilor sau al firmelor de depozitare sau dacă în benzinării preţurile ţin sau nu cont de cotaţiile internaţionale ale petrolului şi de costurile rafinăriilor.
În schimb, în lipsa unor măsuri concrete care să contracareze "crizele", guvernanţii noştri au scos din joben o serie de controale pe care le puteau face pe repede-nainte, dar care nu au absolut niciun fel de influenţă în mecanismele care au dus la revenirea "sindromului cozii" la români. Ba, mai mult, aceste tipuri de sancţiuni hei-rupiste nu vor face decât să influenţeze piaţa şi nu în sens pozitiv, pentru că firmele amendate îşi vor scoate pârleala tot de la consumatori, prin majorarea unor preţuri în viitorul apropiat.
În contextul războiului din Ucraina, care a perturbat multe lanţuri de aprovizionare, "crize" vor mai veni cu siguranţă, iar dacă singura soluţie a autorităţilor este spectacolul televizat al acestor amenzi auxiliare, făcut doar pentru deliciul publicului, nu ştiu pe unde vom scoate cămaşa.

Povestea unei isterii cu pompă

Pe 28 februarie, Ungaria a plafonat preţul benzinei la 6,23 lei/litru, pentru a stopa creşterea indusă de tendinţa de majorare a cotaţiei petrolului pe burse, apărută imediat după invazia rusă în Ucraina.
La acest preţ, acum circa o săptămână, după ce cotaţiile barilului de petrol pe plan mondial au crescut, benzinăriile din Ungaria au ajuns să vândă în pierdere, Mol anunţând un deficit de 0,45 lei/litru.
Drept urmare, benzinăriile din Ungaria fost luate cu asalt, aşa că următorul pas a fost raţionalizarea vânzărilor, limita fiind stabilită la 100 de litri pe achiziţie. Măsura a dus şi la reducerea programului de lucru în benzinării la doar 4-5 ore pe zi.
Rămaşi fără benzină, din cauza programului sau a raţionalizării, mulţi maghiari au trecut graniţa pentru a alimenta la benzinăriile româneşti din proximitatea frontierei.
După ce s-au trezit cu mulţi clienţi în bătătură, micii patroni români, "întreprinzători" cum îi ştim, au crescut preţul în staţiile (exclusiv) independente din apropierea graniţei, aşa ca pentru "prietenii" maghiari (celebrul 11,1 lei/litru de la Beiuş, recordul de 12,99 lei/litru de la Tinca şi alte câteva creşteri pe la 9-10 lei).
Iar de la imaginile cu respectivele preţuri postate pe reţelele de socializare şi "cântate" de unele televiziuni, a început nebunia care s-a întins rapid în toată ţara, inclusiv la 7-800 de kilometri de graniţa cu Ungaria, isterie amplificată şi de reacţia foarte întârziată a autorităţilor române.
P.S. Preţul barilului pe pieţele internaţionale este în scădere (de la circa 130 la 120 dolari/baril, iar tendinţa este de 110 dolari/baril), aşa că în următoarele zile nu va fi nicio "explozie" a preţului. De altfel, pentru un preţ la pompă în România de 10-11 lei/litru, cotaţia ar trebui să fie de circa 180 dolari/baril, în condiţiile în care maximul istoric (atins în 2008) a fost de 147 dolari/baril.

Indecizia politicienilor europeni naşte monștri în stepa rusească

Rusia a atacat Ucraina mânată de ambiţiile imperialiste de a redobândi controlul asupra teritoriilor pierdute odată cu destrămarea URSS, dar şi cu largul concurs al politicienilor europeni, care n-au reuşit să aibă o voce unică şi convingătoare în faţa unui adversar care abia aştepta un semn de slăbiciune. Practic, indeciziile şi ezitările în a pune Rusia la colţ i-au dat lui Vladimir Putin curajul de a-şi construi visul de ţar.

