A început înscrierea în cursa "Arestaţi-l pe Rasdaq", ediţia 2024

De-a lungul vremii, peste tot în lume, o mulţime de vedete din toate domeniile de activitate au cochetat cu politica, având mai mult sau mai puţin succes. Unii dintre aceştia chiar au reuşit să devină oameni politici importanţi, exemple fiind destule, de la actorul Arnold Schwarzenegger, ajuns guvernator al statului american California, la campionul mondial de box Vitali Kliciko, ales primar al Kievului.

Evident, România nu putea face excepţie, aşa că la fiecare rundă de alegeri au fost prezenţi pe liste numeroşi artişti, sportivi, medici sau profesori cu rezultate notabile în profesiile lor. Însă puţini au ajuns să facă politică la vârf la modul serios, cei mai mulţi fiind simpli "trăgători" de liste pentru partidele alese, care au încercat astfel să-şi îmbunătăţească scorul electoral cu ajutorul notorietăţii respectivelor vedete. Au fost partide care au reuşit să câştige procente bune, au fost şi altele care s-au păcălit, precum PER, care în loc de cunoscuta solistă Sanda Ladoşi s-a trezit în vârful listei de candidaţi cu... Sanda Tache, numele real al interpretei.

Câteva vedete au ajuns, totuşi, să ne reprezinte, dar prestaţiile lor politice au fost cel mai adesea foarte modeste, iar uneori de-a dreptul ridicole. A rămas de notorietate "sentinţa" de prin anul 2000 a interpretei de muzică populară Irina Loghin, deputat PRM la vremea aceea, care, într-o dezbatere despre piaţa de capital, care o depăşea în mod evident, a sugerat "să fie arestat Rasdaq, dacă a furat".

În plan local, nu mai departe de alegerile trecute, luptătorul Cătălin Moroşanu a fost cap de listă pentru PNL, însă n-a rezistat foarte mult în postura de consilier judeţean, deşi la Iaşi dusese la capăt două mandate. Şi antrenorul Dorinel Munteanu a încercat marea cu sarea pentru PMP, dar n-a avut succes nici la Galaţi, nici la Cluj. Ambii s-au declarat dezamăgiţi de experienţe şi au anunţat că renunţă la politică.

Anul acesta, primul temerar din Galaţi care şi-a anunţat intenţia de a participa la alegeri este boxerul profesionist Cristian Ciocan, care vrea să candideze pentru şefia primăriei din comuna natală, Pechea, din partea PNL. "Hammer" este primul înscris în cursa electorală, dar nu va fi cu siguranţă ultimul, pentru că în special partidele mici sau cele care nu au în teritoriu reprezentanţi cunoscuţi alegătorilor vor apela la oameni remarcaţi în alte domenii, pentru a câştiga un procent, două în plus.

Marea problemă este că, după eşecurile majorităţii vedetelor care s-au visat oameni politici, din ce în ce mai puţine persoane cu notorietate sunt dispuse să se amestece în troacă...

SF-urile de după SF-uri

În ianuarie 2023, se semna, la Brăila, contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate în vederea construirii drumului TransRegio Galaţi - Slobozia - Drajna - Chiciu, o şosea de 150 de kilometri care să lege graniţele României cu Ucraina/Moldova şi Bulgaria. Costuri de 17 milioane de lei (fără TVA), 15 firme semnatare, şapte luni pentru finalizare. Optimism şi entuziasm cât cuprinde din partea celor prezenţi la ceremonie, cam toţi oficialii importanţi din cele patru judeţe (Galaţi, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi) prin care ar trebui să treacă drumul. S-au împlinit, iată, 12 luni, nu şapte, iar studiul se lasă încă aşteptat. Mai mult, deşi termenul de predare a fost depăşit cu cinci luni, nicio comunicare publică a celor implicaţi nu a apărut pentru a clarifica situaţia.

Similar, în decembrie 2022, a avut loc la Galaţi, de data asta, semnarea contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate al aeroportului regional Galaţi - Brăila. Peste 30 milioane de lei (fără TVA) de plată, 17 firme implicate, nouă luni termen de realizare. Entuziasm şi optimism, la fel, la cele mai înalte cote, atât în Galaţi, cât şi în Brăila. Au trecut aproape 13 luni, nu nouă, iar rezultatul este acelaşi, nimic! Chestionat pe subiect, la trecerea celor nouă luni prevăzute în contract, preşedintele CJ Galaţi a declarat că încă se lucrează şi a dat un nou termen, sfârşitul anului 2023 - începutul anului 2024, în parte depăşit şi el fără vreun rezultat concret.

Ce se întâmplă, totuşi, cu aceste două proiecte majore pentru zona noastră, anunţate cu mare tam-tam şi aflate, practic, la stadiul de "am cumpărat dosarul cu şină în care să strângem documentaţia"? Dincolo de promisiunile politicianiste, cu care ne-am obişnuit deja şi care nu mai miră pe nimeni, mai există un lucru important care leagă cele două proiecte. Şi nu mă refer la lipsa finanţării, pentru că asta era evidentă din start pentru oricine voia să vadă dincolo de "urale şi aplauze prelungite...".

Este vorba despre faptul că a sucombat inclusiv "punguţa" în care politicienii implicaţi păstrau de doi bani speranţă, respectiv fondurile comunitare de mobilitate militară, suplimentate în contextul războiului din Ucraina. După eşecul contraofensivei ucrainene din toamnă, atât Europa, cât şi SUA par să se fi săturat să pompeze bani fără număr în conflict, în ciuda faptului că sprijinul la nivel politic pare suficient de solid în continuare. Iar una dintre victimele colaterale este chiar zona Galaţi - Brăila, care ar fi putut beneficia de finanţare pentru cele două proiecte, ale căror costuri nu sunt deloc mici, fiind estimate la sume cuprinse între 500 de milioane şi un miliard de euro, imposibil de acoperit din alte surse. Drept urmare, cele două proiecte vor rămâne la stadiul de SF (ştiinţifico-fantastic), chiar şi după ce SF-urile (studiile de fezabilitate) vor fi gata!

Cum să ai succes cu frâna de mână trasă?

Comisia Europeană a aprobat luni planul Germaniei de a acorda un ajutor de stat de aproape un miliard de euro unei firme suedeze care vrea să construiască o uzină de baterii pentru maşini electrice în nordul ţării, primul ajutor de acest tip autorizat de Bruxelles de la instituirea, în martie 2023, a unui mecanism care permite subvenţionarea proiectelor ce contribuie la reducerea poluării pe continent.

Anunţată cam în acelaşi timp cu a suedezilor, iniţiativa similară a României, care presupune un ajutor de stat de circa 800 de milioane de euro pentru o fabrică de baterii ce ar trebui construită la Galaţi, bate deocamdată pasul pe loc şi asta pentru că autorităţile noastre s-au încurcat cel mai probabil în hârtii. Tipic românesc, am putea spune, privind la multe alte proiecte care râd hidos în soare în aşteptarea unor avize, autorizaţii sau aprobări, aşa cum se întâmplă de un an la Palatul "Simion Gheorghiu", pentru care, culmea, finanţare există.

Cam asta pare situaţia şi în cazul fabricii belgiene ABEE, pentru care guvernanţii tot caută 800 de milioane de euro într-o căciulă în care nu-s decât 250 de milioane de euro (PNRR), apoi se învârt după aceeaşi sumă într-o cutie cu 400 de milioane de euro (Programul Tranziţie Justă) sau prin resturile minore rămase neconsumate de alte investiţii la fel de mici. Şi asta se întâmplă de opt luni, de când proiectul a fost anunţat oficial, într-un cadru politic care nu lasă loc de interpretare, cu premierul Belgiei în cap de masă.

Lipsă de viziune, nepricepere, dezinteres, greu de spus dacă e vorba de un singur lucru sau de toate la un loc, cert este că n-am auzit până acum ca România să facă vreun demers de a obţine banii sau garanţiile necesare în cadrul mecanismului despre care tocmai am explicat la începutul acestui articol, deşi programul Tehnologii Strategice pentru Europa (STEP) a fost prezentat inclusiv publicului din Galaţi în mai multe rânduri, cu ocazia unor importante investiţii anunţate în producţia de hidrogen, energie regenerabilă sau siderurgie.