Pentru că, trebuie spus clar, acesta nu a început în noaptea de Dragobete a anului 2022, ci încă din 2014, atunci când Rusia a anexat Crimeea, fără ca nimeni să i se opună. S-au fluturat lozinci şi declaraţii pompoase şi atunci, dar nu a fost impusă nicio sancţiune serioasă, care să determine Rusia să dea înapoi. Drept urmare, "visul" imperial moscovit a continuat nestingherit în Georgia, în 2018, cu preluarea controlului în provinciile Abhazia şi Osetia de Sud, urmat acum de proclamarea "republicilor independente" Doneţk şi Lugansk.

Şi de data aceasta, am fost martori la aceleași multe vorbe goale şi la câteva "sancţiuni" de ochii lumii, total nesemnificative, gen oprirea unei conducte care n-a funcţionat niciodată sau stoparea unor finanţări de care Rusia nu are nevoie, în condiţiile unor datorii de numai 16% din PIB. Adevăratele măsuri, care ar fi putut pune pe butuci economia rusească şi nu i-ar mai fi permis să finanţeze uriaşele cheltuieli ale unui război, au rămas doar la stadiul de propuneri, bine ascunse sub stindardul "condamnării cu fermitate" a acţiunilor lui Putin. Decuplarea Rusiei de la sistemul bancar mondial n-a fost acceptată de Germania şi Italia, blocarea conturilor oligarhilor fideli lui Putin a fost amânată de Elveţia pe modelul "am creat o comisie de analiză", cumpărarea de gaz rusesc la preţuri astronomice a fost "mediată" de Austria, prin bursa de la Viena, care este controlată de Gazprom ş.a.m.d.

Şi astfel, mângâiată pe creştet de câţiva lideri europeni mărunţi, mânați de interese personale sau de grup, nu de cele ale popoarelor pe care se fac că le reprezintă, Moscova a mai făcut un pas spre ceea ce şi-a propus. Iar acest lucru nu este cucerirea propriu-zisă a Ucrainei, să fim bine înţeleşi, ci refacerea zonei tampon de ţări vasale de pe vremea Pactului de la Varşovia, care să răspundă doar la comenzile Moscovei, nu să arunce ocheade spre Occident, aşa cum face Ucraina de la debarcarea lui Ianukovici încoace. Iar exemplul perfect este Lukaşenko, cu a sa docilă Bielorusie, pe care Putin ar vrea-o replicată acum la Kiev. Şi poate şi prin alte părţi ale continentului (iar Republica Moldova ar putea fi următoarea pe listă), dacă i se dă în continuare mână liberă...

Renaşterea de după Apocalipsă

Războiul declanşat de invazia Rusiei în Ucraina are deja două săptămâni de confruntări şi nu pare să i se întrevadă prea curând un final. Cele două tabere mai au încă suficiente resurse, iar divergenţele în privinţa condiţiilor pentru o încetare a focului sunt practic insurmontabile.

Şi, în condiţiile unui război de durată, preţul plătit de statele ce s-au alăturat sancţiunilor impuse Rusiei va deveni din ce în ce mai important. În zona energetică este deja deranj mare, chiar dacă ruşii nu şi-au închis deocamdată gazoductele de Europa. Practic, orice creştere de preţ în acest sector duce inevitabil la majorări de tarife în lanţ în toate domeniile de activitate. Dacă mai introducem în ecuaţie şi resursele pe care cele două state aflate în război le asigurau până acum lumii, printre care grâu, porumb, orz, floarea-soarelui, îngrăşăminte, nichel, aluminiu, titan şi chiar fier, rezultă că ne aşteaptă o perioadă economică mai mult decât complicată, pentru că, deşi România dispune de o parte din resursele menţionate, preţul se face la nivel mondial şi va creşte exponenţial. Şi cum nivelul nostru de trai este încă departe de cel din statele Uniunii Europene, problemele economice ne vor afecta mult mai serios, situaţia putând fi comparată, pentru o parte importantă a populaţiei ţării, cu o adevărată apocalipsă. În plus, indecizia, nepăsarea şi incompetenţa decidenţilor autohtoni de prin toate partidele, de-acum proverbială, vor da şi ele o "mână de ajutor" la ceea ce ne aşteaptă.