Riscul major este ca toate aceste întârzieri şi bâlbe să pună în pericol însăşi existenţa proiectului, pentru că tehnologia în cazul bateriilor electrice este una de top, care progresează incredibil de repede şi va continua într-un ritm şi mai accelerat, iar până va reuşi România să strângă şi să pună banii pe masă s-ar putea ca proiectul belgian, acum unul de vârf al industriei europene, să fie total depăşit şi deci ineficient.

Din păcate, în era noilor tehnologii care ne bat la uşă, timpul e din ce în ce mai scurt, iar dacă vrem să progresăm la fel cum am făcut-o în ultimii 30 de ani, cu frâna de mână trasă, avem toate şansele să rămânem pe marginea drumului. De căruţă şi cu baterii de numai un cal putere!

Anul alegerilor. De la Şoşoacă, la Garcea şi Baba Vanga

Am intrat în anul alegerilor. Nu numai România, ci aproape jumătate din populaţia lumii va traversa în 2024 perioade electorale. La noi, prima înfăţişare la urne din cele patru programate va fi scrutinul pentru Parlamentul European, din 6-9 iunie. După cum se prezintă lucrurile în momentul de faţă, câştigătorul probabil al acestor alegeri va fi în România curentul naţionalist-extremist, candidaţii partidelor din această zonă având o popularitate uriaşă, peste cea de care se bucură reprezentanţii formaţiunilor aflate la guvernare în ultimul ciclu electoral. Piperea, "Garcea" şi Şoşoacă se vor putea impune mai ales cu ajutorul diasporei, influenţată puternic de extremismul în creştere din Occident, cu voturile celor neinformaţi şi uşor influenţabili din rural şi din urbanul mic, dar şi profitând de apatia tradiţională a românilor faţă de alegerile europene.

În celelalte runde de vot, ale căror reguli şi date nu au fost încă stabilite, guvernanţii pot câştiga lejer, deoarece au candidaţi mult mai cunoscuţi în plan local şi vor avea la dispoziţie inclusiv "maşinăriile" de partid din teritoriu, conduse de miile de primari care se vor realeşi. Cât despre prezidenţiale, am mai spus că un tandem Ciolacu preşedinte - Iohannis premier pare cel mai probabil rezultat.

În plan extern, situaţia este mult mai complicată decât acum un an, cu un război în plus, cel dintre Israel şi Hamas. Chiar dacă acest conflict nu va cuprinde întregul Orient Mijlociu, cum anticipau unele voci acum câteva luni, se anunţă un lung război de uzură, pentru că statele arabe nu par dispuse să-i ajute pe palestinieni mai mult decât până acum, respectiv cu bani şi sprijin diplomatic. În aceste condiţii, luptele din zonă doar vor influenţa economia mondială, prin instabilitatea creată în Marea Roşie de atacurile rebelilor din Iran şi Yemen.

În schimb, în Donbas, lucrurile s-au complicat foarte mult, după eşecul contraofensivei ucrainene din toamnă. Democraţiile occidentale, mai preocupate de alegeri prezidenţiale (SUA) şi probleme economice şi de migraţie (Uniunea Europeană), nu par să conştientizeze pe deplin urmările dezastruoase ale unei eventuale victorii ruseşti, astfel că deciziile de care depinde rezistenţa ucraineană au tot fost amânate şi au început deja să producă efecte ce se pot dovedi irecuperabile pe termen lung. Iar după cum merg lucrurile de câteva luni încoace, speranţa unei respingeri a Rusiei dincolo de hotarele recunoscute ale Ucrainei a început să ţină mai mult de "previziunile" făcute de Baba Vanga, care cică ar fi spus că Putin va fi asasinat anul acesta de un conaţional. Tristă speranţă...

Pierdut umanitate. Inclusiv de Crăciun

25 decembrie 1914. În numeroase zone ale frontului belgian din Primul Război Mondial s-au consemnat încetări spontane ale focului, soldaţii ambelor tabere combatante, în special germani şi britanici, dar şi ceva trupe franceze, au ieşit din tranşee şi şi-au dat mâna, într-un gest spontan de fraternitate, schimbând între ei mâncare, ţigări şi mici cadouri simbolice. S-au făcut ceremonii religioase comune pentru cei căzuţi, au fost recuperaţi răniţii rămaşi între linii, s-au cântat împreună melodii tradiţionale de Crăciun, s-au făcut poze, ba chiar s-a organizat şi un meci de fotbal între militarii englezi şi germani, la care au luat parte de-a lungul întregii zile câteva sute de militari. În total, se estimează că 100.000 de soldaţi au participat la extraordinara lecţie de umanitate care a rămas cunoscută în istorie drept Armistiţiul de Crăciun. Şi toate acestea s-au întâmplat spontan, comandamentele ambelor armate nefiind de acord cu manifestările şi având grijă să nu se mai repete pe scară largă în anii care au urmat.

25 decembrie 2023. Pe fronturile existente 109 ani mai târziu, luptele au fost extrem de intense şi în prima zi de Crăciun. În Donbas, s-au raportat rachete şi avioane doborâte, zeci de blindate distruse, sute de morţi şi răniţi de ambele părţi, cucerirea de către ruşi a orăşelului fantomă Mariinka, negată ulerior de ucraineni, război în toată regula, aşa cum se întâmplă de aproape doi ani fără încetare. Nu s-a semnalat nicio intenţie de a fi încetate ostilităţile măcar pentru câteva ore, chiar dacă marea sărbătoare a Naşterii Domnului ar fi fost în cazul de faţă doar un pretext, pentru că nu se celebrează pe 25 decembrie în ambele tabere, dar la nicio altă ocazie nu au apărut astfel de iniţiative.

La fel, în Gaza, israelienii şi palestinienii continuă să lupte, "până la distrugerea Hamas", cum sublinia premierul israelian Benjamin Netanyahu, ambii combatanţi respingând categoric o propunere de încetare a focului de două săptămâni, solicitată de comunitatea internaţională.

Înverşunarea pe care o vedem astăzi în aceste conflicte regionale este atât de departe de ceea ce s-a întâmplat fără niciun fel de organizare prealabilă acum o sută şi ceva de ani, încât singurul lucru semnificativ care pare să se fi întâmplat în evoluţia umanităţii în acest interval de timp este că şi-a pierdut... umanitatea. Tristă evoluţie!

Întâi pomeni electorale, iar investiţii din ce rămâne

Ştie de-acum toată lumea că gaura din bugetul pe 2023, pe care guvernanţii au recunoscut-o abia prin primăvară, a fost determinată de construcţia total nerealistă, cu venituri de 34,7% din PIB, care nu se puteau realiza. Din primăvară până acum, politicienii de la putere au tot dat din colţ în colţ, au cârpit de prin rezervele guvernamentale, au tăiat din banii unor proiecte, au amânat plăţi către constructori, au negociat şi renegociat deficitul bugetar, totul pentru ca României să nu-i fie sistate plăţile din bani europeni, esenţiali pentru dezvoltare, în condiţiile în care constituie o mare parte a sumelor destinate investiţiilor.
Ei bine, pentru 2024, bugetul ia în calcul venituri asemănătoare, de 33,8% din PIB, ceea ce înseamnă că guvernanţii noştri n-au înţeles nimic din ceea ce s-a întâmplat anul acesta sau au alte interese. În condiţiile în care colectarea fiscală în România n-a mai trecut de 27-28% de vreo 20 ani şi nici nu poate trece fără o reformă structurală a sistemului, e puţin probabil ca acest prag să fie cu mult depăşit, pentru a se atinge suma prognozată. Veniturile vor creşte, probabil, prin implementarea unor măsuri îndelung amânate, precum factura electronică, dar este greu de crezut că rezultatele vor fi spectaculoase în primul an de aplicare.
Astfel, la un deficit bugetar declarat de 5%, putem adăuga fără teama de a greşi alte cel puţin 4-5 procente, dacă nu mai mult, pe care le vom descoperi abia mai spre vară sau, cel mai probabil, după alegeri, pentru că de fapt exact asta este miza, trecerea de anul electoral fără turbulenţe sociale majore. Iar găurile din buget le vom deconta cu toţii în 2025, prin creşteri de taxe şi majorări ale dobânzilor la împrumuturile făcute pe pieţele internaţionale.
Pentru că procentele de mai sus nu spun mare lucru multora, o să încerc transpunerea lor în chestii ceva mai concrete. La nivelul actual al PIB-ului României, un procent înseamnă circa trei miliarde de euro, iar o "gaură" de 5% reprezintă nu mai puţin de 15 miliarde de euro. Pentru comparaţie, cu doar trei miliarde de euro din banii ăştia care lipsesc din buget din motive electorale s-ar putea face, în plan local, reabilitarea căii ferate Galaţi - Bucureşti pentru circulaţia cu 200 km/h (un miliard de euro), retehnologizarea combinatului siderurgic pentru producţia integrală de "oţel verde" (un miliard de euro), promisa fabrică de baterii pentru maşini electrice (800 milioane de euro) şi atât de aşteptatul aeroport (200 milioane de euro). Cât de mult ar însemna astfel de investiţii pentru câte cinci zone ale ţării în fiecare an e ceva de domeniul fantasticului. Numai că, în loc de astfel de investiţii generatoare de dezvoltare şi bunăstare, guvernanţii români au ales întotdeauna pomenile electorale. Iar bugetul pe 2024 este construit, din păcate, după acelaşi tipar.