Există însă şi o rază de speranţă, un soi de luminiţă de la capătul tunelului, dacă preferaţi o expresie clasică. Din păcate, asta este legată tot de politicieni, a căror reacţie foarte rapidă ar putea să determine relocarea în România a unei părţi importante din fabricile închise în Rusia de marile companii ce s-au alăturat embargoului de război. Un lobby eficient pe lângă marile corporaţii şi o adaptare a legislaţiei naţionale la necesităţile de moment ale acestora ne-ar putea propulsa într-o ţară extrem de atractivă pentru investiţii majore într-un timp foarte scurt, pentru că mai-marii economiei mondiale nu-şi vor permite să rămână în stand-by foarte multă vreme. Iar o politică investiţională inspirată ar putea genera o revitalizare economică spectaculoasă, ce ne-ar putea readuce renumele pierdut de "grânar al Europei", ne-ar permite dezvoltarea de industrii de top şi, peste toate, ar determina o revenire masivă acasă a românilor plecaţi prin lumea largă.

Sunteţi pregătiţi pentru renaştere, domnilor politicieni, sau ne lăsaţi să ne zbatem în apocalipsa care va veni şi fără implicarea dumneavoastră?

Şi nedescentralizaţi, şi cu banii luaţi!

Ministerul Transporturilor a semnat, recent, protocoale de colaborare între CNAIR, compania de drumuri aflată în subordinea sa, şi reprezentanţii mai multor consilii judeţene din ţară. Cum toţi semnatarii protocoalelor au fost membri ai aceluiaşi partid, informaţiile ajunse în spaţiul public au anunţat un triumf epocal.
Prezent la reuniune, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, şi-a pus semnătura pe trei documente, care vizează un drum expres între Galaţi şi Călăraşi (cu o conexiune la Autostrada A2), un drum de legătură între viitoarea Centură Mare a Galațiului și drumul expres Galați - Brăila, precum şi modernizarea a 40 de kilometri din DN 25, între Galați și Tudor Vladimirescu. Cum Galaţiul a fost văduvit de infrastructură decenii la rând, existenţa acestor şosele ar fi extrem de utilă şi ne-ar ajuta să mai recuperăm câte ceva din diferenţele de dezvoltare faţă de judeţele din vest.
Întrebarea este cum vor fi finanţate drumurile, pentru că acesta este capitolul la care Galaţiul a suferit maxim până acum. Iar aici încep incertitudinile. Sub umbrela unei presupuse descentralizări, ministrul Grindeanu a pasat realizarea studiilor de fezabilitate şi a documentaţiilor tehnice în curtea consiliilor judeţene, care le vor şi plăti, sub promisiunea că sumele cheltuite vor fi recuperate din fonduri europene.
Dacă aruncăm o privire pe reţeaua TEN-T (şoselele de care Europa este interesată), se observă uşor că niciunul dintre drumurile nou "descentralizate" nu figurează pe harta finanţărilor de până în 2042! Şi nu e vorba numai de Galaţi, ci de toate celelalte investiţii, care par hilare privite din curtea noastră (gen centura "faimosului" oraş Băbeni), aşa cum probabil li se par altora cele trei şosele dorite de Galaţi.
Cum fonduri europene nu vor exista, iar parteneriatele public-private sunt o himeră în România, singura posibilitate de finanţare ar fi bugetul naţional. Acesta însă tocmai "ne-a spus" că n-are bani nici pentru documentaţii, cu atât mai puţin pentru investiţiile propriu-zise. "Expresul de Călăraşi" ar costa cam 500 milioane de euro, aşa că e aproape exclus din start, dar putem spera măcar la unul din celelalte două, cu valori ceva mai "umane", de sub 100 milioane de euro fiecare. Dacă însă ne amintim de când tot visăm la cele 100 milioane de euro pentru aeroport, tare mi-e că dăm banii din mână pe descentralizarea de pe gard. Sau, ceva mai popular, vom rămâne şi nedescentralizaţi, şi cu banii luaţi!