România fără bani şi fără şcoală, în expansiune

Ne lovim din ce în ce mai des, în ultima vreme, de oameni tineri pentru care cititul este un obicei perimat din vremea bunicilor, care-s convinşi că Soarele se învârte în jurul Pământului sau pentru care calculele cu numere mari au rezultatul "infinit", ca în timpul Egiptului Antic. Trăim, practic, în două lumi paralele, care se intersectează din ce în ce mai rar, iar fractura socială este speculată la maximum de politicieni, care profită cu nonşalanţă de ignoranţa acestei categorii de populaţie.

Rezultatele testelor PISA din 2022, făcute publice marţi, demonstrează, o dată în plus, situaţia dezastrului. Concret, elevii români de 15 ani (aceasta este categoria de vârstă la care se fac testele) sunt cei mai slab pregătiţi din Uniunea Europeană, cu excepţia celor din Bulgaria, la toate cele trei probe ale examenului, matematică, ştiinţe şi lectură.

Deşi comparabile cu scorurile din 2018, rezultatele sunt în scădere clară faţă de 2015 şi 2012 (examenul se dă o dată la trei ani, ultimul fiind amânat cu un an, din cauza pandemiei), semn că în loc să înregistreze progrese, calitatea învăţământului românesc este în cădere liberă. La matematică şi ştiinţe, cel puţin, procentajul elevilor care au competenţe de bază s-a redus cu 7-8 puncte procentuale şi se situează acum la numai 44-49 la sută. Şi trebuie precizat că aceste competenţe de bază sunt chiar chestiuni elementare, de genul convertirii preţurilor în monede diferite sau comparării distanţei dintre două rute alternative. Altfel spus, jumătate din românii de 15 ani nu ştiu să calculeze câţi lei înseamnă 100 de euro, cu rata de schimb în faţă, şi nici dacă drumul spre Brăila pe Dig e mai scurt decât cel prin Movileni şi Baldovineşti, cu harta pe masă.

Ceva mai acceptabil stăm la lectură, unde 58 la sută dintre elevii români au reuşit să identifice ideea principală dintr-un text de lungime moderată, dovadă că înţeleg ceea ce citesc, astfel că rata de analfabetism funcţional n-a depăşit cu mult nivelul de-acum clasic de 40 la sută.

Per total, 33 la sută dintre elevii români nu au trecut nici măcar una din cele trei probe, situaţie care demonstrează că au făcut cel puţin opt ani de şcoală degeaba.

Mult mai grav este însă faptul că s-a majorat semnificativ decalajul dintre elevii avantajaţi din punct de vedere socio-economic şi cei fără posibilităţi, deşi în Europa nu s-au înregistrat modificări majore la acest capitol. Concret, doar 7 la sută dintre elevii dezavantajaţi material au reuşit să facă faţă testelor, ceea ce înseamnă că se pot integra în societate. Ceilalţi 93 la sută...

E încă o dovadă că vom avea în continuare două Românii, total rupte una de cealaltă. Şi, din păcate, cea fără bani şi fără şcoală se înmulţeşte pe zi ce trece...